Traseul porneşte din DN1A, de la 865 m de Podul Teslei (stâlp indicator). Pentru 240 de metri, parcurgem poiana de deasupra şoselei şi intrăm pe un vâlcel în pădure. Pe acest vâlcel umed urcăm circa 1,1 kilometri (200 de metri diferenţă de nivel), până în capătul nord-vestic al Poienii Tăiate. Parcurgem poiana pe lungimea ei, aproape de marginea din dreapta (Tesla se vede masivă în faţă) şi continuăm în urcare pe Piciorul Teslei, pentru 800 de metri, până la cota 1200 (intersecţie cu traseul BR). Poteca continuă să urce pe Piciorul Teslei pentru 1,4 kilometri, până la intrarea în Poiana Teslei (1387 m altitudine). Aici, găsim un izvor din care alimentăm cu apă şi continuăm urcarea prin poiană. Sub Muntele Tesla, lăsăm în stânga o veche stână şi mergem înainte, pe curbă de nivel, spre est, 420 de metri (intersecţie cu traseul CA). Coborâm pe sub peretele vertical de calcar al Pietrei Dudului şi apoi, prin pădure, ajungem în Şaua Teslei (1347 m), o mică şa plină de brusturi înalţi. În dreapta, intersectăm traseul PR (se poate observa un stâlp vechi ruginit de marcaj). Poteca continuă în urcuş susţinut pentru 300 de metri diferenţă de nivel, pe muchia superioară a piciorului vestic al zonei de vârf. Ajungem la golul alpin de sub Ciobanul cu Oile şi Turnul lui Goliat şi printr-o curbă de nivel lungă urcăm în Şaua Tigăilor, la 1750 m altitudine (intersecţie cu traseele BR). În continuare, poteca coboară pe versantul stâng al Văii Tigăilor, traversând numeroase vâlcele formate sub Tigăile Mari. Urcăm spre un pinten format în capătul estic al Tigăilor Mari şi apoi, pe curbă de nivel, ajungem în şaua de sub Tigăi, unde întâlnim traseul BR care vine din stânga, de pe Vârful Ciucaş. Poteca urmează o curbă de nivel, în uşoară urcare, până sub vârful din faţa noastră şi apoi coboară pe lângă un mic lac temporar, pe sub stâna de sub Piscul cu Apă. Ocolim acest vârf pe partea dreaptă, pe curbă de nivel, şi ajungem la Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) (intersecţie cu traseele CA, BG, CR, BA, CA).
Traseul 14 CR leagă Podu Teslei de Cabana Vf. Ciucaș, traversând masivul de la V la E, pe un parcurs frumos pe sub Tigăile Mari. Un traseu dificil, solicitant, cu peste 1200 m diferențe de nivel, în cca. 5-6 h de drumeție. Iarna, urcarea în creastă se face după evaluarea pericolului de avalanșă și cu echipament corespunzător.
Traseul CR porneşte din DN1A, aproape de Podul Teslei (stâlp indicator), pe un vâlcel umed, cca. 1.1 km (200 D+), până în capătul NV al Poienii Tăiate, cu vederi spre Muchia Tesla. Continuăm în urcare pe Piciorul Teslei, până în Poiana Teslei, unde găsim izvor.
“Poiana Teslei, cu molizi răzleţi şi pajişti smălţate de flori, este un bun loc de popas, cu orizont larg deschis. Spre vest, privirea pătrunde pînă dincolo de Depresiunea Bârsei, Piatra Craiului, unde creasta albă se stinge în depărtare. Bucegii, Piatra Mare şi Postăvaru îşi înalţă semeţ crestele în lumina puternică a soarelui de dimineaţă sau încearcă să se ascundă privirilor în apusurile ce ard orizontul. Drumul care şerpuieşte în lungul Văii Tărlung te poartă pînă la oraşul de la poalele Tâmpei, Braşovul, ale cărui blocuri se disting în zilele senine, iar Măgura Codlei se înalţă solitară la NE. Spre E, Ciucaşul îşi dezvăluîe inedita faţetă, cu numeroase stânci şi hornuri ce coboarî spre Valea Dălghiului – Colţii Nitrii – sau spre cea o Babaruncăi.” (Extras din Monografie Ciucaş, Rodica Niculescu – iunie 1976).
Continuăm urcarea spre E, pe sub Vf. Tesla, lăsăm în stânga o veche stână și și varianta CA (traseul 20) - dinspre Poiana Dâlghiu. De-aici coborâm pe sub peretele de calcar al Pietrei Dudului şi apoi, prin pădure, până în Șaua Teslei (1347 m), unde întâlnim varianta PR (traseul 21) - spre izvoarele Babaruncăi (folosită pentru accesul rapid în Șaua Tigăilor).
Un urcuş susţinut (300 m D+), ne scoate în golul alpin de sub Ciobanul cu Oile (Turnul lui Goliat), care reprezintă una dintre cele mai cunoscute atracții naturale din masiv. Factorii externi, precum precipitațiile sau vântul, au sculptat această imensă stâncă, cu un aspect neobișnuit și pitoresc. Ieșim în Șaua Tigăilor (1745 m), de unde coborâm pe versantul stâng al Văii Tigăilor, unde traversăm numeroase vâlcele formate sub Tigăile Mari.
În şaua de sub Tigăi, întâlnim traseul de creastă (traseul 1), care vine din stânga, de pe vârful Ciucaş. De aici poteca ocoleşte domol culmea, printre ienupări și afiniș, trecem de un mic lac temporar, ocolim stâna de sub Vf. Piscul cu Apă și ajungem la cabana Ciucaş (1600 m), una din cele mai cochete cabane din țară - necesită rezervare din timp. Aici ajung mare parte din traseele din sudul și estul masivului. (4, 5, 7, 8, 12).
Accesibil în zona Şaua Tigăilor-Cabana Vârful Ciucaș doar turiștilor și montaniarzilor antrenaţi.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!