Este un traseu de culme, fiind și singurul traseu marcat care face legătura între valea Arieșului (la Lunca Arieșului) și Scăriţa-Belioara. Pornim la de stâlpul indicator din staţia de autobuz Lunca Arieșului, aflată lângă podul de beton care trece Arieșul. Traseul marcat cu triunghi roșu nu pornește de fapt de aici, ci de la mănăstirea Sub Piatră, de la Sălciua, din Munţii Trascăului. Noi ne angajăm însă pe drumul asfaltat, spre amonte, și după 300 m cotim la dreapta, pe lângă un zid de piatră ce mărginește drumul și pe care se află vopsit un marcaj. Prindem un drum de pământ care urcă ușor și după un copac cu săgeţi de marcaj vopsite pe el, facem stânga 90 de grade și urcăm printre copaci și apoi pe o potecă prin fânaţe. După circa 30 de minute de la plecare ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Urmăm un drum înierbat de-a lungul unor garduri și ajungem în scurt timp în culme, la alt stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și la o cruce. Aici întâlnim un drum de pământ care vine din stânga și pe care noi îl urmăm la dreapta. Imediat drumul face două serpentine și iese mai sus la o intersecţie unde este un stâlp de marcaj. Continuăm înainte, în urcare ușoară, trecem pe lângă un stand de vânătoare, lăsăm în stânga o cruce de metal și apoi trecem pe lângă o cruce de lemn aflată în partea dreaptă a drumului. Traseul este bine marcat și ne orientăm la intersecţii după marcajele aplicate pe copaci sau pe lespezi de piatră înfipte în pământ. La intersecţii alegem mereu drumul de culme, trecem pe lângă niște grajduri din lemn și ajungem, la circa 1,5 ore de la plecare la un stâlp de marcaj, la o intersecţie cu un drum care urcă din Poșaga de Jos. Continuăm către casele aflate la est de Vârful Măgura. Acesta se ridică înaintea noastră și îl recunoaștem ușor după releul de telefonie care se află deasupra sa. Trecem pe lângă case, ne aprovizionăm cu apă de la două izvoare aflate în dreapta traseului și, după o traversare scurtă pe curba de nivel pe la marginea unei păduri, ieșim în șaua largă dintre Vârful Măgura, Vârful Mesteacănului și Vârful Vulturese. Până aici am făcut aproape 2 ore de la plecare. Ne ghidăm după stâlpii de marcaj și începem urcarea spre Vârful Vulturese, prin păduri de mesteceni și poiene. Înainte de urcușul final traversăm o pădure de fag, ajungem la un stâlp de marcaj și apoi urcăm ultimii metri pe o potecă stâncoasă. După o oră de mers din șaua de sub Vârful Măgura, ieșim pe un vârf secundar al Vulturesei și aici schimbăm direcţia spre dreapta, pe o potecă pitorească prin pajiște și printre mesteceni. Ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și continuăm pe potecă spre nord. Intrăm într-o zonă în care au fost doborâturi dar în care au crescut arbori tineri și urmăm poteca curăţată recent. Coborâm până la pădure prin care continuăm circa 400 m și ieșim într-o șa cu mesteceni. De aici, poteca merge mereu pe culmea care separă bazinul Văii Ocolișului de bazinul Văii Poșegii, trecând succesiv prin poiene și păduri de mesteceni, orientându-ne după marcajele destul de dese. După aproximativ 2 ore ajungem în Poiana Cornu Pietrei. Ne aflăm la intersecţia a trei trasee: traseul nostru marcat cu triunghi roșu, traseul numărul 7, marcat cu punct roșu, care este circuitul Scăriţei-Belioara și traseul numărul 9, marcat cu triunghi albastru ce vine pe Valea Pociovaliștei și urcă până în Șesul Craiului. De aici, cele trei trasee au un segment comun, până în Șesul Craiului. Din Poiana Cornul Pietrii urcăm câteva sute de metri diferenţă de nivel, prima dată pe o potecă prin pădure și mai apoi pe o porţiune stâncoasă, în serpentine scurte. Suntem într-o zonă care a fost afectată de incendii de pădure. După ce ajungem într-o culme cu un punct de belvedere, cotim 90 de grade la stânga. După aproximativ 400 m pe poteca degajată de copacii căzuţi ca urmare a incendiilor de pădure, ajungem pe platoul împădurit al muntelui Scăriţa. Continuăm pe culme, pe sub stânci, pe versantul dinspre bazinul Poșăgii. După circa 10 minute coborâm la dreapta, sub culme, pe versantul dinspre valea Ocolișului. Continuăm 5 minute prin pădure, pe curba de nivel și apoi urcăm din nou în culme, prin serpentine scurte la stânga. Suntem atenţi la poteca îngustă, pe alocuri chiar expusă și la un promotoriu stâncos, cu o priveliște spectaculoasă asupra imensului amfiteatru al Scăriţei-Belioara, cotim la dreapta, pe poteca printre molizi și pini rari pe care sunt aplicate marcajele. Ieșim într-o pajiște și urmăm poteca pe Platoul Șesul Craiului. În scurt timp ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Aici întâlnim traseul numărul 6 și este capătul traseului nostru și a traseului numărul 9. Spre dreapta se desprinde traseul numărul 6, marcat cu cruce albastră, ce coboară spre satul Runc, prin Cheile Runcului și spre stânga coboară împreună marcajele cruce albastră și punct roșu, corespunzătoare traseelor 6, respectiv 7.