Despre schi de tură și riscul avalanșelor. Interviu cu Marius Florea, salvator și ghid montan

Noțiuni introductive despre schiul de tură, echipament, "citirea zăpezii" și riscul avalanșelor
 Schi de tura Vladeasa - Alina Cirja - Banda Rosie

Marius Florea are 36 de ani și practică schiul de tură din iarna lui 2006. În viața de zi cu zi este part time programator, salvamontist și ghid montan. Timp de 16 ani, pasiunea pentru munte și schi l-a purtat prin diferite școli montane, acumulând ani de experiență și următoarele calificări tehnice:

-salvator montan și salvaspeolog

-inițiator (instructor) în Federația Română de Speologie

-ghid montan autorizat (atestat nr. 6767)

Pe Marius l-am întâlnit la un atelier hibernal despre schi de tură, ca alternativă la pârtiile aglomerate, susținut în cadrul Amfiteatrului de Geografie din cadrul UBB Cluj. A vorbit cu pasiune și responsabilitate, iar prezentarea succintă despre echipament și kitul de avalanșă, a fost o lecție pe care ne-am hotărât să o dezvoltăm într-un interviu mai elaborat.

A fost amabil și a răspuns câtorva întrebări venite din partea redacției. Sperăm ca aceste informații să fie de mare ajutor pentru cei care doresc să se inițieze în acest sezon în schiul de tură.

Citește și Totul despre schi de tură - sfaturi de la partenerul nostru, Decathlon România

 

1. Cum a început pasiunea pentru schi de tură? Cum de ați ales să practicați mai frecvent schiul de tură în detrimentul celui de pârtie? Puteți să ne spuneți câteva diferențe între cele două tipuri?

Marius Florea: Pasiunea a început odată cu intrarea în serviciul public Salvamont – Salvaspeo Bihor, când am făcut cunoștință cu schiul de tură. Atunci am simțit instant o preferință și o dorință pentru a schia în libertate și de a deschide “drum” în zăpada neatinsă. 

Coborâre freeride schi de tură Vlădeasa - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

La schiul de tură, partea de schiat la vale este asemănătoare cu schiatul pe pârtie (schi alpin), dar echipamentul specific îți permite să te deplasezi mult mai ușor pe zăpadă, indiferent de grosimea și consistența acesteia, decât dacă ai merge la pas. Iar odată ajuns sus pe creastă, poți alege liber ruta pe care dorești să cobori, evident cu precauțiile de rigoare, despre care vom discuta în cele ce urmează.

 

2. Cum se realizează înaintarea (la urcare) pe zăpadă?

Marius Florea: Efectiv se merge, aproape ca la mersul în bocancii de drumeție, doar că la fiecare pas, datorită alunecării schiurilor cu piei, este recomandat să faci o mică alungire a pasului, pentru o înaintare mai eficientă.

Inaintarea pe schi de tură - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

3. Ne puteți prezenta alcătuirea unui echipament și aspectele de care să se țină cont când achiziționăm echipament pentru schi de tură?

Marius Florea: Echipamentul pentru schiul de tură este compus din schiuri, legături, clăpari și piei de focă.

Schiurile: La o primă vedere, schiurile sunt ca și cele de pârtie, dar cele de tură sunt mai ușoare, mai flexibile, iar lățimea lor variază. Astfel, pentru deplasarea pe distanțe mari și / sau în viteză, se folosesc schiuri înguste, aprox 65 mm sub clăpari. Pentru plăcerea schiatului în zăpadă proaspătă (afânată) se folosesc schiuri de peste 90 mm la mijloc, unii chiar peste 100 mm.

Mai multe despre specificațiile tehnice ale unui schi de tură aici

Legăturile: Principala diferență a legăturilor pentru schi de tură față de cele de pârtie, este că permit mișcarea / ridicarea călcâiului. Astfel se simuleaza mersul efectiv, doar că pe schi. Cele mai folosite legături de tură sunt azi cele “în puncte”, ele fiind minimaliste, ușoare și simple. Această funcție este anulată când închidem legătura în timpul schiatului. 

Mersul pe schi de tură  - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

Mai multe despre specificațiile tehnice ale legăturilor de tură aici.

Clăparii de tură sunt mai ușori și flexibili față de un clăpar normal, ei permițând mișcarea naturală, aproape ca într-un bocanc. Pentru a schia la vale, ei pot fi blocați, apropiindu-se ca rigiditate de un clăpar de partie.

Mai multe despre specificațiile tehnice ale clăparilor de tură aici

“Pieile de focă” O piesă de echipament complet specifică schiului de tură  - o “mochetă” cu peri orientați înspre spatele schiului, permițând alunecarea doar în față. Astfel, când lipim pielea de focă pe schi, se poate realiza deplasarea orizontal și în pantă. 

 Deplasarea în pantă - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

Mai multe despre specificațiile tehnice ale pieilor de focă aici.

 

4. De unde se achiziționează și cum se întrețin pieile de focă?

Marius Florea: Numele pieilor este evident de unde provine, pielea bietelor animale fiind folosită în trecut pentru a facilita deplasarea pe schiuri. Pieile moderne însă, sunt fabricate din mohair și fibre sintetice și se pot achizitiona de la orice magazin cu echipament montan, iar întreținerea lor este simplă.

Iată câteva sfaturi:

- usucă pielea după fiecare tură

- încearcă sa ți cât mai curat adezivul prin care pielea se lipește pe talpa schiului

- dacă adezivul focilor este trecut de prima tinerețe, încearcă să le ți la cald, mai ales dacă faci mai multe tranziții ski – plimbare pe zi

- refacerea adezivului, atunci când acesta nu-și mai face treaba

Urcare cu ajutorul "focilor" - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

5. Pentru cei care decid să petreacă mai multe zile consecutive pe munte, ne puteți furniza câteva informații privitoare la echipamentul de bivuac hibernal?

Marius Florea: O noapte pe munte în sezonul hibernal este cu totul altă mâncare de pește față de una în sezonul de vară. Fie că stăm într-un refugiu montan, stână sau la cort (evident neîncălzite), trebuie obligatoriu să fim echipați / îmbrăcați corespunzător și să avem saltea / izolir + sac de dormit, potrivite anotimpului alb.

Tabără de corturi schi de tura - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

Îmbrăcămintea pentru iarnă se compune din:

haine de corp sau stratul de bază: bluză (de corp) și pantaloni (colanți) din material sintetic sau lâna, recomand ca bluza să acopere și gâtul. Bumbacul este total contraindicat la efort in sezonul rece.  

bluză de polar: formează stratul termic principal. Sunt multe variații sau inlocuitori ai clasicei bluze de polar, doar le amintesc aici: bluză de lână, hoddy, windstopper, softshell.

- geacă cu membrană impermeabilă și respirabilă

- geacă cu umplutură termică, sintetică sau de puf (pufoaica)

- pe picioare, peste colanți se poarta un suprapantalon, din același material impermeabil și respirabil ca geaca sau un softshell.

Evident, șosetele, mănușile și căciula pentru sezonul rece sunt și ele importante. Aici aș menționa o pereche de supra mănuși, care pot fi luate peste mănușile normale în condiții de vreme foarte rece.

Echipament bivuac - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

Află mai multe detalii din articolul Echipamentul pentru drumeții de iarnă - scris de Ioan Stoenică

6. Acum că știm cum anume ne echipăm, ne puteți explica cum "citim zăpada"?

Marius Florea: Mii-e practic dacă nu imposibil, foarte greu să vă explic în acest interviu, dar voi puncta câteva elemente care să ajute la conștientizarea pericolului avalanșelor. 

Aceste lucruri se învață practic în ateliere și școli tehnice, prin zile petrecute pe munte la zăpadă, cu alte cuvinte - cu cât mai multă experiențe practice.

Organizez un astfel de eveniment curând. Detalii aici. 

Evitând zonele cu risc de avalașă - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

Ca să înțelegem riscul avalanșelor trebuie să înțelegem fenomenul, și anume cum se formează avalanșele. Foarte pe scurt, o avalanșă este o masă de zăpadă (pot fi și pietre, pământ, etc) care alunecă, pe un versant sau pe o vale. 

După ninsori abundente, e normal și firesc să fie pericol de avalanșă, deoarece s-a depus strat nou, care nu are adeziune cu stratul vechi existent. 

De asemenea, dacă ninge cu vânt sau doar bate vântul fără să ningă, se pot forma “plăci de vânt” - acumulări de zăpadă transportată de vânt. Acestea sunt de obicei fără coeziune cu stratul de dedesubt.

7. Cum se pot detecta zonele cu predispoziție la avalanșă?

Marius Florea: Statistica arată că cele mai multe avalanșe se formează pe versanți cu înclinație între 25 și 50 de grade. Alte “ingrediente”: a nins proaspăt și a bătut vântul, sau vă aflați pe un versant cu expunere sudică și radiația solară e foarte puternică (încălzire puternică) În cazul acesta, aveți șanse reale să declanșați o avalanșă.

De cele mai multe ori, omul este factorul declanșator. Este eronată exprimarea: “a fost surprins de o avalanșă”.

 Schi de tură în Munții Rodnei - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

O altă perioadă riscantă este primăvara când se încălzește, eventual după ploi, când avalanșele de topire curg până la sol.

Tot statistic, cele mai multe avalanșe cu victime sunt pe versantii cu expunere N, N-E.

Fără a intra prea mult în detalii, explicația simplistă: este o coeziune mai înceată, mai greoaie între straturile de zăpadă de pe acești versanți, unde în plină iarnă, soarele abia dacă ajunge să bată. 

 

8. Ce ar trebui să conțină un kit de avalanșă și cum se folosește?

Marius Florea:: Kitul de avalanșă este compus din

- Device Victim Avalanche – un aparat de emisie receptie – 

- sondă, lopată și opțional, rucsac cu airbag, folosit de obicei de “rideri”  - cei care fac ski prin zone expuse.

Mi-e greu să explic cum folosim kitul de avalanșă fără exemplu practic în teren. Trebuie explicat, observat și practicat. Le recomand tuturor celor care înteleg riscurile și vor să învețe să folosească kitul de avalanșă, să apeleze la serviciile unui ghid profesionist. De asemenea îi rog să verifice cine îi instruiesc. A devenit o modă să mergi la munte și sunt tot felul de “ghizi” cu pregătire îndoielnică. 

Nivelul de educație montană și conștientizarea riscului de avalanșă nu este, din păcate, direct proporțional cu creșterea numărului practicanților de sporturi montane pe timp de iarnă - Adrian Vălean

Abordare creastă cu schi de tură - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

9. În cazul nefericit al unei avalanșe, ce pași se recomandă a urma și ce nu?

Marius Florea:: Într-o avalanșă, singurii care au șanse reale să te scoata la timp, în cele 15 minute critice, sunt colegii tăi de echipă. Dacă ați studiat prognoza meteo, buletinul nivometeorologic și ați ales ruta potrivită condițiilor din teren, ați traversat pe rând o zonă expusă și totuși ați declanșat o avalanșă, echipa trebuie să acționeze rapid astfel:

- toți au kitul de avalanșă la ei, știu și au exersat căutarea în avalanșă (premergător turei)

- se trece DVA-ul pe modul search și se începe căutarea din locul unde a fost văzută ultima dată persoana prinsă în avalanșă; se merge în zig-zag până DVA prinde semnal

- dacă e o avalanșă cu victime multiple și sunt minim 2 sau mai mulți salvatori, primul care ajunge la prima victimă o marchează și continuă căutarea, iar celalat “sapă” după ce a confirmat cu sonda că “simte” persoana în acel loc.

Un video care prezintă avalanşele dar şi principalele metode de a le evita, în acest articol

Schi de tură în formație - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

10. În cazul abaterii de la traseu, ce ar trebui să facă un schior?

Oricărui schior începător sau drumeț care se abate de la traseul turistic și care conștientizează la timp acest lucru, îi recomand să se întoarcă la ultimul marcaj văzut, pentru a continua pe traseul marcat.

 Schi de tură pe traseu - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

11. Ce regiuni recomandați pentru schiat, în funcție de experiență (începător, avansat, profesionist)? Cum alegem un traseu/regiune, după ce să ne ghidăm?

Marius Florea: Pentru schiorii începători, Munții Apuseni sunt un tărâm de joacă excelent, dar și în Călimani, Șureanu sau anumite locații din Munții Rodnei se poate începe acest sport. Aproape tot lanțul carpatic oferă posibilități pentru practicarea schiului de tură, depinde doar de experiența și de dorința fiecăruia.

 Schi de tură în Munții Rodnei - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

12. Alte informații care le-ar putea fi de ajutor schiorilor? Tips & tricks

Ca orice sport nou care se desfășoară în natură, în speță mediul montan, le recomand să înceapă cu oameni experimentați sau într-un cadru organizat, cu un club montan sau să apeleze la serviciile unui ghid specializat.

Echipa Banda Rosie oferă ture comerciale, ateliere montane tehnice pentru orice locație descrisă pe site.

Schi de tură în Vlădeasa - ©️Alina Cîrja - Banda Rosie

 

Interviu de Oana Alexandra Pop

Redactare și format: Manu Muntomanu