Din Poiana Braşov (strada Valea Lungă), urcăm printr-o zonă cu vegetaţie bogată până la pârtia Lupului, pe care o traversăm lăsând în stânga traseul 60. Mergem peste pârtie uşor în jos şi coborâm pe un drum de exploatare până în Poiana Ursului. Coborâm la dreapta pe firul Pârâului lui Isac, trecem firul apei pe partea stângă şi urmăm drumul de exploatare forestieră de pe Valea Groapa Lungă, până la capătul drumului forestier. Pe drumul forestier, coborâm până la întâlnirea cu Valea Poienii. Ocolim un hambar pe partea stângă şi în spatele lui găsim marcajele care coboară la firul apei Poienii. Îl traversăm, mergem pe partea stângă a unei pepiniere şi urmăm vâlcelul din faţă până în coama Piscului Lung. Cotim la dreapta şi urmăm drumul de exploatare până la intersecţia cu traseul 40.
Traseul 59 PA leagă Poiana Brașov de Piscul Lung (Postăvaru), pe un traseu ce străbate munții Poienii Brașov. Un traseu relativ ușor, cu aprox. 300 m diferențe de nivel, în cca. 2.5 - 3 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
Primul marcaj se află pe gardul Patinoarului artificial situat în SE staţiunii Poiana Braşov, la intersecția cu Drumul vechi al Poienii (traseul 39). Zărim spre S stâncile de calcar Prăpastia Lupului și continuăm înspre acestea, lăsând la dreapta traseele pe V. Poienii.
Continuăm alături de PR și CA pe o potecă cu numeroase schimbări de pantă, ieșind într-o variantă a pârtiei Lupului care merge pe sub stâncile de calcar ale Prăpastiei Lupului, apoi cotim la dreapta și urcăm printr-o zonă cu vegetaţie bogată până la pârtia Lupului, pe care o traversăm lăsând în stânga CA (traseul 60).
De aici ținem poteca PR (traseul 55) în josul pârtiei, pe un versant cu molizi şi fagi, apoi vom coborî ușor într-o poiană mică presărată cu bolovani de calcar - Poiana Ursului (20-30 min de la Pârtia Lupului). Din marginea sudică a Poienii, de pe culmea din dreapta, putem observa spre Pietra Craiului cu despicăturile Prăpăstiile Zărneşti şi Curmătura.
În Poiana Ursului lăsăm în stânga PR (spre Avenul Groapa de Aur), coborâm spre V, pe firul pârâului lui Isac, pe versantul stâng, urmând un drum de exploatare în curbe. Ajungem la confluența Vanga Mică cu Vanga Mare, pâraie care de aici în jos formează Groapa Lungă. 5m mai sus de confluenţă, găsim izvor. Urmăm drumul forestier de pe Valea Groapa Lungă și ajungem la confluența cu pârâul Poienii.
După ce o traversăm apa, urcăm o vale îngustă în față (NV) până în coama Piscului Lung, unde întâlnim varianta TA (traseul 47) - dinspre Cheișoara. Puțin mai la nord se află șaua în care găsim Drumul Albastru (traseul 40) - ce face legătura între Brașov și Râșnov., trecând aproape de Peștera Râșnoavei și Bisericuța Păgânilor, pe care le vizitează varianta TG (vezi descriere traseul 56).
Marcaje rare între Valea Poienii şi Culmea Piscului Lung.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!