Pe Drumul Zmeilor până pe Vârful Negoiu

Al doilea vârf ca înălțime din munții noștri, Vârful Negoiu (2535 m), este și unul din vârfurile cu cele mai frumoase priveliști, iar unul dintre cele mai convenabile trasee pentru a ajunge pe acesta este pe la Cabana Negoiu și apoi pe așa numitul Drum al Zmeilor.

Se poate ajunge cu mașina de la Porumbacu de Sus pe un drum forestier decent care poate fi parcurs cu orice mașină cu ceva grijă.

Mașina se poate lăsa la o amenajare hidrologică sau, dacă mașina e cu garda mai înaltă se poate economisi jumătate de oră de mers pe jos urcând cu mașina până unde începe poteca.

Pe poteca marcată cu Triunghi Albastru ajungeți la Cabana Negoiu în aprox. o oră.

O variantă convenabilă e să vă cazați la recent renovata Cabana Negoiu, unde începând din 2018 condițiile sunt mult mai bune, și să porniți următoarea zi de dimineață spre Vârful Negoiu.

Așadar continuăm pe poteca marcată cu Triunghi Albastru pe așa numitul “Drumul Zmeilor”.

Drumul Zmeilor e un traseu construit special pentru turiștii care vor să ajungă pe Vârful Negoiu și este dotat cu podețe de metal care traversează prăpăstii. E spectaculos și ușor!

La aprox. o oră de la pornirea de la cabană ajungem în Căldarea Sărății - o deschidere largă înconjurată de versanți stâncoși și de unde putem admira și Cascada Sărății.

Aici e un bun loc de pauză fiindcă urmează prima parte abruptă a traseului până la Piatra Prânzului și mai apoi spre Șaua Cleopatra.

Poteca urcă în serpentine scurte printre lespezile prăvălite în această căldare.

După Piatra Prânzului panta se mai domolește, dar apar bolovani gigantici pe care trebuie să îi escaladezi. Nimic de netrecut însă.

Ajungem și în Șaua Cleopatra unde e o bună ocazie de odihnă prelungită având și priveliști frumoase în toate direcțiile.

Din Șaua Cleopatra continuăm pe marcajul de creastă, Bandă Roșie, și foarte repede ajungem la baza urcușului abrupt până pe Vârful Negoiu.

Deși din depărtare pare greu de urcat, odată ajunși la baza vârfului putem spune că e abordabil de orice persoană care are grijă unde pune mâinile și picioarele.

După aprox. 3 ore și jumătate de la pornirea de la Cabana Negoiu ajungem pe Vârful Negoiu (2535 m), al doilea cel mai înalt vârf din România după Vârful Moldoveanu (2544 m).

Priveliștea de pe Negoiu e foarte spectaculoasă.

În orice direcție ai privi vezi doar creste stâncoase și văi adânci.

INFO: Întoarcerea o facem pe același traseu, dar pentru a ajunge înapoi la Cabana Negoiu mai există o variantă de traseu: prin Custura Sărății (pasaj dificil).

Articol de Amazing Romania. Citește și articolul original.