Plecăm din localitatea Poiana Aiudului, de lângă un pod aflat aproape de intrarea dinspre Rimetea. Părăsim DJ107M pe o uliţă înspre nord și în scurt timp drumul intră pe albia pârâului Rachiș. Urcăm pe firul văii trecând pârâul de mai multe ori. După mai bine de 1,5 km, drumul părăsește firul văii spre dreapta, dar noi ramânem fideli acesteia pentru că urmează locul sălbatic numit La Găvane. Pârâul a trebuit să-și facă loc printre stânci pe care le-a săpat în forme rotunjite. Avem de trecut mai multe praguri stâncoase peste care cad mici cascade, admirând marmitele în care se află un volum apreciabil de apă. Dacă e cald, putem să ne răcorim aici, însă dacă e vreme umedă, ape mari sau iarnă, stâncile pot fi alunecoase. După doar 500 m pe care-i parcurgem într-un timp apreciabil, în funcţie de condiţiile meteo și de îndemânarea fiecăruia, reîntâlnim drumul pe care l-am părăsit vremelnic. Continuăm urcarea și după aproximativ 600 m părăsim pârâul, cotim stânga (NV) și ne angajăm într-o urcare prin pădure, până la ieșirea în șaua Data, unde se află un stâlp indicator și unde intersectăm traseul 13 (PR). După ce savurăm priveliștea, intrăm pe un drum care coboră spre vest până la un alt stâlp indicator, unde reîntâlnim același traseu. Cotim stânga (sud) și împreună cu traseul 13 (PR) ne îndreptăm spre Cheile Aiudului, folosind o potecă pe care semnele de marcaj sunt mai greu de găsit.
Traseul 14 CA face legătura între localitatea Poiana Aiudului și aval de castelul Templul Cavalerilor, urcând sub Colțul Data, cu o priveliște deosebită asupra amfiteatrului Cheilor Vălișoarei. Este un traseu relativ ușor, cu aprox 350 m diferențe de nivel în cca. 3 - 4 h de drumeție. Iarna, accesibil în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.
Traseul pornește din localitatea Poiana Aiudului, urcă pe firul văii pârâului Rachiș, pe o uliţă înspre N și după mai bine de 1,5 km ajunge în locul sălbatic numit “La Găvane”. Pârâul a săpat printre stânci forme rotunjite pitorești (marmite), în mai multe praguri stâncoase peste care cad mici cascade. Iarna, sau în condiții de vreme umedă, stâncile pot fi alunecoase. Pe timp de vară, aceste scobituri cu ochiuri de apă, oferă un prilej bun de răcorire.
De aici poteca iese din nou la drum, apoi părăsește pârâul, într-o urcare prin pădure și iese în șaua Data, sub Colțul Data, zonă stâncoasă preferată de cățărători și parapantiști. Ieșim apoi la stâlpul indicator care marchează întâlnirea cu PR (traseul 13) - care coboară aici de pe Vf. Data printr-o zonă echipată cu cabluri.
Puțin mai jos, ajungem la panourile circuitului tematic Cheile Vălișoarei (Aiudului) - versantul stâng situate la baza Cheilor Aiudului.
Cheile Vălișoarei (numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii) alcătuiesc o arie protejată de interes național, rezervație naturală de tip botanic și geologic, unde au fost identificate un număr de 340 de specii, dintre care 190 specii de plante, unele strict protejate, cum ar fi stejarul pufos și arborele Tisa (Taxus baccata). Se întâlnesc păsări precum buha, ciocârlia de pădure, sturzul cântător, dar şi specii de orhidee, mai ales în fâneaţa numită de localnici Gruiul Dariului.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
lhudin
19 Mar 2026 18:28Dupa Saua Data la intrare in padure neaparat tinut forestierul altfel pe marcaj traseul este dificil de urmarit, neumblat, blocat de vegetatie, lipsa semnal orange etc te face sa te simti brusc in pericol mai ales ca in zona misuna ursi.
Gisca Horea
19 Mar 2026 18:28Marcajul este destul de sters, greu de urmarit, ar trebui refacut. Locul de parasire a paraului, la urcarea in padure este semnalizat bine. Pana in Saua data se poate urma pentru siguranta drumul forestier, traseul il scurteaza pe o mica portiune,. Din Saua Data nu mai sunt probleme de orientare, soseaua este vizibila, iar traseul PR a fost refacut