Pornim din Răşinari din faţa Bisericii Sfânta Paraschiva. Urmăm o străduţă ce ne conduce spre poteca ce suie pieptiş pe Dealul Coastei. După urcarea abruptă urmeză o poţiune mai uşoară, plată trecând printr-o pădure tânără de foioase. După circa o jumătate de oră ajungem pe Dealul Fraga cu o privelişte frumoasă spre Munţii Făgăraş. Acoperită cu păşuni şi fâneţe pe care se află câteva case de vară izolate. Traseul continuă să urce trecând pe lângă mai multe sălaşe. După aproximativ o oră trecem pe sub Vf. Plaiului (1197m). De aici traseul devine mai uşor, poteca urmând culmea acoperită de păşuni şi fâneţe. După scurt timp ne intersectăm cu drumul de căruţă cu marcajul bandă albastră ce urcă tot din Răşinari pe Valea Caselor. Continuăm traseul pe drumul de căruţă lăsând la est Dealul Bârnelor. În scurt timp ajungem în traseul de creastă principală cu marcaj BR şi de aici, la mică distanţă, la est în Şaua Apa Cumpănită. Numită aşa pentru că separă izvoarele pârâului Sibişel de izvoarele pârâului Stâmba şi de izvoarele Văii Vârjoghii. De aici mergem împreună cu traseul BR până Poiana Tomnatec. Aici părăsim traseul de creastă spre vest şi urmăm poteca de sub Vârful Curcului până zona Şanta (partea estică a Staţiunii Păltiniş).
Traseul 16 BG face legătura între Rășinari și Şaua Apa Cumpănită din creastă, pe un parcurs pitoresc prin pădure și pășuni. Un traseu destul de solicitant, în aprox. 3.5 - 4 h de drumeție, cu urcări care cumulează peste 800 m diferențe de nivel.
Rășinari este una dintre cele mai vechi localităţi din Mărginimea Sibiului, adăpost pentru buni meşteşugari („fabrica de căruţeˮ), ciobani care au valorificat potențialul culmilor înconjurătoare, dar și scriitori celebri. Dacă vă luați răgaz să faceţi o plimbare pe uliţele strâmte, veți descoperi case vechi tradiţionale, biserici frumoase, muzeul localităţii, dar și casele în care au copilărit Octavian Goga şi Emil Cioran.
BG urcă pieptiș pe Dealul Coastei, apoi păstrează culmea printr-o o pădure de foioase, ieșind pe Dealul Fragii, unde merită să poposim și să admirăm priveliștea frumoasă spre Munţii Făgăraş. Continuăm prin păşuni şi fâneţe cu sălașe de vară pitorești, trecem pe sub Vf. Plaiului și ajungem la intersecția cu drumul de căruţă dinspre Valea Caselor (traseu MTB) marcat tot BA (traseul 17).
La cca. 3 h de la start, ieșim în culmea principală, unde întâlnim traseul principal de creastă BR (traseul 1). La dreapta este Şaua Apa Cumpănită, cumpăna de apă a văilor Sibişel, Strâmbului și Vârjoghii. Putem reveni în Rășinari, pe la Refugiul Rosengarten, de unde coboară la stânga traseul cicloturistic CA (traseul 15).
Din Şaua Apa Cumpănită suntem însoțiți de marcajele BR, urcăm până în Poiana Tomnatec, apoi părăsim traseul de creastă şi urmăm poteca de sub Vârful Curcului (1553 m), care coboară ușor pe curbă de nivel până în zona Şanta, marcată TA (traseul 20).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!