Este un traseu care traversează masivul de la nord la sud şi reprezintă calea cea mai folosită de turişti pentru accesul la frumuseţile Retezatului. Poteca este lată şi foarte bine marcată. De la Lacul Bucura, se suprapune cu traseul marcat cu CR. Din Ohaba de sub Piatră, urmăm DJ667A prin localităţile Sălaşu de Jos, Sălaşu de Sus, Mălăieşti şi Nucşoara. După localitatea Nucşoara, se termină asfaltul şi traseul continuă pe un drum pietruit de-a lungul Văii Nucşoara, până la complexul de cabane Cârnic. Circa 250 m mai sus, este un loc mai larg, care este folosit ca parcare. De aici, drumul este tot mai rău şi nu se poate urca decât cu un tractor. Noi vom urca pe jos, intrăm pe teritoriul Parcului Naţional Retezat, unde accesul auto este interzis. Într-o serpentină a drumului, folosim o potecă pentru scurtătură. După 500 m întâlnim un indicator spre stânga, abatere spre frumoasa cascadă Lolaia (10 minute). Ne reluăm drumul spre Cabana Pietrele şi dupa 2,5 km de la cascadă beneficiem de încă o scurtătură, iar după un scurt traseu aproximativ plat întâlnim primele cabane din complexul de cabane Pietrele. Din spatele cabanei Pietrele, după traversarea pârâului, ne angajăm la urcuş prin pădure. În 200 m lăsăm în stânga marcajul TR spre Lacul Galeş, iar după încă 600 m, poteca marcată cu TG spre Valea Rea. Continuăm să urcăm şi la 45 minute de la Pietrele ajungem într-o poiană unde se află Cabana Genţiana. După un popas binemeritat continuăm urcarea şi în scurt timp ieşim din pădure în zona jnepenilor. Peisajul devine tot mai frumos. La un moment dat, trecem pârâul pe malul drept (pe stânga cum urcăm) şi ajungem la Crucea lui Cuxi, montată într-un loc mai înalt, placa comemorativă şi un schi rupt fiind prinse de stâncă lângă potecă. Cărarea este tăiată prin jnepeni şi într-o poiană trece pe la Bordul Tomii, o stâncă solitară surplombată care poate fi folosită ca adăpost în caz de ploaie. Jnepenii sunt tot mai rari şi noi urcăm tot mai sus, pe o parte sau pe alta a pârâului Pietrele, trecem pe la Lacul Pietrele. Apoi, după un urcuş abrupt, ajungem în Curmătura Bucurei, unde intersectăm marcajul crestei principale de nord, BR. De aici, coborâm la Lacul Bucura, probabil cel mai folosit loc de campare din masiv, unde se află şi un refugiu salvamont. Aici este baza de plecare a mai multor trasee. Noi continuăm sa urmăm marcajul BA, care de aici se suprapune cu marcajul CR, coborâm două trepte pe un parcurs frumos, printre tufe de jnepeni, poieni cu flori şi stânci, apoi intrăm în pădure şi după 2,6 km de la lac ajungem în Poiana Pelegii, generos loc de campare, unde de asemenea se află un refugiu salvamont. Trecem Valea Lăpuşnicului şi ajungem la capătul drumului forestier, unde se află o parcare improvizată. Urcăm susţinut timp de o oră până în Şaua Plaiul Mic, unde intersectăm din nou marcajul BR, acum este vorba de creasta principală de sud a masivului. De aici se deschide o frumoasă perspectivă atât asupra Retezatului Mare, cât şi asupra Retezatului Mic. Continuăm parcursul înainte şi coborâm la Cabana Buta, întâi prin poieni între jnepeni, apoi prin pădure. De la Cabana Buta marcajul urmăreşte drumul care deserveşte cabana cale de mai bine de 7,5 km, apoi urmăm o scurtătură pe o potecă spre dreapta (vest), pâna la Complexul Cheile Buţii, de unde folosind un drum de 1 km ajungem la DN66A, în vestul localităţii Câmpu lui Neag.
Traseul 1 BA traversează masivul de la N la S, pornind dinspre Ohaba de sub Piatră (acces auto până la Cârnic) spre Lacul Bucura și coborând la Poiana Pelegii, de unde trece munții spre Cabana Buta și Complexul Cheile Buţii. Un traseu lung, dificil, cu peste 4000 m diferențe de nivel, în cca 18 - 19 h de drumeție, recomandat a fi parcurs în etape.
Pentru pornirea în traseu se poate lua ca punct de start Poiana Cârnic (unde se poate ajunge cu mașina). Urmând şoseaua de pe valea Sălaşului, străbatem câteva sate pitorești, între care Sălaşu de Sus și Mălăieşti, cu ruinele fostelor cetăți feudale, interesante. Dincolo de Nucșoara, vom străbate o zonă lipsită de pădure care ne dă ocazia să observăm în zare măreția Retezatului, cu piscurile, culmile şi custurile lui, între care merită să amintim culmea Galeşului, vf. Valea Rea, Păpuşa şi Peleaga, vf. Pietrele, Bucura şi Retezatul.
De la complexul de cabane Cârnic, urmând drumul pietruit, vom întâlni un indicator spre stânga - abatere spre frumoasa cascadă Lolaia (10 min). De-aici, traseul urcă o pantă pietroasă ce suie pieptiş prin pădure și după aprox 1 h, străbatem o poiană în care blocurile de stâncă sunt presărate ca ciupercile, aspre primele cabane ale complexului Pietrele. Cabana Pietrele, străjuită de acelaşi tip de coloşi de piatră pe care i-am admirat la șosea (nu se mai vede însă vârful Retezat), poate oferi cca 100 locuri de cazare (corturi şi căsuţe de camping) pe timpul sezonului de vară. Momentan situația juridică a cabanei este incertă.
Din spatele cabanei traversăm pârâul Stânişoara şi începem urcuşul prin pădure, lăsând în stânga marcajul TR (traseul 4) spre Lacul Galeş, apoi poteca marcată cu TG (traseul 5) spre Tăurile din Valea Rea. La aprox. 45 min de cabana Pietrele, la liziera pădurii, ajungem într-o poiană unde se află cabana Genţiana, fost refugiu de vânătoare. Cabana oferă 42 de locuri de cazare, nu se servește masa, dar vă veți bucura de ospitalitatea unei cabane montane apreciată de iubitorii de munte.
După un popas binemeritat, continuăm urcarea în zona jnepenilor, unde depășim crucea și placa memorială a lui Cuxi, ajungând la Bordul Tomii, o stâncă solitară surplombată care poate fi folosită ca adăpost în caz de ploaie.
De aici urcăm pe o terasă a căldării glaciare în care se află cuibărit lacul Pietrele (1990 m), un lac mic ca suprafaţă şi cu o adâncime ce nu depăşeşte 1 m. Lacul are o formă neregulată, o insuliță cu jnepeni, și un contur roșcat al pietrelor (din cauza conținutului feruginos al apei) - o adevărată oază de liniște pentru drumeții care se avântă spre cele mai înalte piscuri din Retezat. Se poate campa în regim de urgență (bivuac).
Ne continuăm drumeția străbătând zone cu grohotiş cu bolovani mari, din ce în ce mai pieptiş, pe serpentinele potecii din căldarea Pietrele, până în larga şa dintre vf. Bucura şi vf. Custura Bucurei, în Curmătura Bucurei, căreia localnicii îi spun „Secera Bucurei". Aici intersectăm marcajul crestei principale BR (traseul 2). Vârfuri şi culmi, custuri ascuţite şi spinări lin ondulate, văi adânci pline de farmec și “ochiuri albastre”, dăinuie la picioarele noastre în zănoage de o rară frumusețe peisagistică.
Coborâm către Lacul Bucura, ce domină cu autoritate acest peisaj fermecător, cu imagini dintre cele mai spectaculoase. Lacul Bucura, cel mai întins ca suprafaţă dintre lacurile glaciare ale Carpaţilor, ne îndeamnă la popas, pentru a admira piscurile Retezatului, între care Vârful Judele și Vârfurile Bucura, care mărginesc căldarea. De partea cealaltă a lacului, Vârful Peleaga (2509 m), cel mai înalt vârf din masiv, ne așteaptă să-l explorăm pe poteca de creastă BR (traseul 2), iar puțin mai departe, Vârful. Păpușa. Bucura este cel mai folosit loc de campare din masiv, motiv pentru care aici se află și un Refugiu Salvamont.
Din capătul lacului (lângă refugiu), continuăm să urmăm BA, dublat de marcajul CR (traseul 17) - poteca de acces dinspre Complexul Cheile Buţii și Poiana Pelegii, unde de asemenea se află un Refugiu Salvamont. Poiana Pelegii (1633 m), situată la 31 km de Gura Zlata este un loc ideal de campare și de pornire spre culmile Retezatului, o oază de liniște sub Piciorul Pelegii. În poiană există izvor, iar parcarea este la 5 min de zona de corturi.
Din Poiana Pelegii, traseul BA urcă în Şaua Plaiul Mic, unde întâlnește traseul de creastă ce străbate Retezatul Mic - BR (traseul 3). Avem o frumoasă perspectivă asupra Retezatului Mare și a Retezatului Mic, urmând apoi să coborâm destul de solicitant la Cabana Buta. Continuăm pe drumul care deservește cabana (7,5 km) și apoi pe drumul de acces spre Cheile Buții, prin Complexul Cheile Buţii, spre Câmpul lui Neag.
Traseu periculos iarna pe segmentul Lacul Pietrele - Cabana Buta, mai ales între lacul Pietrele şi Curmătura Bucurei.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!