Traseul pleacă din locul numit Între Ape, împreună cu traseul BA, şi urmează drumul prin satul Ribicioara şi Cheile Ribiţei. De aici întânim şi traseul CR şi urcăm în satul Grohot. Ne despărţim de celelalte două trasee şi urmăm prin sat, cu dificultăţi de orientare, poteca slab marcată şi năpădită de vegetaţie. Ne angajăm pe un coborâs pe un versant împădurit, ajungem în cătunul Grohot Vale şi apoi urmărim drumul în aval prin satul Uibăreşti până la locul numit Între Ape.
Traseul 45 PR este circuitul Rezervație naturale "Cheile Ribiței", o zonă carstică sălbatică puțin umblată, cu numeroase peșteri și versanţi abrupţi. Este un traseu solicitant cu marcaje rare în unele zone, accesibil în cca. 6 - 7 h de drumeție. Nerecomandat iarna.
Din centrul comunei Ribița se ajunge la confluența pârâului Uibărești (Bulzești) cu valea Ribiţa, în locul numit Între Ape, unde debutează 3 trasee din zonă: BA (pe cumpăna de ape dintre Valea Bulzului şi Valea Ribiţa), TR (pe sub Piatra Bulzului) și PR (Circuitul Cheile Ribiței și Cheilor Uibăreștilor). Urmăm Valea Ribița alături de BA prin satul Ribicioara şi Cheile Ribiţei, scurte (2 km), dar spectaculoase: numeroase cascade, peșteri (peşterile Cizmei, Topliţa şi Izvorul Topliţei etc.) și trasee de alpinism, numai bune pentru începători.
La ieșirea din defileu întâlnim marcajul CR (traseul 46), care ne conduce în satul Grohot, de unde poteca este mai greu de urmărit (marcaje rare!). Următorul sector coboară pe un versant împădurit, pe deasupra Cheile Uibăreştilor / Valea Grohotului, până în cătunul Grohot Vale, de unde urmăm drumul prin satul Uibăreşti și mai departe spre Între Ape.
Cheile Uibăreştilor sunt înguste, cu sectoare de grohotiş şi versanţi abrupţi, iar în amonte de chei, pârâul a săpat un drum subteran într-o peșteră prăbușită - un pod natural cu o lungime de 30 m, o lărgime interioară de 10-15 m şi o înălţime de 4-8 m, cunoscut ca Podul Natural de la Grohot (vezi descriere traseul 44)
Marcaje rare şi multă vegetaţie crescută între Cheile Ribiţei şi cătun Grohot Vale. Poteca se poate pierde de mai multe ori. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!