Pornim din Saschiz pe lângă clădirea gimnaziului Ioan Dacian, apoi pe strada Brigloa care la ieşirea din sat se continuă cu un drum agricol asfaltat. Urcăm lejer pe deal, bucurându-ne de privelişte. După 6,4 km, acest drum coboară spre dreapta, noi îl părăsim şi intrăm în pădure pe un drum forestier. Urmăm marcajul BA, în general pe culme. După ieşirea la păşune apucăm un drum de pământ spre stânga ce ar trebui să fi e marcat cu CA, pe care dacă nu e noroi ne bucurăm de frumoasă coborâre până în satul Archita. După ce vizităm localitatea folosim traseul Via Transilvanica ca să trecem dealul în judeţul Braşov, unde apucăm un drum de-a lungul pârâului Archita pe care intrăm în Roadeş. Traversăm localitatea, apoi folosim drumurile asfaltate DC29 şi DN13 şi ajungem la Buneşti. Pe drumul intens circulat avem de mers circa 2 km. Dacă dorim să evităm acest lucru există varianta ca la 500 m de la i eşirea din Roadeş să părăsim asfaltul spre stânga pe Via Transilvanica ce urmăreşte lunca pârâului, apoi după trecem sub DN13 să folosim nişte drumuri agricole pe care să ajungem la Buneşti. De la Buneşti la Criţ savurăm poteca specială de biciclete construită de-a lungul pârâului Scroafei. Traversăm localitatea Criţ, apoi trecem dealul la Cloaşterf, de unde revenim în Saschiz pe DC53C asfaltat.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!