12:00 h
31.16 km
1376 m
1532 m
1477 m
12:00 - 12:00 h
Durată
31.16 km
Lungime
1376 m
Urcare
1532 m
Coborâre
1477 m
Varf
Profil altitudinal
linie albastra
Pasul Pângăraţi - Poarta Lapoşului - Curmătura Pinticului (19MN44 )
Distribuie pe:
Dificultate: dificil
Distanță: 31.16 km
Durată: 12:00 h
Urcare: 1376 m
Coborâre: 1532 m
Vârf: 1477 m

Pornim din Pasul Pângăraţi pe drumul forestier până în Şaua Niergheş unde ne desprindem de marcajele BR şi CG. Continuăm pe curbă de nivel ocolind Vf. Licaş prin vest, apoi urcăm la Poiana La Vincli. Din poiană coborâm în zona La Cimitir, iar apoi urcăm Vf. Figheşul. Imediat după ce ne apropiem de Şaua Vithovoş o luăm la dreapta menţinând curba de nivel uşor descendent 3 km. Apoi intrăm în pădure şi menţinând curba de nivel ocolim Vf. Capu Jidanului din sud-vest trecând pe lângă o stână. De aici ţinem creasta 200 m şi apoi o luăm la stânga aflându-ne pe versantul vestic al crestei. Apoi în 1,6 km traversăm creasta astfel ocolind Vf. Păltiniş prin est luând-o la dreapta spre Vf. Piciorul Balaj. Trecem de Pasul Balaj, apoi urcăm abrupt spre Vf. Poiana Mare pe care nu-l urcăm ci îl ocolim pe curbă de nivel prin dreapta până pe Piciorul Higheşului. Coborâm într-o şa, iar apoi prin pădure urcăm la Vf. Chicera pe care-l ocolim prin nord-est pe curbă de nivel. Menţinem creasta prin pădure cam 2 km, apoi coborâm abrupt la Şaua Tablei.

Pasul Pângăraţi - Şaua Niergheş - Poiana La Vincli - Poarta Lapoşului - sub Capul Jidanului - sub Vf. Poiana Mare - sub Vf. Chicera - Curmătura Pinticului

Traseul 44 BA face legătura între traseul de creastă al munților Giurgeu și Curmătura Pinticului (Şaua Tablei) - de la poalele Ceahlăului. Este defapt traseul de creastă al Munților Hășmaș, cel mai lung traseu marcat din regiune - se recomandă parcurgerea lui în etape. Este un traseu solicitant, cu peste 2500 m diferențe de nivel, în cca. 12 - 14 h de drumeție. Nerecomandat iarna: zone expuse.și marcaje rare care fac dificilă orientarea .

Traseul BA pornește din Pasul Pângăraţi (Bicaz) împreună cu marcajul principal de creastă al Munților Giurgeului - BR (traseul 9) spre Şaua Niergheş (Deșelatului). Aici ajunge și varianta CG (traseul 21) - un alt traseu de legătură între Munții Giurgeului și Hășmaș, respectiv dinspre satul Hagota. BA continuă pe curbă de nivel, pe vechiul drum al Lapoşului, ocolind Vf. Chişhovoş și Muntele Danțului - accesibile pe varianta TA (traseul 70).

La scurt timp, lăsăm la dreapta varianta PA - spre Muntele Licaș (traseul 56) și continuăm pe sub Vf. Licaş (cu Avenul Licaș), accesibile dinspre Lacul Roșu pe CA (traseul 49). Înainte de Poiana la Vincli reîntâlnim PA coborând abrupt de pe Muntele Licaș în direcția Valea Cupaș. Poiana la Vincli a fost la începutul secolului trecut un important centru forestier.

Pe ruinele rămase distingem marcajele PR (traseul 59), care străbate Culmea Cupaș spre Cheile Bicazului și merită să ne abatem puțin la E pentru a admira Piatra Vithovoşm Muntele Lapoș şi stâncile Ceahlăului, spre care se îndreaptă BA. După ce trecem de locul numit La Cimitir (un fost cimitir militar din timpul primului război mondial, strămutat apoi în Cimitirul Eroilor, aflat în apropiere), ținem drumul din stânga și urcăm Vf. Figheşul de unde vedem și mai frumos Piatra Vithovoş. 

De aici continuăm spre Şaua Vithovoş, unde întâlnim varianta PAD (traseul 43) spre Piatra Vithovoş și varianta de retragere BA (traseul 42) spre satul Hagota - care necesită cunoștințe de orientare deoarece marcajul este rar şi şters în cea mai mare parte a traseului. 

După intersecția cu PAD direcția se schimbă la dreapta, pe curbă de nivel, trecând pe lângă o stână (Atenţie la câini!) și ajungând lângă vf. Poarta Lapoşului. Pe acest segment marcajele se răresc considerabil și trebuie să acordăm o atenţie sporită orientării corecte.

Continuăm prin pădure spre N, spre Vf. Capu Jidanului, pe cumpăna apelor dintre pârâurile Şumuleului şi Şugăului. După cca. 1.5 km ajungem la Poiana Jidanului, unde ocolim prin NV vârful, trecem de un vârf de 1351 m, coborâm apoi în Pna Păltiniș și urcăm pe sub. Vf. Păltiniș, la granița dintre județele Harghita și Neamț. 

De-aici ne orientăm spre V. Arțarului și Piciorul Balajului cu vârful omonim, de unde observăm crucea din Pasul Balaj (1078 m). Dacă vrem să părăsim creasta o putem face la stânga peste Piciorul Balajulu sau pe valea pârâului Balaj spre cătunul Putna Mare. 

Din Pasul Balaj, BA urcă abrupt spre Vf. Poiana Mare (Higheș sau Higheşul Ascuţit) apoi schimbă direcția spre E, pe Piciorul Higheşului. Merită să urcăm pe Vf. Higheş (1502 m) pentru panorama cuprinzătoare a Depresiunii Tulgheș și a masivului Ceahlău. 

De pe Piciorul Higheşului intrăm în pădurea deasă de sub Vf. Chicera (Vf. Chişcer), apoi coborâm abrupt la Şaua Tablei (Curmătura Pinticului), unde BA intră în Moldova, respectiv Munţii Ceahlăului, peste Obcina Tablei (traseul 10) - spre Curmătura La Scaune.

Marcaj rar între Muntele Figheşului şi Şaua Tablei. Traseul nu este recomandat iarna din cauza zonelor expuse (mai ales în zona Vf. Poiana Mare) dar şi din cauza lungimii mari.

Statistici traseu

1
Vizualizări
5
Favorite
1
Parcurs
0
Recenzii
30 Ian 2019
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN19 - Harta de drumeție a Munţilor GIURGEU- HĂȘMAȘ

Munţii Giurgeu–Hăşmaş sunt două masive vecine, cu următoarele limite: la nord: Depresiunea Bilbor şi valea Bistricioarei; spre est: văile Pintic şi Bistra (care îi desparte de Masivul Ceahlău), văile Dămuc şi Poiana Fagului (care îi desparte de Munţii Tarcău); la sud ajunge până la: Şaua Tarcău (unde întâlnesc Munţii Ciucului), …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Gheorgheni
Vineri

3 Aprilie 2026

4,0° / 5,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

2,0° / 9,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

2,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

3,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

-1,0° / 3,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!