Din Pârâul Rece, coborâm pe pârtie şi pe un vâlcel până la apa Pietrosului (marcaje rare!). Trecem apa şi urcăm pe drumul forestier până la mânăstirea Sfânta Treime. Pe lângă un stâlp de retransmisiuni, intrăm în pădure şi urmăm poteca până la Trei Brazi. După cabană, cotim la stânga pe un drum de exploatare pe sub Vârful Morarului, până într-o mică poiană şi mai departe, peste Dealul cu Mesteceni, până la Valea Tociliţei. Urmăm drumul la stânga prin Cheile Râşnoavei şi, la capătul cheilor, cotim la dreapta pe o poartă metalică pe la liziera pădurii. Poteca ne conduce pe deasupra caselor până la Valea Poienii. Mergem puţin în amonte şi cotim la stânga, pentru a urca pe Piscul Lung, pe muchia căruia ajungem la intersecţia cu traseul 59.
Traseul 47 TA leagă stațiunea Pârâul Rece de zona Valea Cetății, traversând Cheile Râșnoavei și muchia Piscul Lung. Un traseu destul de solicitant, cu peste 600 m diferențe de nivel, în cca. 4 - 5.5 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme pe sectorul final.
Din spatele hotelului Pârâul Rece, coborâm aprig pe versantul nordic, pe partea dreapta a pârtiei (pantă 33,6%), pe un vâlcel (marcaje rare!) pentru 400 m (pantă 25,2%), până la apa Pietrosului. De la bariera drumului.forestier ce urcă spre mânăstirea Sfânta Treime, urcăm în serpentine, apoi cotim la stânga și ținem linia de curent electric, pe o spinare largă acoperită de fâneţe şi pâlcuri de copaci. Suntem pe panta sudică a culmii Morarului, iar spre sud zărim piscurile semeţe ale peretelui nordic al Bucegilor.
După un sector cu 4 izvoare, urcăm la stânga 40 m (pantă 31%) și ieșim din pădure în capătul de jos (V) al poienii cabana Trei Brazi (1.5 h de la Pârâul Rece). De la cabană TA schimbă direcția la stânga 90 grade, pe un drum de exploatare.
După ce depășim terenul unei stâne, continuăm pe sub golul Vf. Morarului (1194 m), apoi coborâm (pantă 15,1%) pe un drum de exploatare, până într-o mică poiană, unde se deschide o larga panorama asupra culmii prelungi a Postăvarului, cu prim-plan asupra abruptului muchiei Cheii.
De aici poteca urcă (pantă 21%) până în Dealul cu Mesteceni, apoi coboară pe un pinten îngust (pantă 19,7%) în valea Tociliţei., unde întâlnim varianta TG (traseul 46) - dinspre Cabana Poiana Secuilor. Coborâm la capătul Cheilor Râșnoavei, unde întâlnim TR (traseul 45) - dinspre Timişu de Sus și urmăm drumul de pe Valea Cheii (V).
Ajungem în zona cea mai îngustă din Cheile Râșnoavei (intrare traseu via ferrata, intrare bungee jumping), unde panta pârâului se accentuează brusc şi valea este străjuită de pereţi calcaroşi verticali de 60-70 m. Fundul văii se îngustează în unele porţiuni la 10-12 m.
Cheile Râșnoavei oferă o varietate peisagistică, de la poieni viu colorate până la versanți stâncoși greu accesibili, fiind o zonă preferată pentru drumeții, alpinism, odihnă sau recreere. Apele din sudul Muchiei Cheii au săpat cheile, drenate de Valea Cheii, formând un impresionant perete din stâncă albă, calcaroasă, a cărei imagine este extrem de pitorească, dar mai ales atractivă pentru escaladă. (vezi descriere traseul 45)
La ieșirea din chei, lăsăm în față traseele TR și TG, cotim dreapta pe lângă o poartă metalică, urcăm pe pajiște și facem stânga prin pădure, urmând poteca care ne scoate la liziera pădurii. Continuăm pe deasupra unor case, traversăm un drum de exploatare și ieșim într-o poiană largă, lângă un stejar singuratic, apoi coborâm la valea Poienii, unde întâlnim marcajul BA (traseul 61) - spre Poiana Brașov, prin Cheişoara și Prăpastia Dracului.
TA face stânga pentru a urca pe Piscul Lung (pantă 26,7%) pe un drum de exploatare, apoi pe muchia acestuia la dreapta, până în vârful Piscului Lung (874 m).
Marcaje rare pe pârtia Pârâul Rece; marcaje rare pe Piscul Lung.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!