7:00 h
23.33 km
1345 m
370 m
1751 m
6:00 - 7:00 h
Durată
23.33 km
Lungime
1345 m
Urcare
370 m
Coborâre
1751 m
Varf
Profil altitudinal
cruce galbena
Măguri-Răcătău - Vârful Dumitreasa - La Potcoavă (11MN13 )
Județ: Cluj
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 23.33 km
Durată: 7:00 h
Urcare: 1345 m
Coborâre: 370 m
Vârf: 1751 m

Este unul dintre cele două trasee de legătură dintre zona turistică Măguri Răcătău și creasta munţilor Gilăului – Muntele Mare. Pornim de la confluenţa Someșului Rece cu valea Negruţa, din locul numit Gura Negruţei. Aici se află un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Dincolo de drum se află un izvor de la care ne putem aproviziona cu apă. De la stâlpul de marcaj urmăm drumul la stânga, trecem pe lângă cantonul silvic și urcăm ușor timp de 15 minute până la o intersecţie unde cotim tot la stânga peste un pod. După 150 m pe drum ajungem la un izvor. Continuăm pe drumul forestier circa 6 km și ajungem la primele colibe din zona Dobrin, unde găsim și un izvor, în stânga drumului, dincolo de râu. Mai urcăm aproape 1 km și ajungem la o intersecţie unde se află un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Drumul care se desprinde în dreapta-spate merge spre colibele Negruţa și valea Dumitreasa. Noi continuăm pe marcaj, urcând pe drum într-o serpentină la stânga și în 30 de minute ajungem în Șaua Dobrin. Aici se află un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și capătul traseului numărul 15, marcat cu triunghi roșu și care vine din partea stângă, de la Finișel, pe la Mănăstirea Muntele Rece. În faţă avem un drum forestier care coboară în Valea Calului dar noi cotim la dreapta, urmând marcajul care se află pe stâlpii de curent. Trecem de colibele Dobrin, străbatem mai multe poieni și porţiuni de pădure de molid și după un urcuș ajungem pe Vârful Dumitreasa. De aici coborâm pe o pantă lină pe drumul de pământ până ajungem la o intersecţie cu un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Din stânga vine un drum de pământ pe care se află traseul numărul 14, marcat cu bandă galbenă. De aici cele două trasee au un sector comun până în zona colibelor Bogdanul, unde ajungem în circa 25 de minute, nu înainte de a trece pe lângă un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare aflat la intersecţia drumurilor care urcă din valea Șoimului și din valea Irișorii. La colibele Bogdanul se află un alt stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare, de unde se desprinde la dreapta traseul numărul 14. Noi continuăm înainte și, după aproximativ 20 de minute ajungem la cabana forestieră Bogdanu. Aici traversăm Valea Șoimului și urmăm timp de 30 de minute drumul de pământ care urcă în serpentine, pentru a ajunge într-o șa plată sub Vârful Piatra Groșilor. Aici întâlnim un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și traversăm perpendicular drumul de la stânele Picioragu. Noi urmăm drumul care merge înainte, în urcare ușoară și apoi pe curbă de nivel, până întâlnim traseul numărul 1, marcat cu bandă roșie. Recunoaștem locul după stâlpul de marcaj cu săgeţi indicatoare instalat aici. Ne aflăm la capătul traseului nostru, pe creasta principală a munţilor Gilăului - Muntele Mare.

Măguri-Răcătău - Dobrin - Vârful Dumitreasa - Sub Vârful Piatra Groșilor - La Potcoavă

Traseul 13 CG face legătura între Măguri Răcătău și creasta muntelui Muntele Mare (sub Vf. Piatra Groșilor). Este un traseu destul de solicitant, cu peste 1000 m diferențe de nivel, în cca. 7 h de drumeție.  Accesibil auto până în Șaua Dobrin. 

Pornim dinspre Măguri-Răcătău pe drumul principal, spre amonte, în direcția Defileului Someșul Rece. Când ajungem la confluenţa Someșului Rece cu valea Negruţa, în locul numit Gura Negruţei, găsim panoul informativ, indicatorul  și un izvor. CG urmează V. Negruţa la stânga trece pe lângă cantonul silvic, apoi peste un pod, un alt izvor și continuă pe drumul forestier cca. 6 km până la primele colibe din zona Dobrin. 

Lăsăm drumul de acces spre colibele Negruţa și valea Dumitreasa la dreapta și după aprox 30 min, poposim în Șaua Dobrin, unde întâlnim traseul TR (traseul 15) - care urcă de la Finișel, pe la Mănăstirea Muntele Rece. Din șa luăm direcția spre Vârful Dumitreasa (1638 m), trecând prin mai multe poieni și păduri de molid pitorești. 

De pe vârf coborâm la intersecția cu marcajul BG (traseul 14) - care la dreapta vizitează colibele Dumitreasa, Plopi și La Grajduri. Avem parcurs comun până la colibele din Tina Bogdanului, urmând un drum de pământ, apoi CG ajunge (după cca. 20 min) la cabana forestieră Bogdanu. Traversăm Valea Șoimului și continuăm într-o șa plată, aflată sub Vârful Piatra Groșilor (1735 m). Locul numit La Potcoavă ne dă acces la traseul crestei principale a munţilor Gilăului – Muntele Mare (traseul 1)

Traseul este accesibil iarna în funcţie de cantitatea și calitatea zăpezii doar turiștilor cu experienţă, bine echipaţi. Este recomandat ca turiștii să fie dotaţi cu schiuri de tură, din cauza stratului gros de zăpadă.

Statistici traseu

3
Vizualizări
40
Favorite
7
Parcurs
0
Recenzii
07 Feb 2018
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN11 - Harta de drumeţie a Munților GILĂU – MUNTELE MARE

Munții Gilăului sunt o grupă montană a Munților Apuseni, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali, fiind cea mai extinsă unitate montană din județul Cluj, ajungând în nord până la Depresiunea Huedin și la Culoarul Căpușului, la vest până la Munții Vlădeasa, sud-vest până la Munții Bătrâna, iar în est …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Măguri-Răcătău
Vineri

3 Aprilie 2026

5,0° / 6,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

2,0° / 9,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

2,0° / 11,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

1,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

-2,0° / 0,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!