Acest traseu porneşte de pe DN 15, la ieşirea din Topliţa către localitatea Borsec, din drept cu Monumentul Eroilor de la Gura Secului. Pentru primii aprox. 8 km se urcă foarte lin pe Valea Lomaş, ajungându-se la Gura Voievodesei unde se virează dreapta şi se intră pe Valea Voievodesei. Următorii aprox. 5,5 km sunt comuni cu traseul PA, după care traseul virează stânga, ieşind astfel de pe drumul forestier.
De aici panta se accentuează, traseul continuă pe o păşune, trecând şi printr-o pădurice, ca după aprox. 2,5 km de la părăsirea drumului forestier să ajungă la un izvor, iar imediat după izvor la un alt drum forestier. Aici se virează dreapta, se continuă urcarea pentru încă 3 km, urmărind în permanenţă drumul forestier, iar apoi se intersectează traseul BA care vine din localitatea Bilbor şi urcă până pe Vârful Răţiţiş. Aici se face stânga, iar cele 2 trasee merg în comun următorii 5,5 km până în Şaua Răţiţiş. Marcajul BA mai continuă 1,5 km până pe Vârful Răţiţiş.
Monumentul Eroilor de la Gura Secului - Gura Voivodesei - sub Vârful Alb - Transcălimani - Şaua Răţiţiş
Traseul CR face legătura între Valea Topliței și zona înaltă a Călimanilor (Șaua Răţiţiş), urcând domol drumuri forestiere de vale și culmi prelungi cu pădure de amestec până la jnepenișul de sub creastă. Traseu solicitant, atât din prisma lungimii cât și a celor peste 1300 m diferențe de nivel, în aprox. 9 h de drumeție. Nerecomandat iarna.
Pornim din drumul național Toplița - Borsec, de la confluența văii Lomaș cu Valea Secul, loc unde se află și Monumentul Eroilor de la Gura Secului. Traseul urcă lin pe Valea Lomaş, apoi ajunge la Gura Voievodesei, unde lasă varianta CA la stânga (drumul de acces spre Cabana Lomaș).
Urmăm pârâul Voievodesei alături de PA aprox. 5,5 km pe drumul forestier până în Șaua Voievodesei, apoi poteca CR ne conduce pe pantele Dealului Alb, în culmea căruia găsim un izvor, iar imediat după, un alt drum forestier.
Drumul ne conduce la intersecția cu BA (Bilbor - Vf. Răţiţiş), alături de care continuăm prin pădurea rară, pe sub Bradul Ciont, până la intersecția cu drumul TransCălimani, drum de altitudine care ne conduce la izvoarele Puturosului, în Rezervaţia Iezerul Călimani (loc de campare și refugiu Salvamont). Frumosul lac Iezerul, care oglindește creasta Răţiţişului s-a format ca urmare a unei alunecări din coasta sud-estică a Răţiţişului, prin bararea izvoarelor Puturosului.
Urcarea finală către N ne conduce în şaua dintre Bradul Ciont şi Răţitiş (Şaua Răţiţiş), de unde se poate ajunge în cca. 1,5 km la stația Meteo și Vf. Răţiţiş - cu cabană.
Impracticabil/nerecomandat iarna.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
ioan miclea
19 Mar 2026 18:31bună ziua ,de la monumentul eroilor pot ajunge până la stația meteo cu 4x4 sau atv? multumesc
muntii nostri
19 Mar 2026 18:31Bună ziua!
Sunați la Cabana Roza Vânturilor sau la Parcul Național Călimani.