Trascău de Toamnă: Dâmbău, vârful cu belvederi remarcabile

Munții Trascăului, oferă drumeților posibilitatea de a explora toamnele aurii pe poteci relaxante.
Munții Trascăului

De ce să alegem Munții Trascăului pentru drumeții de toamnă

 

            De ce ar trebui să căutăm munții mici pentru drumețiile de toamnă? Pentru că sunt munții care se colorează cel mai frumos toamna, pentru că octombrie e luna lor, pentru că poți gusta porumbe și nuci și mere la coborârea de pe Citeră. Fie că vom căuta potecile Munților Mehedinți sau ale Munților Cernei, ale Munților Trascăului sau ale Coziei, toamna vom găsi cea mai caldă combinație de culori, cea mai plăcută ochiului și sufletului. Complementaritatea dintre albastrul cerului și auriul pădurilor  ne poartă prin estetica naturii. Uneori natura îți poate oferi surprize pe care nu le poți anticipa. Nouă, această tură, ne-a prilejuit prima întâlnire cu lupul în sălbăticie, dar și descoperirea unor urme de urs care mergeau pe o distanță lungă în paralel cu urmele unui cerb. Singura așezare omenească temporară întâlnită pe traseu este ferma de La Dârdinaș, loc unde vă veți putea împrospăta rezervele de apă. În apropierea Vârfului Dâmbău există singurul refugiu turistic din Munții Trascăului, Refugiul Săruni. Acestea fiind spuse, să pornim într-o drumeție care ne va purta pașii din Pasul Bucium până pe cel mai înalt vârf al Munților Trascăului, Vârful Dâmbău. Vom umbla astfel pe cărările care duc din Munții Metaliferi în Munții Trascăului.

Citește și Piatra Cetii - regina pietrelor calcaroase din Trascău

Vedere de la Refugiul Săruni

Refugiul Săruni

 

Etapele traseului:

  • Bandă Roșie – Pasul Bucium – La Dârbinaș (lângă Poiana Negrileasa);
  • Bandă Albastră -  La Dârbinaș - Vf. Părăginoasa - Lângă Vf. Dâmbău;
  • Cruce Albastră -  Lângă Vf. Dâmbău – Zlatna.

Vedere peste Metaliferii Abrudului

Traseul are o lungime de aproximativ 27 km și o diferență totală de nivel pozitivă de aproximativ 760 m. Relaxați și cu multe pauze de fotografii și odihnă l-am parcurs în 9 ore. Este în general un traseu de culme, care pornește din Pasul Bucium, de la altitudinea de 925 m, atinge punctul maxim în Vf. Dâmbău, la 1369 m, coborând apoi la altitudinea minimă în orașul Zlatna, situat la 425 m. Traseul străbate suprafețe împădurite, întrerupte din loc în loc de poieni. Cele mai importante poieni de pe traseu sunt la: Dealul Budenilor, Dâmbu Arsurilor, Poienile de sub Vf. Vâlcoi, Poienile de la Negrileasa, Poiana Părăginoasa și poienile de la Vf. Dâmbău. Toate aceste poieni oferă priveliști largi și spectaculoase spre unitățile montane și depresiunile învecinate:

  • Spre vest: Depresiunea Abrudului, Munții Bihor, cu vârfurile sale: Vf. Cucurbăta (1849 m) Mare, Vf. Cucurbăta Mică (1769 m), Vf. Piatra Grăitoare (1658 m), Vf. Găina (1486 m);
  • Spre nord-vest: zona munților auro-cupriferi de la Roșia Montană și Roșia Poieni;
  • Spre nord: Vârfurile Detunata Goală (1158 m) și Detunata Flocoasă (1258 m), Vârful Geamăna (1367 m), Vf. Muntele Mare (1826 m);
  • Spre est, dacă veți avea noroc de o atmosferă clară se pot vedea foarte frumos: Munții Făgărașului și Munții Cindrel;
  • Spre sud, când atmosfera este limpede se pot vedea: Munții Retezat, Munții Șureanu și anumite părți din Munții Parâng. Mai aproape se poate vedea dintr-o perspectivă aeriană Depresiunea Zlatna, de pe Valea Ampoiului și micul orășel cuibărit pe vatra ei. Dincolo de Depresiunea Zlatna se pot distinge părți ale Munților Metaliferi. Muntele Jidovul este o emblemă a orașului Zlatna. și, atunci când inversiunile termice produc ceață pe văi, se poate distinge linia cețurilor de pe Culoarul Mureșului.

Plecarea din Pasul Bucium pe Bandă Roșie

Vedere spre Pasul Bucium, Inundat de ceață.

Prima urcare este cea din Pasul Bucium.

Câteva gospodării din Bucium.

Din unele au rămas doar amintirile.

O toamnă astronomică și una metaforică.

Privind spre Roșia Montană.

Vf. Bihor, cetatea dominantă a Țării Moților

Citește și Munții Bihor – început de iarnă pe acoperișul Apusenilor

Spre sud-vest se zăresc Munții Cindrel, iar mai aproape coșul de la Zlatna.

Citește și Munții Cindrel – munții mărginimii Sibiului

 

Spre sud, peste Munții Metaliferi, zărim Munții Retezat.

Citește și Retezatul - paradisul lacurilor și al florilor

Roșia Poieni și Muntele Mare.

Citește și Muntele Mare – Turnul de veghe al Apusenilor

Cucurbetele amândouă.

Poteca noastră va trece puțin pe sub acel vârf împădurit.

Pădurea tânără din fotografia anterioară.

La ieșirea din pădure zărim Masivul Vulcan.

Citește și Muntele Vulcan - străjerul falnic peste Munții Abrudului

Marea de ceață acoperă Țara Abrudului.

Spre sud, peste Metaliferi, vedem părți din Munții Țarcu și Godeanu, inclusiv Vf. Gugu.

Citește și Grădinile suspendate ale Godeanului - sub vârful Gugu

Frumoasele poieni ale Metaliferilor.

Metaliferii, cețurile de pe Culoarul Mureșului și Munții Retezat.

Citește și Retezatul Magic - în căutarea bujorilor de Munte

Falnic străjer peste cețuri, Vulcan.

Insule din „Marea Abrudului”

Spre nord vedem Vf. Detunata Flocoasă și Vf. Geamăna. Vf. Poienița e în spatele lor.

La dreapta Vârfului Detunata Flocoasă se vede puțin din Scărița-Belioara.

Citește și Scărița-Belioara - Perla rezervațiilor din Muntele Mare

Un punct dominant, marcat cu o cruce.

Din acest loc, printre doi molizi, vedem Masivul Vulcan.

Muntele Mare cu domul său radar.

Vedem pentru prima dată Vf. Vâlcoi (toponimul provinde din bulgarul Vǎlkov, vǎlk, cu semnificația „lup”), parcă o anticipare a ceea ce urma să vedem.

Un indicator de pe traseu.

Primul lup întâlnit în sălbăticie, sub Vf. Vâlcoi. E drept, era la mare depărtare. Pândea o vulpe, care trecea prin poiana din fața lui.

Popas pe locul unde văzusem lupul, la poalele Vf. Vâlcoi.

Un nou indicator.

O toamnă cu rod bogat, rod bun și rod otrăvitor.

Ferma de La Dârdinaș

Doi ochișori plângăcioși.

Mama acelor ochișori.

Să nu uităm că suntem la doi pași de Poiana cu Narcise de la Negrileasa, locul unui tradițional masacru din luna mai asupra mediului natural.

Poiana cu Narcise și Vf. Vâlcoi, în luna mai.

Victimele „marii sărbători”.

Din fericire acum e liniște în zonă.

Brândușele pot crește departe de furia culegătorilor de narcise.

O privire blajin-curioasă.

Poieni de liniște tomnatică.

Citește și Toamna târziu pe potecile Trascăului central

De aici suntem deja pe Bandă Albastră

O gospodărie de pe Valea Vâltorii.

Lăsăm poienile în urmă si...

...ne afundăm în păduri umbroase...

...și umede, pline de mușchi verzi.

Chiar pe cale găsim urme proaspete de urs și cerb, mergând zeci de metri în paralel.

De pe un promontoriu zărim, printre crengi, priveliști dinspre obârșia Văii Feneșului.

Citește și Munții Trascău: Traversare Cheile Borzești - Cheile Turzii

O poiană reper, Poiana Părăginoasa, ultima înainte de Vf. Dâmbău.

Un indicator din poiană ne oferă un reper de timp.

Vârfurile Piatra Caprei (Corabia) și Dâmbău (dreapta).

Printre crengi încă privim spre Vulcan.

Vedem pentru prima dată în această tură cota maximă a Trascăului.

Sălașul Boarilor.

Marcaje turistice aplicate pe pereții sălașului.

La doi pași de sălaș este Vf. Dâmbău.

Chiar lângă sălaș este și o dolină.

Topul Munților Trascău.

Alte minunății de pe traseu

Refugiul Săruni - singurul refugiu din Munții Trascăului. Magistral amplasat, la 1250 m altitudine, în imediata apropiere a Vârfului Dâmbău - 1369 m. Este un punct de belvedere de excepție spre Munții Făgărașului, Munții Retezat, Cindrel, Depresiunea Zlatna etc. Îngrijit de un grup de inimoși din Zlatna, Trascău Corp. În apropierea sa se află și Peștera Dâmbău.

 

Intrarea în Peștera Dâmbău.

Peștera Dâmbău.

Peștera Dâmbău.

Ieșirea din Peștera Dâmbău.

Incredibila vedere spre Munții Făgărașului.

Citește și Circuit Transfăgărășan - Fereastra Zmeilor - Podragu

Zăpezile de octombrie ale Munților Făgărașului.

Citește și Spre Reduta Suru - vârful dominant al Făgărașilor vestici

Intrarea în Eden.

Edenul de la Refugiul Săruni.

Refugiul Săruni

Ne săturam greu de acest peisaj de vis.

Depresiunea Zlatna.

Pe un picior de plai.

O uriașă ravenă declanșată antropic.

Colibe.

Două avioane MIG survolează Vf. Jidovul

Citeră.

Undeva acolo sunt Pietrele Bulbuce.

Citește și Geoturism printre klippele Trascăului sudic

Coșul și Jidovul, două vechi „răni” ale Zlatnei.

Zlatna

Ssssss...

Zlatna

Traseele turistice din Trascăul sudic

 

Cruce Albastră - Zlatna - Poiana Măgurii – Ighiel;

Punct Roșu - Refugiul Săruni - Traseu CA;

Punct Albastru - Traseu CA - Colţu lu Blaj;

Bandă Roșie - Platoul Ciumerna - Pădurea Mlaca - Poiana cu narcise de la Negrileasa;

Bandă Roșie - Cabana Râmeţ - Valea Galda - Platoul Ciumerna;

Bandă Albastră - Lângă Vf. Dâmbău - Vf. Părăginoasa - La Dârbinaș

Triunghi Roșu - Zlatna - Măgura Dudașului - Cheile Caprei;

Triunghi Albastru - Feneșasa - lângă Vf. Dâmbău;

Punct Roșu - Traseu TA - belvedere Cheile Caprei;

Cruce Galbenă - Cabana Râmeţ - Modolești – Ampoiţa;

Triunghi Roșu - Bucerdea Vinoasă - Modolești – Cetea;

Punct Albastru - Traseu TR - Vf. Piatra Craivii;

Triunghi Albastru - Cricău - Pârâul Cricău - lângă Piatra Craivii.

Citește și Trascău de toamnă - Piatra Craivii și Iezerul Ighiel

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru ture în natură, descoperind  zona Vârfului Dâmbău din Trascăul sudic cu MN10 - Harta de drumeţie a Munților TRASCĂULUI

 

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.