Traseul pleacă din DJ708, de la intersecția spre localitatea Brazii. La început, traseul urmărește drumuri locale, unele asfaltate, având un parcurs în zig-zag, însă cu bune semnalizări la intersecții. Străbatem o zonă de luncă, fără urcări mari, trecând prin localitatea Brazii, apoi pe la marginea localității Iacobini, urmează o plimbare de-a lungul pârâului și apoi intrăm în localitatea Buceava. De aici începem urcarea pe drumul asfaltat spre Șoimuș. Întâlnim un loc de popas frumos amenajat, aflat lângă un izvor puternic, cu apă foarte bună. Puțin mai sus este tabla de intrare în localitatea Șoimuș, iar spre stânga un drumeag urcă la o biserică de lemn din sec. XVIII cu hramul sf. Dumitru. Continuăm urcarea pe drumul asfaltat, străbatem în totalitate localitatea Șoimuș, după care continuăm în aceeași direcție pe drumul forestier. Până unde se termină asfaltul sunt 7km de la DJ708. Urcăm pe drumeagul care urmărește o culme secundară prin pășunea întreruptă de pâlcuri de copaci sau arbuști. Nu putem să nu admirăm gorunii maiestoși care străjuiesc drumul. După mai bine de 3km de la finalul asfaltului urcușul se termină deocamdată și urmează un parcurs preponderent în coborâre ușoară, drumeagul ocolind prin stânga (est) Vârful Fântâna lui Șarpe. Poposim la un izvor amenajat aflat lângă o stână, apoi intrăm în pădure. La un moment dat trebuie să fim atenți pentru că marcajul părăsește drumul pentru o potecă spre stânga, care iese într-o poiană. Poteca se transformă curând în drum și din nou intrăm în pădurea compactă, unde după ce trecem un vârf mai mic și coborâm într-o șa împădurită, ne angajăm într-un ultim urcuș destul de abrupt. Ieșim în creasta principală unde întâlnim un stâlp indicator, de unde alături de traseul BR în mai puțin de 500 m atingem Vf. Pleșu, finalul traseului.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!