Intrarea în traseu se realizează de la km 26 al drumului naţional 67D, din dreptul unei parcări cu loc de popas, loc numit Piatra Pușcată. Aici este locul de început al traseelor punct galben, cruce roșie si triunghi albastru. Traseul începe cu un urcuș abrupt prin pădure. La un moment dat ajungem într-o poiană străjuită în partea superioară de pereţi calcaroși. Aici întâlnim câteva case ţărăneşti cu gradini și livezi. În continuare traseul continuă prin Cheile Tâmnei (Foeroaga Tâmnei), pe care le parcurge pe întreaga lor lungime. În partea superioară a acestora ni se dechide Crovul Mare (o dolină imensă, adâncă de peste 100 de metri). Continuăm urcarea printr-o zonă stâcoasă până în Poiana Tâmnei unde întâlnim stâne. Mai departe, după un urcuş lin se atinge creasta Munţilor Mehedinţi mai la nord de Vârful Broscan (1308 m). De aici încolo traseul începe să coboare, mai întâi printr-o pădure tănâră de fag şi tei. La un moment dat trecem printr-o poiană cu o stână, unde găsim și un izvor. Coborâm în continuare până în satul Isverna. La intrarea în sat, înainte de traversarea podului peste Valea Coșuștei găsim indicatorul spre Crovul Mare. În continuare mergem pe asfalt spre centrul satului unde, lângă primărie, găsim indicatoarele spre Valea Coșuștei și Peștera Izverna.
Traseul 18 CR este traseul de legătură dintre Piatra Pușcată (Herculane) și satul Isverna, vizitând un frumos sector: Cheile Tâmnei, Crovul Mare și creasta Munţilor Mehedinţi. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 1500 m diferențe de nivel, în aprox. 4 - 4.5 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea și calitatea zăpezii.
Până la intrarea în Crovul Mare, poteca CR (traseul 18) are sector comun cu PG (traseul 17). Traseul pornește de la km 26 al drumului naţional de pe Valea Cernei, din dreptul unei parcări cu loc de popas, numit Piatra Pușcată. Defileul ce aici are aspect de adevărat canion și urmăm poteca la dreapta prin pădure, printre bolovani imenși, într-un urcuș continuu și abrupt cu o diferență de nivel de +700 m, fapt ce poate fi descurajant și destul de solicitant. Într-o poiană străjuită în partea superioară de pereţii calcaroși ai Munților Mehedinți, întâlnim câteva case ţărăneşti pitorești cu grădini și livezi (la cca. 45 min de la start).
Facem un ocol larg spre dreapta, pătrundem din nou în pădure, trecem de o brână cu un minunat loc de belvedere, apoi ajungem în zona de stâncărie, la intrarea în Cheile Tâmnei (Foeroaga Tâmnei) – o lume fermecătoare a pereților verticali. Aici parcurgem o succesiune de trei sectoare de chei, în ținutul Pinului Negru de Banat și tragem cu ochiul la priveliștea frumoasă spre Valea Cernei, Munții Cernei și Munții Godeanu.
La capătul urcușului ne întâmpină deschiderea din vârf de munte numită generic Crovurile din Mehedinți (Poienile de Sus). Pătrundem în Crovul Mare, o dolină imensă, adâncă de peste 100 m, înconjurată de pereți de calcar. Nu putem să nu fim mirați de prezența crovurilor, aceste poieni verzi, circulare sau alungite (formate prin tasare) la mare altitudine - aprox. 1000 m. Abruptul munților Mehedinți are un perete vestic foarte prăpăstios, însă aici ne aflăm într-o oază de poienițe suspendate.
Chiar de la intrarea în Crovul Mare poteca se desparte în trei. Cruce Roșie continuă urcarea voinicește printr-o zonă stâncoasă până în Poiana Tâmnei, unde pajiştea plată şi verde contrastează de minune cu albul crestelor de calcar. Panta se mai domolește și urcăm lin până pe drumul de creastă, marcat cu BR (traseul 22). la nord de Vf. Broscan (1308 m).
Din creastă începe coborârea spre satul Isverna, mai întâi printr-o pădure tânără de fag şi tei, apoi prin rezervația botanică Isverna, o zonă montană în a cărei areal vegetează mai multe specii floristice rare, printre care: unghia-ciutei, ruginița, gențiana și sânziana roșie.
Impracticabil / nerecomandat iarna.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!