Traseul este mai nou şi porneşte din Răşinari din faţa Bisericii Sfânta Paraschiva. Urmează strada Râul Caselor de-a lungul pârâului Valea Caselor. Părăsind satul traseul continuă pe drumul forestier cu acelaşi nume, trecem pe lângă un mic baraj de acumulare. După aproximativ o oră de mers părăsim drumul forestier şi urmăm un drum de căruţă în partea dreaptă. pornim pe acest drum marcat cu BA, cu pantă nu foarte abruptă. Urcăm în serpentine, urmăm drumul până în punctul de intersecţie cu traseul BA din apropriere de Dealul Bârnelor. De unde cele două trasee sunt comune până la Apa Cumpănită.
Traseul 17 BA face legătura între Rășinari și Şaua Apa Cumpănită din traseul de creastă, pe un parcurs accesibil și cu o bicicletă de munte. Un traseu destul de solicitant, în aprox. 3.5 - 4 h de drumeție, cu urcări care cumulează peste 800 m diferențe de nivel.
Rășinari este una dintre cele mai vechi localităţi din Mărginimea Sibiului, adăpost pentru buni meşteşugari („fabrica de căruţeˮ), ciobani care au valorificat potențialul culmilor înconjurătoare, dar și scriitori celebri. Dacă vă luați răgaz să faceţi o plimbare pe uliţele strâmte, veți descoperi case vechi tradiţionale, biserici frumoase, muzeul localităţii, dar și casele în care au copilărit Octavian Goga şi Emil Cioran. Tot de aici pornesc trasee cicloturistice și de drumeție, iar BA este destinat ambelor categorii.
BA iese din localitate pe strada ce însoțește Valea Caselor, apoi ține drumul forestier ce trece de un mic baraj de acumulare. La cca. 1 h de la debut, părăsim drumul forestier și urcăm pe un drum de căruţă la stânga în serpentine, ieșind la culmea cu păşuni şi fâneţe Dealul Plaiului. Aici întâlnim traseul peste Dealul Coastei, marcat BG (traseul 16).
Continuăm pe culme și la cca. 3 h de la start, ieșim în creasta principală, unde întâlnim traseul principal de creastă BR (traseul 1). La dreapta este Şaua Apa Cumpănită, cumpăna de apă a văilor Sibişel, Strâmbului și Vârjoghii. Putem reveni în Rășinari, pe la Refugiul Rosengarten, de unde coboară la stânga traseul cicloturistic CA (traseul 15).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!