Acest tronson, marcat cu BR face parte dintr-un traseu lung de aproximativ 250 km care pleacă din Cluj-Napoca și continuă neîntrerupt prin Pădurea Făget, Cheile Turzii, Piatra Secuiului, Cheile Râmețului, Piatra Craivii, Platoul Ciumerna, Poiana Negrileasa, Pasul Bucium, Pasul Buceș-Vulcan, Muntele Vulcan, Muntele Găina, Vf.Bihor, Vârtop, Padiș, Stâna de Vale, deci este un veritabil "El Camino". Travesează Dealurile Feleacului și masivele muntoase Trascău, Metaliferi, Bihor și Vlădeasa. Cum limita cu masivul Trascău este în zona poienii Negrileasa, vom descrie traseul începând de aici, o poiană largă cu o cruce de piatră acoperită de o construcție din lemn. La încă 5 minute se află cabana Negrileasa. În anotimpul potrivit aici putem admira poienile cu narcise (rezervație naturală). Mergem pe drumul de culme și după mai puțin de 1km ajungem lângă o gospodărie permanentă în locul numit "La Darbinaș", unde întâlnim traseul marcat cu BA care vine de la Vârful Dâmbău. Urcăm printr-un pâlc de padure de molid și ieșim într-o șa marcată cu un stâlp indicator. Următorul vârf îl ocolim prin stânga și ieșim într-o altă șa, unde se află o troiță de lemn. Deși aici un drum ocolește prin stânga (sud), marcajul alege să urce direct, reîntâlnindu-se cu drumul sus pe un platou, a cărui înâlțime dominantă este marcată cu o cruce improvizată din lemn. Intrăm în pădurea de fag, ocolim prin dreapta (nord) Dâmbul Arsurilor care este împădurit, iar când pădurea se îndesește, drumul se desparte în două. Marcajul alege varianta din stânga (sud), parcurge apoi o zonă de pășuni mărginite la nord de pădure, iar la un stâlp electric de înaltă tensiune schimbă direcția de mers înspre dreapta (nord-vest) și coboară pe un drum care trece pe lângă niste case în Pasul Bucium (Şaua Arsurilor), unde se află un stâlp indicator.
Intâlnim și marcajele vechi BA.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!