Pornim din centrul Hagota pe drumul din Valea Putna Întunecoasă 250 m apoi o luăm oblic la stânga pe uliţa dintre case. După 500 m o luăm la stânga, apoi după alţi 100 m o luăm la dreapta la intersecţie. Continuăm susţinut urcarea până la intrare în pădure. Aici drumul devine mai evident dar doar până la ieşire din pădure în defrişare. Aici menţinem drumul abupt şi susţinut ce urcă pe creastă. Ţinem creasta până întâlnim o stână, loc în care ne intersectăm cu un drum forestier. Continuăm urcarea lină pe drum ocolind Vf. Vithovoş prin sud până în Şaua Vithovoş.
Traseul 42 BA face legătura între satul Hagota și traseul de creastă BA dintre Munții Hășmaș și Munții Ceahlău. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 600 m diferențe de nivel, în cca. 2.5 - 3 h de drumeție.
Traseul pornește din satul Hagota, de la intersecție cu marcajul CG (traseul 21) - un alt traseu de legătură între Munții Giurgeului și Hășmaș, respectiv dinspre Pasul Ţengheler. Ba urmează scurt drumul din Valea Putna Întunecoasă, apoi lasă CA în față și urcă oblic la stânga printre case, pe ulița satului. Trecem de o serie de intersecții unde ținem direcția generală SE, în urcare până la intrarea în pădure.
De-aici poteca este mai evidentă și lesne de urmat, pe drumul dintre copaci. Ieșim într-o zonă defrișată unde poteca urcă abrupt şi susținut pe creastă până la o stână. Următorul segment urmează drumul forestier ce urcă lin, ocolind pe la S Piatra Vithovoş
Ajungem în Şaua Vithovoş, unde întâlnim traseul de acces la punctul de belvedere de pe Vf. Vithovoş (Hagota Est) 1609 m, marcat cu PAD (traseul 43). Dacă dorim, putem urca pe vârf în cca. 30 min, de unde putem face un tur de orizont cuprinzător spre Munții Borsecului (Giurgeu), sectorul nordic al Munților Hășmaș și spre Munții Ceahlău.
Marcajul este rar şi şters în cea mai mare parte a traseului.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!