În Staţiunea Râuşor, lângă drum, la baza pârtiei de schi se află un stâlp indicator cu mai multe săgeţi. Aici este punctul de plecare în traseele CA, BR, TR. Traseul nostru, marcat cu BR, urcă prin pădurea rară de molid. La limita superioară a pădurii, la doar 80 m dreapta (vest) faţă de potecă se află Refugiul Condor (Ştevia). După ieşirea din pădure, urmează un parcurs printr-o zonă cu o mare diversitate de specii de plante, în care jnepenii sunt predominanţi. Aici sunt mulţi zâmbri, care se înalţă falnic printre tufele de jneapăn. Un urcuş ceva mai abrupt, pe care-l parcurgem pe partea stângă (est) a unei limbi de lespezi de piatră, ne scoate pe un prag înjnepenit, unde se află o bifurcaţie a potecii. De aici, o potecă marcată tot cu BR face o abatere de circa 300 m spre dreapta, până la frumosul lac glaciar Ştevia, aflat într-o căldare sălbatică. Revenind la poteca principală, constatăm că marcajul îşi schimbă direcţia spre stânga (est), pentru a urca în Culmea Lolaia, întâi printre jnepeni şi lespezi de piatră, apoi pe un traseu abrupt, care necesită atenţie. După întâlnirea cu traseul marcat cu BG care urmăreşte Culmea Lolaia, urmează o urcare dificilă şi abruptă de circa 250 m diferenţă de nivel, de-a lungul acestei culmi, cu finalitate în Vârful Retezat. Aici, efortul ne este răsplătit de o privelişte magnifică în toate direcţiile.
Traseul 13 BR face legătura între Staţiunea Râuşor și Vârful Retezat, cu o variantă scurtă spre lacul glaciar Ştevia, aflat într-o căldare superbă. Un traseu solicitant, cu aprox. 1200 m diferențe de nivel, în cca. 3 - 4 h de drumeție.
Traseul pornește de la baza pârtiei de schi din Staţiunea Râuşor, de lângă un stâlp indicator cu mai multe săgeţi - locul de unde pornește și CA (traseul 12) - spre culmea Lolaie, pe poteca educativă "Cărarea Curioșilor". BR urcă pe valea Ștevia, intră în pădurea de molid apoi trece pe lângă ruinele refugiului Stevia și ajunge la Refugiul Condor, la limita superioară a pădurii. De aici se văd Crestele Lolaia (în stânga) și Vălăreasca (în dreapta).
Ieșind în golul alpin, străbatem o zonă în care predomină jnepenii, dar cu o mare diversitate de specii de plante (între care și zimbrii). Un urcuş ceva mai abrupt, pe partea stângă (est) a unei limbi de lespezi de piatră, ne scoate pe un prag cu jnepeni, unde se află o bifurcație a potecii. Este locul unde varianta BR face o abatere de circa 300 m spre dreapta, până la frumosul lac glaciar Ştevia, situat la 2070 m alt, tocmai sub vârful Retezat.
Cuibărit într-o căldare mică, cu pereți abrupți, Lacul Ștevia este unul dintre cele mai frumoase lacuri din Retezat, având o acustică incredibilă. Iarna zăpada se topește greu de pe malurile lui, vara apa devine verzuie. Lacul are în jur de 10 m adâncime.
Urcușul continuă spre Culmea Lolaia, întâi printre jnepeni şi lespezi de piatră, apoi pe un traseu abrupt, care necesită atenţie, ieșind în Șaua Lolaia. Aici întâlnim marcajele BG (traseul 7), alături de care atacăm pantele Vf.. Retezat într-un urcuș dificil şi abrupt de cca. 250 m D+. Efortul ne este răsplătit odată ce vom ajunge pe vârf. Putem avea o largă perspectivă, fermecătoare, în toate direcțiile, cu vederi asupra uriașilor Bucura I și Bucura II, Păpușa și Peleaga în depărtare, dar cel care ne va captiva atenția prin frumusețea oglindirii de smarald, este tot Lacul Ștevia, privit de sus.
Traseu periculos iarna pe segmentul Lacul Ştevia - Şaua Lolaia - Vârful Retezat.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Iacob Ionela
19 Mar 2026 19:27se poate urca și cu copii? 8 și 13 ani...am.mai urcat pe Pietrosul.Rodnei cu ei
NotQuiteAlmost
19 Mar 2026 19:27Timpul de parcurgere e puțin mai lung din cauza traversării peste bolovani, dar foarte frumos!
Cs.D.
19 Mar 2026 19:27traseu solicitant din cauza diferenței de nivel, dar frumos.