Acest traseu urmăreşte creasta principală de sud a masivului (interfluviul dintre Jiu şi Strei). Pentru parcurgerea sa sunt necesare mai multe zile de mers. Se desfăşoară mult timp la mare altitudine. În vestul Municipiului Vulcan, se desprinde din DN66A un drum asfaltat (str. Minei) care merge către I.M.Paroşeni. Locul este marcat cu un "monument" de beton şi piatră pe care scrie I.M.Paroşeni. După aproximativ 300 m de la DN66A, trecem un pod peste Jiu de Vest şi peste calea ferată, lăsăm în stânga I.M.Paroşeni şi deşi drumul principal o coteşte la dreapta, noi urmărim direcţia înainte, pe un drum nemodernizat, care trece peste o cale ferată industrială şi începe să urce pe deal. Marcajul este nou (TG). Trecem pe lângă gospodării, pe lângă un rezervor de apă şi ieşim la fânaţe. Priveliştea e tot mai cuprinzătoare, văzându-se Munţii Vulcan cu aglomerarea de cabane - staţiunea Straja şi instalaţiile de schi din Straja şi din Pasul Vâlcan, oraşele miniere din vale, Parângul etc. Un triunghi de pe un cireş aflat pe stânga drumului ne spune să părăsim drumul pietruit şi să continuăm pe altul înierbat. Continuăm pe acesta din urmă, intrăm în pădure şi întâlnim un drum forestier mai serios, care a fost folosit la transportul lemnelor. Urcăm pe acesta, iar la ieşirea din pădure ajungem la stâna Paroşenilor, nefolosită, în stare avansată de degradare, aflată în dreaptă drumului. Odată ajunşi în creastă, cotim stânga, trecem o porţiune de pădure - aici marcajul TG dispare - lăsăm în stânga o stână funcţională, trecem pe lângă o troiţă făcută de ciobanii de la stână şi urcăm în Vf. Pietrei, calcaros, ce ne oferă un frumos punct de belvedere. Dacă vremea nu ne ajută, acest vârf poate fi ocolit prin dreapta. Continuăm pe creasta ce pe vreme frumoasă poate fi urmărită cu uşurinţă peste Vârful Zănoaga (înierbat), peste un vârf cu jnepeni arşi, iar apoi coborâm într-o şa la care a urcat pădurea. Avem de traversat o porţiune de pădure de aproximativ 850 m. La ieşirea din pădure, dacă ne abatem spre stânga circa 200 m găsim un izvor. De la ieşirea din pădure, poteca se uneşte cu un drum mai serios, construit de firma care instalează un parc eolian, drum pe care-l vom urma de acum înainte mai multă vreme. La început, acest drum face 2 serpentine, apoi trece pe lângă un stâlp cu echipamente eoliene, trece pe lângă nişte stânci izolate şi ajunge într-o intersecţie de 4 drumuri (un X). Drumul din stânga (sud) coboară la nişte stâne (Sterminos), iar cel din dreapta (nord) la Baru, pe la Refugiul Tulișa (marcat cu CG pe porţiunea Baru-refugiu). Continuăm pe drum înainte, ocolim prin sud două vârfuri şi trecând printr-un pâlc de pădure de molid câştigăm altitudine. Apoi lăsăm drumul bun care continuă pe Culmea Baru şi apucăm un drum mai puţin umblat spre stânga, care ne urcă în culmea Tulişa-Baru. Ocolim Vf. Tulişa prin nord, trecem pe lângă o momâie mare şi coborâm în Curmătura Tulişa, unde sunt instalate 2 cruci şi unde întâlnim marcajul CG care vine din Uricani. Din Curmătura Tulişa urmează o coborâre uşoară printr-o zonă defrişată până în Curmătura Făgeţel, cel mai jos punct de pe creastă din această zonă. De aici dispar marcajele, dar noi urmăm un drum care merge pe creastă până când intră în pădure spre stânga (sud). Aici părăsim drumul şi ne angajăm într-un urcuş prin pădurea de molid cca 800 m. La ieşirea din pădure ne aşteaptă un jnepeniş flancat de liziere de pădure prin care ne strecurăm cu dificultate. Mergem circa 600 m şi apoi ieşim într-o şa luminoasă. De aici, peisajul se schimbă şi apar pâlcurile de lespezi de piatră dintre jnepeni, atât de comune în Retezat. Urmează din nou o porţiune dificilă cu jnepeniş. Cu cât urcăm mai mult cu atât jnepenişul lasă locul lespezilor de piatră, pe care înaintăm mai uşor. Există şi câteva momâi care ne ajută la orientare. Apoi jnepenii dispar complet şi rămân doar lespezile de piatră pe care păşim cu atenţie şi câştigăm repede altitudine, atingând în final Vârful Văcărea, marcat cu o momâie mare. Din când în când câte o lespede ridicată de binevoitori ne arată drumul (marcajul lipseşte). De pe Vârful Văcărea se deschide o frumoasă privelişte, se vede creasta pe care o avem de parcurs în continuare cu Vf. Custura la finalul ei, creasta Piule-Pleşa, Oslea dintr-un unghi inedit, Munţii Vâlcan etc. Continuăm să mergem pe bolovani, apoi aceştia lasă loc ierbii, pe care înaintăm mai comod. Urcăm în Vârful Lazărului, de unde se vede Retezatul în toată splendoarea sa, dominat de giganţii Custura, Peleaga, Păpuşa şi Vârful Mare. De aici, cotim puţin spre stânga şi urmăm Culmea Custura-Gruiu, înierbată spre sud şi prăpăstioasă spre nord, asemeni crestei Făgăraşului, ocolind pe la sud vârfurile. La un moment dat, în drept cu Vârful Gruniu, apar primele marcaje BR şi CG, rare şi şterse. Înainte de ultimul vârf dinainte de Vârful Custura (Vf. Valea Mării), o potecă ciobănească se desprinde spre stânga şi pare a ocoli vârful. Noi nu apucăm pe ea ci urcăm pe muchie, paralel cu un scoc adânc care poate servi ca adăpost de vânt. După ce trecem de vârf, coborâm pe lângă un scoc similar într-o şa marcată cu un stâlp de metal. Urmează urcuşul final pe Vârful Custura, la început pe iarbă şi pietre apoi doar pe lespezi mari de piatră. Sus pe vârf ne permitem un moment de odihnă, priveliştea în zilele senine fiind copleşitoare. Deşi nu are peste 2,500 m, alături de Retezat, Peleaga, Păpuşa şi Vârful Mare, acest vârf este un punct de referinţă important şi este văzut din multe locuri de pe potecile Retezatului. De aici, marcajul BR este bine realizat, fiind prezenţi şi stâlpii metalici, utili mai ales în caz de ceaţă. Din Vârful Custura, coborâm pe o creastă lată înierbată, presărată cu pietre, apoi pe marginea de sud a unor pâlcuri de jnepeni până în Şaua Plaiul Mic, important nod de poteci. De la Plaiul Mic, intrăm într-un culoar tăiat într-un jnepeniş compact pe care vom merge aproape 2 km. Deoarece poteca este bună şi diferenţa de nivel nu este mare, vom parcurge această porţiune rapid. Jnepenii se răresc şi urmează o porţiune înierbată, poteca merge în general pe curba de nivel din nordul Culmii Drăgşanu, trece pe lângă o stână lângă care găsim izvorul La Bolboroşi. La izvor este bine să ne aprovizionăm cu apă, deoarece urmează o zonă calcaroasă unde apa e mai greu de găsit. De aici, poteca o ia spre stânga şi urcă în creastă printr-un culoar mărginit de jnepeni. Peisajul se schimbă, pajiştile devin mai frumoase, fiind presărate cu tufe de jnepeni şi pietre albe. Ocolim Vârful Albele pe la sud şi după un parcurs frumos ajungem sub Piatra Iorgovanului, unde întâlnim marcajul TR (marcat pe o piatră mare, albă). Dacă e vreme frumoasă, putem lăsa rucsacii aici şi să urcăm până pe vârf (10-15 minute), de unde se deschide o privelişte magnifică. Apoi, ocolim Piatra Iorgovanului pe o potecă tăiată în faţa sa nordică, cu grijă să nu alunecăm şi ieşim într-o şa lată, înierbată, care are în partea dinspre sud o stână mică acoperită cu plastic roşu. De aici, cotim spre dreapta ocolind un vârfuleţ şi având mereu în faţă (peste vale) Vârful Stănuleţii Mari, până în Şaua Paltina. În Şaua Paltina, structura geologică se schimbă brusc (apar şisturi cristaline în loc de calcare), semn că este timpul să trecem în Munţii Godeanu. Traseul BR continuă în Munţii Godeanu, trecerea dintre masive făcându-se uşor, fără a fi nevoie să coborâm în pasuri sau văi joase.