6:00 h
16.03 km
650 m
650 m
1145 m
5:00 - 6:00 h
Durată
16.03 km
Lungime
650 m
Urcare
650 m
Coborâre
1145 m
Varf
Profil altitudinal
cerc rosu
Complexul Turistic Fântânele - Defileul Someșului Cald - Complexul Turistic Fântânele (11MN23 )
Județ: Cluj
Distribuie pe:
Dificultate: dificil
Distanță: 16.03 km
Durată: 6:00 h
Urcare: 650 m
Coborâre: 650 m
Vârf: 1145 m

Este un traseu lung, în circuit, cu plecare și sosire de la Complexul Turistic Fântânele, care ne permite vizitarea Mănăstirii Râșca și parcurgerea unui segment spectaculos al Defileului Someșului Cald. Nu este marcat și trebuie să ne așteptăm să traversăm de mai multe ori prin râu pentru că nu există podeţe. Pornirea o facem chiar din apropierea clădirii cu recepţia complexului turistic. De aici pornesc și continuă pe un segment comun traseele 21, 22, 23 și 24. Urcăm pe lângă Hotel Bianca și Vila Radu, trecem de terenul de sport și urcăm prin pădure circa 600 m. Ieșim într-o poiana mare cu pășune, poiana Ciunca. Aici continuăm pe un drum înierbat, orientându-ne după stâlpii de curent electric pe care sunt vopsite marcajele. La unul dintre stâlpii de curent, pe care este vopsită o săgeată roșie bidirecţională, se desprinde traseul 22 la dreapta. Traseul nostru, împreună cu traseele 21 și 24 continuă de-a lungul liniei de curent electric. La a doua intersecţie de drum de pământ facem stânga împreună cu traseul 21, spre drumul asfaltat, în timp ce traseul 24 se desprinde la dreapta. Urcăm 150 m pe pășune, intrăm pe drumul asfaltat, cotim la dreapta și mergem 100 m până la o intersecţie cu un drum de pământ, în apropierea panoului de intrare în Beliș. Aici traseul își schimbă direcţia brusc, în spate-dreapta și intrăm pe acel drum de pământ. Ne orientăm după un stâlp de curent pe care se vede un marcaj punct roșu vechi și destul de șters. Înaintăm 200 m și la o intersecţie întâlnim din nou traseul 24 care vine pe un drum, perpendicular din dreapta. Aici traseele 21 și 24 se despart de traseul nostru, pe drumul care merge înainte, în timp ce traseul nostru cotește 90 de grade la stânga. Ignorăm marcajul atipic pe lângă care trecem, un punct galben, care poate fi confundat ușor cu marcajul traseului 24, punct galben pe fundal alb. Înaintăm pe drum pe lângă niște case, vedem din nou un marcaj atipic pe un stâlp de lemn pentru curent electric și, după ultimul gard, ajungem la o intersecţie unde facem stânga. Continuăm în coborâre pe acest drum care are o direcţie nord-vest, traversăm un pârâu și continuăm pe aceeași direcţie urcând ușor spre un grup de case de vacanţă. La o intersecţie cotim la stânga pe direcţie vest, trecem printre casele de vacanţă și ajungem la drumul asfaltat din Beliș, în dreptul pensiunilor Zori de Zi și Apus de Soare. De aici, traseul urmează la dreapta drumul asfaltat până la o troiţă unde urmăm la dreapta drumul asfaltat spre Râșca. După 300 m ajungem la mănăstirea Râșca pe care o vizităm (picturile interioare sunt deosebite) și unde ne putem aproviziona cu apă. De la mănăstire mergem pe drumul asfaltat cale de 2,7 km, trecem de o biserică și, la al treilea drum la dreapta, intrăm pe el spre cătunul Râșca Pleși. Pentru a identifica drumul pe care trebuie să o luăm la dreapta, ne orientăm după o casă tradiţională aflată pe partea stânga a drumului, după direcţia de înaintare. Drumul nostru este primul la dreapta după această casă. Înaintăm pe el până la casele cătunului, trecem printre ele și pe lângă o instalaţie de debitare lemn și prindem prin dreapta-faţă un drum de pământ care ne duce până jos la firul apei, în defileul Someșului Cald, în locul denumit Strâmtoarea Lupului. Aici traseul nostru intră pe un teren de aventură. Deși nu avem o potecă clară și nu este un traseu marcat, orientarea nu pune probleme deoarece trebuie să înaintăm mereu în amonte, găsindu-ne cale prin defileu, în funcţie de cât de crescută este vegetaţia, care este nivelul apei sau starea zăpezii. Parcurgem timp de mai bine de o oră defileul, trecând de mai multe ori râul, după care ieșim în poienile Marchiș unde întâlnim câteva case de lemn părăsite. În cea de a treia poiană (și ultima), după mai bine de 4 ore de mers de la plecare, intersectăm traseul 21 care coboară din dreapta, de pe Dealul Ciunca. Cele două trasee merg împreună de aici și până la complexul turistic Fântânele. Noi continuăm pe drumul ce urcă pe vale, pe malul drept al apei (după direcţia de deplasare). Trecem pe lângă o casă de lemn dărâmată și apoi traversăm râul pe cealaltă parte pentru o bucată scurtă de traseu după care traversăm din nou. Trecem pe lângă niște arbori doborâţi care blochează drumul, după care traversăm râul pentru ultima oară. Un urcuș scurt ne scoate printre molizi direct la baza salvamont de la pârtia Mărișel – Copcea. Trecem pe lângă instalaţia de urcare, traversăm parcares și prindem drumul ce urcă în partea estică a barajului. Întâlnim un izvor și în 10 minute suntem sus, ignorând un punct albastru atipic pe o margine de beton a unui pod, semn pe care l-am putea confunda cu marcajul turistic punct albastru pe fond alb, care începe tot din partea estică a barajului și care urcă până la Crucea Iancului. După ce ajungem la drumul asfaltat, suntem chiar la capătul traseului numărului 26, marcat cu punct albastru, care urcă în stânga noastră. Traversăm barajul, întâlnim dincolo de el traseele 22 și 24 care vin din dreapta și revenim împreună cu acestea la complexul turistic Fântânele.

Complexul Turistic Fântânele - Beliș - Mănăstirea Râșca - Râșca Pleși - Defileul Someșului Cald - Poiana Marchiș - Sosire Pârtie Copcea (Mărișel) - Complexul Turistic Fântânele

Traseul 23 PR este un traseul în circuit cu plecare de la Complexul Turistic Fântânele care permite vizitarea Mănăstirii Râșca și parcurgerea unui segment spectaculos al Defileului Someșului Cald. Este un traseu dificil, cu cca. 600 m diferențe de nivel, în aprox. 5 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii. 

Stațiunea Fântânele (1050 m alt.) este situată între Munții Gilău și Vlădeasa, pe malul lacului de acumulare Fântânele (vezi descriere traseul 21). Pornim din apropierea clădirii Complexului Turistic, alături de celelalte trasee montane din zonă, marcate PR (traseul 21 și 22) și PG (traseul 24). Traseul 21 este varianta mai veche și mai largă. a traseului 22. După ce trecem de un teren de sport, urcăm în pădure cca 600 m și ajungem în Poiana Ciunca.

De aici se urmează linia de curent, pe un drum înierbat, până ce lăsăm la un moment dat traseul 22 la dreapta. Traseele 21, 23 și 24 urmează stâlpii apoi se îndreaptă spre drumul asfaltat, în timp ce PG (traseul 24) face dreapta. Când se ajunge în apropierea panoului de intrare în Beliș, traseul nostru intră pe un drum de pământ spate dreapta, împreună cu traseul 21, după care reîntâlnește PG. Cele două trasee (21 și 24) continuă pe lângă câteva case de vacanţă, în urcare ușoară pe Dealul Ciunca, în timp ce traseul 23, se desprinde pe drumul din stânga, pe lângă niște case, până la ultimul gard. 

După ce trecem de un grup de case de vacanţă, ajungem din nou la drumul asfaltat din Beliș, apoi la o troiță facem dreapta și luăm drumul spre Râșca. Ajungem la mănăstirea Râșca, un loc de reculegere cu picturi interioare deosebite și cu un peisaj montan fermecător, cu brazi înalți și pitorești. De la mănăstire se urmează drumul asfaltat cale de 2,7 km până spre cătunul Râșca Pleși. 

Trecem printre casele acestuia și pe lângă o instalaţie de debitare lemn, apoi urmăm un drum de pământ ce ne duce până jos la firul apei, în defileul Someșului Cald, în locul denumit Strâmtoarea Lupului, într-o zonă sălbatică. 

Pe sectorul Defileul Someșului Cald,  poteca  traversează (periculos) de mai multe ori râul (nu există podeţe), pe poduri de gheaţă sau prin apă. Nu există o potecă clară și nu este un traseu marcat, dar se înaintează prin defileu, spre poienile Marchiș unde se întâlnesc câteva case de lemn părăsite. 

După această aventură în natură, întâlnim PR (traseul 21) - are coboară din dreapta, de pe Dealul Ciunca, ajungem lângă o casă de lemn dărâmată și traversăm de câteva ori râul. Un urcuș scurt ne scoate printre molizi direct la baza Salvamont de la pârtia Mărișel - Copcea, de unde urmăm drumul ce urcă prin partea estică a barajului până la drumul asfaltat. Aici întâlnim PA (traseul 26) - legătura cu zona Crucea Iancului (Mărișel) pe la Coliba Mâțului. Trecem barajul și ajungem înapoi la locul de start.

Traseu nemarcat care se suprapune parţial cu segmente marcate cu PR din traseul 22. Traseu periculos iarna în Defileul Someșului Cald. Poteca traversează de mai multe ori râul, pe poduri de gheaţă sau prin apă.

Statistici traseu

2
Vizualizări
77
Favorite
7
Parcurs
0
Recenzii
07 Feb 2018
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN11 - Harta de drumeţie a Munților GILĂU – MUNTELE MARE

Munții Gilăului sunt o grupă montană a Munților Apuseni, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali, fiind cea mai extinsă unitate montană din județul Cluj, ajungând în nord până la Depresiunea Huedin și la Culoarul Căpușului, la vest până la Munții Vlădeasa, sud-vest până la Munții Bătrâna, iar în est …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Râșca
Vineri

3 Aprilie 2026

6,0° / 7,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

2,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

2,0° / 11,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

2,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

-1,0° / 1,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
ralea1313
19 Mar 2026 18:29

Am parcurs traseul in 17 sept 2023. O parte destul de lunga e pe drum, care a fost reabilitat de curand si masinile trec destul de repede, iar din pacate nu sunt trotuare. 
In defileul somesului cald era foarte multa vegetatie incat in multe parti nu se mai vedea deloc cararea, a trebuit sa tinem in general directia si sa inaintam incet prin urzici traversand de multe ori raul pe pietre.
Cu toatea astea nu e un traseu urat, dar nu-l recomand celor care vor doar o plimbare frumoasa prin natura.

Partea cu "Panorame deosebite spre barajul și Lacul Fântânele, pârtia Mărișel și defileul Someșului Cald." n-am intalnit-o deloc. Probabil din cauza vegetatiei bogate. 

User Avatar
Ade134
19 Mar 2026 18:29

Am parcurs traseul în 18.02.2023 și într-adevăr, este dificil să treci Someșul în luna februarie și orice mică eroare te poate lăsa cu șosetele umede. :)) Nu recomand acest traseu pe perioada iernii (în special începătorilor), fiind mai puțin popular trebuie luate măsuri de siguranță în cazul întâlnirii cu vreun animal sălbatic (un grup mare de oameni gălăgioși și-ar putea face loc în siguranță prin pădure). Pietrele mari și ramurile căzute de pe marginea râului acoperite de zăpadă fac înaintarea foarte dificilă și pot cauza accidentări cu ușurință. Un traseu frumos, de altfel, o provocare, dar foarte frumos și sunetul apei îl acompaniază splendid. Poate fi apreciat pe deplin în anotimpurile calde. Mai confortabil :)

User Avatar
craiul munților
19 Mar 2026 18:29

Am parcurs o mare parte din acest traseu ieri, (22 mai 2022), și pot să zic că poate fi descris cu adevărat ca "aventură". Traseul totuși prin defileul Someșului Cald e foarte vizibil din cauza vacilor sau a altor animale care trec frecvent pe acolo. Tot timpul am găsit o cărare. Iar când trebuia trecut pârâul, nu au fost mari probleme. Chiar era interesant să încerci să găsești soluția. Pe finalul traseului prin vale a devenit vegetația mai deasă și recomand bluză & pantaloni lungi pentru persoanele mai sensibile/cu alergii. Dar în rest, totul bine și frumos. Ceva diferit față de o drumeție clasică, și mult-apreciat.

P.S. Nu am ieșit din vale chiar pe unde indică traseul, am preferat să mai urcăm pe valea Apa Neagră, din cauză că părea o urcare mai lină, și tot în tematica cărării pe lângă/prin râu. Atâta că aici a fost partea cu vegetația mai deasă, și am înaintat mai greu. Dar foarte frumos și acest râu care curge mai abrupt, având multe mini-cascade. La un moment-dat pur și simplu am luat-o în sus ca să ieșim din vale. Dar pe hartă pare că s-ar ajunge la un drum mai în aval, deci e posibilă și varianta asta.

P.P.S. Am parcurs traseul în mod invers față de descriere, pentru a avea partea mai tehnică sau grea (valea Someșului) la început.

User Avatar
muntii nostri
19 Mar 2026 18:29

Ne bucurăm că ați împărtășit cu noi experiența dvs.

Din păcate așa este cu traseele mai puțin umblate. Cad în uitare și Natura le năpădește, apoi dispar.

Sperăm că vor fi tot mai mulți turiști care să exploreze și astfel să de mențină potecile, nu doar cele de top și instagramabile. ;)