După modelul circuitului marcat cu PR din Cheile Turzii, în primăvara 2020 s-a marcat acest circuit mai mic, marcat cu PA, care parcurge marginea de sus a versanților Cheilor Turenilor, astfel încât din mai multe locuri putem admira cheile de sus. Plecăm de la izvorul amenajat de la marginea localității Tureni pe un drum asfaltat care urcă spre SE și pe care-l părăsim în scurt timp. După o urcare ușoară ne aflăm pe platou, la marginea pereților cheilor. Ghidați după stâlpii de marcaj și eventual de niște borne topografice parcurgem astfel versantul drept cu ușurință. Traversăm o vale seacă, odinioară groapa de gunoi ilegală a localității Tureni, acum ecologizată. Un stâlp indicator cu săgeți ne invită să coborâm abrupt printr-o pădurice spre firul apei, pe direcția unor stâlpi electrici dezafectați. Ajungând la firul apei, aval de chei, întâlnim câteva cabane lângă un mic lac, cu acces auto din Copăceni. Aici traseul se strecoară printre cabane, apoi folosind o potecă clară urcă pe versantul stâng până sus, pe platou ( mai bine de 110m D+ ). Întoarcerea o facem într-o plimbare ușoară pe marginea acestui versant, similară cu cea de pe versantul opus, pe care am venit. Din nou avem oportunitatea de a admira cheile de sus, din altă direcție și eventual un apus de soare deasupra dealurilor.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!