Este traseul care face legătura dintre Staţiunea Muntele Băișorii și satul Muntele Băișorii. Pornim din Staţiunea Muntele Băișorii, din faţa Hotelului Alpin, pe drumul carosabil asfaltat, pe culme în jos. Trecem pe lângă Pensiunea Montana și pe lângă baza Salvoamont Cluj și, în curând, drumul asfaltat devine drum de pământ. Coborâm apoi printre case de vacanţă și când drumul devine mai abrupt ajungem la o ramificaţie cu un drum din dreapta-spate. De aici coborâm pe sub molizi până în Șaua Curmătura, unde se sfârșesc casele de vacanţă. Continuăm în coborâre lină, apoi pe curbă de nivel, pe versantul sud-estic al dealului Gera. După 30 minute de la plecare ajungem la un izvor bun, înainte de cătunul Gera. După ce trecem de cătun, drumul devine din nou mai abrupt, coborând pe la marginea unei păduri. Trecem de două ramificaţii cu drumuri de pământ și ajungem la șoseaua asfaltată. După circa 150 de m pe drumul asfaltat și după ce trecem un pod de beton ajugem la confluenţa pârâului Gera cu Valea Ierţa, în locul numit "La Cruce". După 15 minute de coborâre pe drumul asfaltat, printe case ajungem la staţia de autobuz din satul Muntele Băișorii.
Traseul 3 CR face legătura între Staţiunea Muntele Băișorii și satul Muntele Băișorii, parcurgând o zonă frumoasă cu case de vacanță. Este un traseu ușor, în coborâre, recomandat pentru cicloturism și accesibil tot timpul anului. Se coboară cca. 350 de m diferențe de nivel, în aprox. 3 h de drumeție.
Din Staţiunea Muntele Băișorii, din faţa Hotelului Alpin, lăsăm CR (traseul 2) - spre platoul vârfului Muntele Mare în față și coborâm printre case de vacanţă până în Șaua Curmătura. Drumul asfaltat devine drum de care și ne conduce lin pe versantul SE al dealului Gera, apoi la cătunul Gera, reprezentativ pentru satele răsfirate de munte.
Din sat se coboară abrupt la șosea, se trece un pod de beton și se ajunge la confluenţa pârâului Gera cu Valea Ierţa, în locul numit „La Cruce”, la 15 min de staţia de autobuz din satul Muntele Băișorii. De aici se mai fac cca. 10 km până în Băișoara, pe șosea.
Marcajele CR sunt foarte rare și vechi. Traseu accesibil iarna.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!