Acesta este un traseu principal de acces în creasta Călimanilor dinspre Valea Mureşului. Traseul porneşte din comuna Răstoliţa şi urcă pe drum forestier bine întreţinut, trece pe deasupra unui baraj (în construcţie), iar după aprox. 13 km intră pe Valea Tihul Răstoliţei. De aici continuă pe drum forestier, se trece pe lângă o păstrăvărie, iar după 10 km intră în pădure şi continuă urcarea pe potecă pt. încă aprox. 1 oră, după care ajunge în creasta Călimanilor - Şaua Tihului (Curmătura Tihului), unde intersectează traseul de creastă BR la altitudinea de 1530 m.
Traseul 18 CA este unul din traseele cu perspective fermecătoare asupra crestelor înalte ale Călimanilor, legătura între Valea Mureşului și Curmătura Tihului, aflată în creasta principală. Este un traseu solicitant, atât din prisma lungimii cât și a diferențelor de nivel (peste 1500 m urcări). Facem cca. 7 - 9 h de drumeție. Iarna, accesibil în funcție de cantitatea și calitatea zăpezii.
Traseul porneşte din comuna Răstoliţa şi urcă pe drum forestier bine întreţinut, pe deasupra unui baraj (în construcţie) și continuă mai sus pe lângă o păstrăvărie. Drumul forestier are o lungime de 10 km şi trece prin păduri de amestec. În trunchiurile căzute ale arborilor trăieşte o specie de insectă rară, protejată la nivel european: croitorul alpin.
În amonte, intrăm în pădure şi continuăm urcarea pe potecă pentru. încă aprox. 1 h, până în Şaua Tihului (Curmătura Tihului), unde întâlnim traseul principal de creastă al Munților Călimani, marcat BR (traseul 1). Avem posibilitatea de a continua fie spre Vf. Bistricioru, fie spre Pietrosul Călimani (2100 m).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!