3:15 h
7.30 km
327 m
490 m
1063 m
3:00 - 3:15 h
Durată
7.30 km
Lungime
327 m
Urcare
490 m
Coborâre
1063 m
Varf
Profil altitudinal
cerc albastru
Intersecţie traseu TA (sub vârful Cociu) - Gornenţ (14MN13 )
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 7.30 km
Durată: 3:15 h
Urcare: 327 m
Coborâre: 490 m
Vârf: 1063 m

Intrarea în traseu se face prin intermediul traseului 14 TA. Pornim din amonte de Staţiunea Băile Herculane, mai sus de Stânca Ghizelei, aflată la km 4,1 al DN67D spre Baia de Aramă, la o parcare, în dreptul Crucii Ghizelei. Trecem podeţul din beton, şi găsim un indicator care marchează punctul de pornire al traseului 14 TA. La puţin timp după plecare ne despărţim de traseul marcat cu punct roșu, traseul nostru luând-o la stânga. De aici urcăm susţinut prin pădure, ajungând la un moment dat pe o brână paralelă cu Valea Cernei, ce urcă pe versant. Trecând de această porţiune, ajungem într-un loc unde traseul triunghi albastru se întâlnește cu traseul punct albastru. Acesta este punctul de start al traseului 13 PA. Continuând pe punct albastru, urcăm la început mai susţinut prin pădure, iar mai apoi panta scade în înclinaţie. La un moment dat trecem printr-o zonă cu vegetaţie mai densă, unde pot fi ceva problme în orientare. Ţinem poteca, chiar dacă nu vedem la început marcajele. Trecând pe lângă o cruce, ajugem în drumul de culme a Munţilor Mehedinţi marcat cu bandă roșie. Îl traversăm și continuăm în coborâre spre satul Gornenţi. Din această zonă marcajele încep să fie tot mai rare și mai greu vizibile. Trecem prin niște poieniţe și intrăm pe un drum forestier mai vechi. La un moment dat vom trece un pârâu și depășim o zonă cu alunecări de teren. De aici putem observa în depărtare un drum mai mare, către care va merge și traseul nostru. Intrând pe acest drum forestier coborâm încet spre Gornenţi. La un moment dat ne intersectăm cu un drum care urcă spre Poiana Balta Cerbului, pe unde trece și marcajul punct roșu. În această zonă marcajele sunt foarte rare, dar continuăm în coborâre pe drum, ajungând în scurt timp în satul Gornenţi.

Intersecţie traseu 14 TA (sub vârful Cociu) - Creasta Munţilor Mehedinţi - Gornenţi

Traseul 13 PA este traseul de legătură dinspre zona ștrandului 7 Izvoare (Herculane) și satul Gornenţi, trecând peste creasta Munţilor Mehedinţi. Este un traseu destul de solicitant, cu aprox. 800 m diferențe de nivel, în cca. 3 - 4 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea și calitatea zăpezii.

Pornim din Staţiunea Băile Herculane spre Baia de Aramă și admirăm la dreapta, printre coroanele copacilor, silueta calcaroasă a Vârfului Cociu (1115 m). Ajungem apoi în zona Ștrandului 7 Izvoare (la km 4,3), în dreptul Crucii Ghizelei. De aici urmăm marcajul TA (traseul 14) - legătura Crucea Ghizelei - Cheile Țăsnei. Ascensiunea prin pădure ne scoate la o brână paralelă cu Valea Cernei, cu vedere panoramică spre lacul de acumulare Prisaca.

În Poiana Fântâna Moșului (sub vârful Cociu), găsim primele marcaje Punct Albastru. Lăsăm TA la stânga, urcăm pieptiș prin pădure, apoi traversăm o zonă năpădită de vegetație care poate pune probleme la orientare. Ținem direcția spre creastă. După ce trecem de o cruce, la scurt timp ajungem la drumul de culme a Munţilor Mehedinţi, marcat cu BR (traseul 21). De aici continuăm în coborâre spre satul Gornenţi, străbatem câteva poieniţe pitorești, apoi un drum forestier ne conduce la un drum mai mare marcat PR (traseul 15), care urcă la stânga spre Poiana Balta Cerbului. PA urmează drumul spre vale, coborând spre satul Gornenţi.

Marcaj rar din creasta Munţilor Mehedinţi până în Gornenţi.

Statistici traseu

2
Vizualizări
8
Favorite
0
Parcurs
0
Recenzii
07 Feb 2018
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN14 - Harta de drumeţie a Munților CERNEI MEHEDINŢI

Editia a 2-a (decembrie 2022)

 

Munţii Cernei şi Mehedinţi reprezintă o parte importantă a Carpaţilor Meridionali din România, fiind aşezati în cadrul Grupei Retezat - Godeanu, cele mai înalte piscuri sunt Vf. Dobrii (1928 m) din Munţii Cernei şi Vf. lui Stan (1466 m) din Munţii Mehedinţi. Lungimea totală a acestui …

23,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Băile Herculane
Vineri

3 Aprilie 2026

6,0° / 9,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

6,0° / 11,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

5,0° / 14,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

6,0° / 16,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

6,0° / 8,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!