Traseul porneşte din oraşul Băile Tuşnad de lângă Izvoarele de apă minerală Apor şi Mikes. Pe o potecă foarte abruptă, şerpuitoare traseul ajunge în apropierea Vf. Ciomatul Mare de unde coboară treptat până la Cabana Lacul Sfânta Ana.
Traseul 25 CR face legătura între oraşul Băile Tuşnad și Cabana Lacul Sfânta Ana (în apropiere de Tinovul Mohoș). Un traseu destul de dificil, cu peste 700 m diferențe de nivel, în cca. 2.5 - 3 h de drumeție. Iarna - recomandat doar la coborâre - poate pune probleme.
Stațiunea Băile Tușnad este aşezată într-un cadru natural pitoresc, pe malul râului Olt, la aprox. 650 m alt, la sud de Depresiune Ciucului, între munții Harghita și Bodoc și aproape de rezervația Lacul Sf. Ana și Tinovul Mohoș. (vezi descriere traseul 22).
CR pornește de lângă Izvoarele de apă minerală Apor şi Mikes alături de PR (traseul 26) - circuit deasupra Băilor Tușnad. La scurt timp (cca 10 min), PR face stânga spre Turnul Apor (Belvedere). Continuăm pe versantul drept al pârâului Comloş, pe o potecă abruptă cu peste 30 de serpentine, cca. 3 km până la şaua dintre Ciomatul Mare şi Ciomatul Mic. O urcare abruptă solicitantă de peste 400 m diferență de nivel, recomandată doar celor cu o condiție fizică bună. Dificil de parcurs în condiții de iarnă - pericol de alunecare.
În șa întâlnim marcajul BA (traseul 29) - ce vine de la Vf. Cetății, unde a fost marcat recent un nou traseu PA de vizitare a Vf. Cetății - cu urmele Cetăţii Vármező (traseul 31). După ce ne tragem sufletul, continuăm pe creastă - pe marginea craterului Lacului Sf. Ana, trecând de derivația TA (traseul 30) spre Vf. Ciomatului Mare și de un turn amenajat pentru Belvedere. Coborâm apoi până la Cabana Lacul Sfânta Ana situată în apropiere de Tinovul Mohoș - o turbărie alpină de o frumusețe aparte. Putem vizita tinovul, însă avem nevoie de ghid. Scurta drumeție se face exclusiv pe podețe din lemn, deoarece zona de conservare este în majoritate din mușchi și turbării care acoperă un fost lac vulcanic - de 4 ori mai mare decât lacul Sf. Ana.
Tinovul Mohoş, în traducere din limba maghiară „Lacul cu muşchi”, este o mlaştină formată în unul din cele două cratere vulcanice de sub Muntele Ciomatu - destinația turistică Ținutul Vulcanilor. Craterul unde se află acum tinovul a erupt primul, iar ulterior s-a umplut cu apă. În momentul în care a erupt şi cel de-al doilea crater (unde s-a format Lacul Sfânta Ana), cenuşa a ajuns în Lacul Mohoş. În timp zona s-a acoperit cu muşchi de turbă, iar din lac au rămas doar câteva ochiuri de apă - aprox. 15 la număr. Aici se găsesc plante otrăvitoare unice în România (nebunele), dar și carnivore (roua cerului), 20 de specii de mușchi de turbă, mesteacăn pitic și pufos, specii de amfibieni și reptile interesante. ș.a.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
miruna22
19 Mar 2026 18:42un traseu de dificultate medie, parcurs fix in 2.5 ore (cu pauze). nu mai era absolut nimeni si a trebuit sa ne facem prezenta simtita cu fluiere. foarte frumos traseul!
CristianSecareanu
19 Mar 2026 18:42Dificultate usor spre mediu pentru persoane obisnuite cu muntele. 1 ora 30 pana la Cabana. Ca in fiecare drumetie, cand vizibilitatea scade din cauza vegetatiei am folosit fluierele sa ne facem simtita prezenta.
Ana I
19 Mar 2026 18:42Dificultatea traseului este diferită, în funcție de vârstă, kg și antrenament. În urmă cu 7 ani și vreo 10-15 kg mai puțin, mi s-a părut un traseu ușor spre mediu. De data aceasta, mi s-a părut mediu spre greu și am avut dureri de picioare 2 zile după plimbare. Pentru soț (sportiv) și pentru copil (8 ani, antrenat la drumeții lungi și frecvente) a fost un traseu relativ ușor. Toți 3 avem aceeași părere, că este un traseu foarte frumos și vom repeta. Cu ursul nu ne-am întâlnit, însă sigur ne-a ocolit din cauza zgomotului și fluierului copilului.
Florinu73
19 Mar 2026 18:42Un traseu frumos ,prin pădure în mare parte, foarte bine marcat,și nu foarte dificil .Din păcate nu prea este circulat și este foarte posibil să te întâlnești cu Moș Martin,eu am patit-o, dar nu s- a întâmplat nimic, fiecare ne-am văzut de drumul lui
Adrian Cioba
19 Mar 2026 18:42Superb