Traseul porneşte din Jigodin-Băi de la Izvorul de apă minerală Szikla. Trece pe lângă ştrand după care pe un drum pietruit trece pe lângă cabane şi ajunge pe o câmpie întinsă. Urcă treptat după care înaintează pe curbă de nivel, coboară şi intersectează DJ123D. Traseul iarăşi urcă treptat şi de multe ori ajunge sub linia de înaltă tensiune. Trece pe sub Vârful Muntele Puturos şi ajunge în satul Sântimbru-Băi.
sat Jigodin-Băi - DJ123D - Coasta Mocirla Agrişului - sub Vârful Muntele Puturos - sat Sântimbru-Băi
Traseul CA face legătura între Jigodin-Băi și Sântimbru-Băi, două stațiuni balneoclimaterice de interes local din apropierea municipiului Miercurea-Ciuc. Un traseu relativ ușor, fără diferențe mari de nivel, accesibil tot timpul anului - potrivit pentru MTB.
Localitatea Jigodin-Băi are un rol important în viaţa turisticã a oraşului Miercurea Ciuc, care îl administrează, oferind mai multe posibilitãți de odihnã şi tratament, dar este cãutat şi de amatorii de turism montan. (vezi descriere traseul PA) Pornim de la Izvorul de apă minerală Szikla, trecem pe lângă ștrand, apoi urmăm un drum pietruit printre cabane. De-aici urcăm ușor la liziera pădurii, apoi coborâm la drumul județean Valea Mare - care face legătura dintre Sâncrăieni și Sântimbru-Băi.
De la drum, traversăm câteva poienițe, adesea pe sub linia de înaltă tensiune, apoi trecem pe sub Vf. Muntele Puturos și ajungem în Sântimbru-Băi. Staţiunea situată la cca 1100-1250 m alt. este renumită pentru emanaţiile gazoase, folosite în tratarea simptomelor reumatice, de unde și numele de Băile Puturoase. La marginea satului putem vizita rezervația botanică Mlaştina Büdös, unde a fost semnalată existenţa mesteacănului pitic.
Din statiune putem continua pe traseul principal de creastă BA care străbate sectorul sudic al Munților Harghita (spre Ozunca-Băi)
Marcajul este greu de urmărit în zonele de câmpie.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!