Traseul porneşte din a doua căldare glaciară a Văii Mălăieşti. Parcurgem platoul glaciar spre est şi urcăm în serpentine pe piciorul drept (geografic) al Văii Caprelor. Într-un horn de 10-12 m folosim lanţurile, continuăm pe picior şi aproximativ la cota 2100 m facem stânga pe brâna propriu-zisă.
Urcăm pe poteca ce traversează alternativ pajişti agăţate pe treapta înierbată şi vâlcele ce se adâncesc spre Valea Mălăieşti. După urcuşul solicitant ajungem în şaua stâncoasă Brâna Caprelor de la 2285 m.
Valea Mălăieşti - Brâna Caprelor - Şaua Brâna Caprelor
Traseul TA face legătura între Valea Mălăiești și creasta Bucşoiului, pe Brâna Caprelor. Un traseu scurt, dar solicitant, cu peste 700 m diferențe de nivel, echipat cu un sector de lanțuri, accesibil în aprox. 2 h de drumeție. Iarna - interzis.
Traseul pe Brâna Caprelor este unul spectaculos, nerecomandat cardiacilor sau celor cu probleme de înălțime, dar perspectiva celor 700 m de abrupt la picioare, e greu de egalat între traseele montane marcate din țară.
Traseul porneşte din a doua căldare glaciară a Văii Mălăieşti, unde lăsăm traseul BA - prin Hornul Mare spre Omu în față. Pentru a ajunge aici, de la Cabana Mălăieşti urcăm cca 45 min până la baza traseului. Începem o urcare solicitantă pe piciorul stâng al Văii Caprelor, apoi străbatem o porțiune cu cabluri de unde se vede superb Valea Mălăiești, Bucșoiu și culmea Bucegilor de la Omu până la Scara.
După un urcuș solicitant ajungem în şaua stâncoasă Brâna Caprelor (2285 m), ce marchează sfârşitul brânei şi accesul pe creasta Bucşoiului, cu traseul BR - pe Drumul lui Deubel. Putem reveni la Cabana Mălăieși, coborân în Șaua Mălăiești și urmând apoi traseul TR - pe Traseul Take Ionescu.
Inaccesibil iarna.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
cornel09
19 Mar 2026 18:32un traseu foarte frumos