MTB prin Colinele Transilvaniei

Unul dintre puținele locuri din România unde poți practica cu adevărat cicloturismul este în zona numită Colinele Transilvaniei din apropierea Sighișoarei.
 dsc_0509.jpg

Peste 100 km de poteci pietruite special pentru MTB au fost construite pe dealurile ce leagă Sighișoara de Viscri.

Cel mai frumos e că au fost făcute în așa fel încât traseul principal de pe creasta dealurilor are ramificații care coboară în satele săsești pentru a putea vizita biserica fortificată a fiecărui sat, sau îți poți porționa traseul pe măsura capacităților tale fizice.

Din Sighișoara până pe potecile pietruite

Se pornește pe str. Nicovalei din Sighișoara în sus la deal pe marcaj Cruce Roșie.

Drumul ne scoate într-o poiană în coama unui deal aflat deasupra localității Șapartoc.

Imediat după ce se traversează poiana și ajungem la liziera pădurii începe poteca pietruită pe care vom pedala de acum înainte.

Poteca e foarte fain făcută fiindcă e pietruită cu pietricele mici bine tasate astfel încât traseul e practicabil și pe ploaie fără să te înnoroiezi.

Pe coborâre, în zonele mai abrupte, sunt amenajate serpentine cu contrapantă în curbă astfel încât curbele se pot aborda cu o viteză destul de mare.

INFO: Potecile de aici sunt de nivel XC (Cross Country) așadar o bicicletă cu un balon rezonabil al anvelopei și poate ceva suspensii față e suficientă.

Natură și cultură

Până la Viscri sunt 3 locuri unde poți coborî din coama dealului pentru a ajunge în satele Saschiz, Criț sau Meșendorf.

Noi am făcut acest traseu în două zile.

În prima zi am mers de la Sighișoara la Viscri cu vizite la bisericile fortificate din Criț și Meșendorf, o parte a traseului desfășurându-se și pe șosea (Criț - Bunești - Viscri).

A doua zi ne-am întors doar pe deal din Viscri până în localitatea Aurel Vlaicu de lângă Sighișoara fără nicio oprire pentru vizitat.

Aceste trail-uri sunt foarte frumoase fiindcă te poți bucura atât de natură pedalând într-o pădure minunată și din când în când prin poieni cu panorame spre satele de la bază, dar poți și vizita aceste minunate biserici fortificate din satele săsești (majoritatea din sec. al XIV - lea) care sunt într-o stare foarte bună.

INFO: Pentru a vizita bisericile pe interior trebuie sa mergeți la un număr de casă din sat care e deținătorul cheii bisericii.

Sunt foarte frumoase și pe interior și întotdeauna e o plăcere să te urci în turnul acestora sau pe zidul de fortificație pentru a vedea totul de sus.

Viscri

Satul Viscri nu mai are nevoie de nicio prezentare și aici am ales să ne cazăm.

E amuzant că pensiunile din sat nu au un nume ca peste tot ci au numărul casei.

Noi am stat la Viscri 195 într-o casă săsească tipică renovată complet cu niște gazde foarte faine, cu o curte minunată, cu mâncare gătită pe loc foarte bună.

Aici mai puteți vizita frumoasa biserică fortificată sau să vă plimbați pe ulițele satului și să stați la o “terasă” amenajată în curtea unei case. Foarte pitoresc.

Întoarcerea la Sighișoara

A doua zi am pornit înapoi spre Sighișoara de această dată urcând direct din Viscri pe deal.

Treceți pe lângă biserica fortificată și continuați pe pășunea satului unde vă veți întâlni cu zeci de cai și vaci. Foarte pitoresc.

În vârful urcării intrăm în pădure și revenim pe poteca pietruită și pe marcajul Bandă Roșie pe care îl urmăm până în localitatea Aurel Vlaicu de lângă Sighișoara.

Trecem și prin mai multe luminișuri, iar la un moment dat ne reîntâlnim cu poteca din ziua precedentă pe care am părăsit-o pentru a o lua spre Criț.

La răscrucea de deasupra de Șapartoc o luăm la stânga pentru o ultimă coborâre spre Aurel Vlaicu de unde ajungem imediat la Sighișoara.

Articol de Amazing Romania. Citește și articolul original.