Pornim spre gara CFR, iar imediat ce trecem căile ferate o luăm la stânga. După 230 m o luăm la dreapta pe un drum pietruit, apoi la stânga la sfârşitul drumului. Menţinem drumul de pământ, iar la toate intersecţiile până în Poiana Arama Neagră ţinem stânga. La 4.6 km de la pornire ieşim din pădure urcând mai abrupt spre o stână părăsită. De la stână continuăm urcarea prin iarbă (potecă neevidentă) până ne intersecăm perpendicular cu un drum de pământ, unde o luăm la stânga spre Poiana Arama Neagră. Din poiană coborâm spre valea pârâului Balogh tăind curba de nivel oblic-stânga până la intrarea în pădure, unde poteca devine mai evidentă. La intersecţia cu Valea Loc o luăm la stânga, iar după 1.5 km o luăm la dreapta pe Valea Şugo ce ne duce la Peştera Şugău.
Traseul 2 TG este un traseu ușor de vacanță în munții Giurgeului, care leagă două zone turistice de interes: Izv. Mureșului și Peștera Șugău. Este un traseu relativ ușor, cu câteva pante abrupte și porțiuni alunecoase, cu aprox 500 m diferențe de nivel, în cca. 4 - 4.5 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
Din Complexul Izvoru Mureşului (DN Miercurea Ciuc - Gheorgheni), pornim alături de PA - circuitul Izvorului geografic al Mureșului (traseul 3) spre gara CFR, apoi ținem stânga pe un drum de pământ care urcă prin Poiana Arama Neagră, sub Vf. Biucfo (Fagilor), unde întâlnim BA (traseul 4). După ce coborâm la drumul forestier ce vine din Șaua Loc, îl urmăm la dreapta spre localitatea Voşlobeni pentru scurt timp, până la gura pârâului Chindeni, unde facem dreapta pe Valea Şugo și ajungem la zona de popas de sub peșteră.
Pe aceste meleaguri peşterile sunt o raritate, căci munţii sunt alcătuiţi mai mult din şisturi cristaline şi roci vulcanice. Peştera Şugău este găzduită de o fâşie îngustă de calcare cristaline care se dezvoltă în versanţii Muntelui Şipoş. Peștera are o lungime totală de 10 km, 2 km lăţime, dar nu se poate vizita în totalitate. Aici se pot admira stalactite conice, stalagmite sau stâlpi cu guler într-o galerie accesibilă publicului pe o lungime de 150 m. Există şi o secţiune activă, dar aceasta este închisă publicului.
Denumirea de Peștera Șugău provine din limba maghiară și înseamnă şoaptă sau şuier, sunet care se aude atunci când vântul pătrunde în interiorul peşterii. Acest decor a fost supranumit „lumea pietrelor picurătoare” datorită apei care se scurge de pe stalactite. În jurul peşterii a fost ţesută şi o legendă conform căreia în peşteră ar picura aur. (info)

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!