Pornim de la intersecţia văii pârâului Cupaş cu pârâul Bicaz urcând pe Valea Cupaş. Menţinem valea 7,7 km până ieşim pe creastă unde ne intersectăm cu marcajul BA. O luăm la stânga şi mergem comun cu BA cam 600 m, apoi o luăm la stânga prin pădure.
Urcăm abrupt 600 m pe versantul nordic al Licaşului, iar apoi pe curbă de nivel ocolim Vârful Licaş ajungând în şaua de sub Vârful Licaş. Aici ne intersectăm cu marcajul CA ce urcă pe Vârful Licaş şi avenul Licaş. Noi o luăm în faţă spre Şaua Licaş de unde pe curbă de nivel ajungem în 2 km la Şaua Niergheş.
Valea Cupaş - sub Vârful Licaş - Şaua Licaş - Şaua Niergheş
Traseul PA face legătura între Cheile Cupaș și traseul de creastă principal al Munților Hășmaș, pe drumuri forestiere și un scurt sector de potecă abruptă prin pădurea de pe versantul nordic al Licaşului. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 700 m diferențe de nivel, în cca. 6 - 7 h de drumeție, accesibil o bună parte și cu MTB.
Traseul pornește din DN 12C Lacul Roșu - Cheile Bicazului, de la intersecţia văii pârâului Cupaş cu pârâul Bicaz - Gura Cupașului. Urmăm drumul forestier Cupaș, accesibil și cu o mașină cu gardă ridicată. La intrarea în chei, întâlnim varianta CR - legătura cu Fundul Cupașului, respectiv poteca PR - peste Culmea Cupaș.
Drumul debutează cu un sector scurt de canion, Cheile Cupaşului, cu câteva căderi mici de apă, apoi trecem de un canton silvic și întâlnim varianta BG care urcă în Şaua Suhard, aproape de platoul Suhardului Mic, loc de belvedere panoramic asupra stațiunii Lacul Roșu și a brațului din Valea Oii, mărginit de culmi împădurite și vârfuri pitorești.
PA urcă lin pe drumul forestier Cupaș, cca. 7 km, pe sub Culmea Cupaș, Muntele Suhard și Muntele Licaș. După ce trecem de o carieră de piatră și un observator de vânătoare, continuăm pe sub Piatra Dănţuraşului, apoi intrăm pe o potecă abruptă care iese la Drumul Lapoşului, marcat BA. De la drum urcăm din nou abrupt prin pădure pe versantul nordic al Muntelui Licaș, ocolind vârful pe la E.
Ajungem în Pasul Licaş unde găsim o stână și Refugiul Licaș (1492 m), cu o capacitate de 6 - 10 persoane în 2 priciuri supraetajate. Aici întâlnim și varianta CA care vizitează Vf. Licaş, loc de belvedere panoramic şi avenul Licaş (vezi descriere traseul CA) Continuăm pe culme spre Șaua Licaș, apoi coborâm la Drumul Lapoşului care ne conduce la Şaua Niergheş, la intersecția cu traseul de creastă principal al Munților Giurgeu - Hășmaș.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!