Traseul porneşte de pe DN18 din satul Şesuri şi urmează cale de 12 km, spre nord, drumul forestier de pe văile Şesuri şi Zâmbroslav. Intersecţia cu Valea Ţibău e marcată prin prezenţa câtorva asezări sezoniere şi a unui ocol silvic.
Aici, cotim spre dreapta şi fără să depunem prea mult efort, kilometri se vor scurge sub roţile bicicletei, căci ne aflăm pe o coborâre lungă şi prelungă. În stânga şi-n dreapta noastră se desprind adesea numeroase drumuri forestiere, însă noi rămânem pe drumul principal de pe vale. Cu toate că suntem pe firul unei ape avem câteva privelişti deosebite spre Obcina Ţibăului şi spre Vârful Ineu din Rodnei.
Două, trei fânaţe însoţite de gospodării mai izolate prevestesc apropierea de civilizaţie, şi totodată de intersecţia cu asfaltul. Drumul îngust ajunge curând în Valea Bistriţei Aurie, loc în care o luăm spre dreapta, înscriidu-ne pe o urcare lină spre Şesuri pe drumul DN18.
Seşuri - Valea Zâmbroslav - Valea Ţibău - Ţibău - Şesuri
Acest traseu face conturul Culmii Zâmbroslăviile din estul Munţilor Maramureşului, la granița cu Obcina Ţapului și munții Țibăului. Un parcurs solicitant, cu aprox. 1000 m diferențe de nivel, pe cca. 40 km. Alt. max. se înregistrează sub Stâncăriile Zâmbroslăviile (1328 m).
Pornim de pe valea Bistriței Aurii, din localitatea Şesuri, situată pe DN18, drumul de legătură între Maramureş și Bucovina. Urcăm pe drumul forestier de pe văile Şesuri şi Zâmbroslav, aprox. 300 m D+ și ajungem la un loc de popas situat între vârfurile Măguricei și Zâmbroslav. Continuăm pe sub Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslăviile, cu pereţi stâncoşi, aproape verticali, apoi pe Valea Sâlhoi, până în Valea Țibău, la un grup de colibe şi un ocol silvic.
Aici schimbăm direcția spre dreapta și începem o coborâre lungă şi prelungă pe Valea Țibăului, cu privelişti deosebite spre Obcina Ţibăului şi spre Vf. Ineu din Munții Rodnei. Întâlnim câteva fânaţe și gospodării în cătunul Țibău, de sub rezervația Piatra Țibăului. După ce intersectăm asfaltul, urmăm V. Bistriţei Aurie la dreapta într-o ușoară urcare spre Şesuri.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!