Gîrnic este unul dintre satele ceheşti din sudul Banatului românesc, pe vremuri zonă de graniţă a Imperiului Austro - Ungar. Alături de satele Sfînta Elena, Ravensca, Eibenthal, Bigăr şi Sumiţa, reprezintă locul de aşezare a 56 de familii de cehi din Boemia care au ajuns aici în 1826-1828, venind pe Dunare în urma unei hotărâri a conducerii imperiului de a-şi popula propriile graniţe.
Localnicii, de origine cehă în marea lor majoritate, au practicat de-a lungul timpului o agricultură nepoluantă în zonă, ceea ce a conservat bogăţia vegetaţiei şi a faunei. Pădurile de fag acoperă întinderi mari şi adăpostesc multe specii de animale sălbatice. Agricultura este, de altfel, principala ocupaţie a oamenilor locului, alături de creşterea animalelor, agroturismul şi fabricarea varului. Zona este bogată în piatră de calcar, motiv pentru care aici veţi găsi nenumărate cuptoare săpate în pământ unde se fabrică varul care este mai apoi distribuit în toată zona Clisurii. Drumurile pline de piatră pun la grea încercare suspensiile, dar şi tehnica „rider”-ului.
Acest traseu, un circuit de dificultate medie, te duce pe înălţimile Munţilor Almăjului către Ravensca şi coboară la Dunăre pâna la Sicheviţa. Peisajul este nemaipomenit pe coama golaşă ce leagă cele 2 localităţi întemeiate de coloniştii cehi. Locurile de belvedere oferă peisaje impresionante spre Munţii Aninei şi spre Defileul Dunării. La fel ca şi la Gîrnic, Ravensca, un sat de munte aşezat pe culmea dealurilor, a fost creat de Imperiul Austro-Ungar pentru coloniştii din Boemia. Astăzi, puţinii localnici, „pemii” care nu au emigrat în Cehia, se ocupă cu agroturismul şi agricultura.
Aici găseşti locuri de cazare care îţi oferă o experienţa unică: case tradiţionale şi mâncare ca la ţară ... eşti într-o altfel de Românie, una cehească.
Gîrnic - Ravensca - Sicheviţa - Gîrnic
Acest traseu este un circuit interesant în zona satelor cehești din Banat, cu tradiție în agroturism și fabricarea varului. Un parcurs antrenant, cu aprox. 3000 m diferențe de nivel, pe cca. 40 km. Alt. max. se înregistrează în satul Ravensca (752 m).
Puțini știu că Banatul are în apropiere de Clisura Dunării câteva sate cehești care au reușit să treacă proba timpului, să-și păstreze limba și să rămână autentice timp de sute de ani. Gârnic e cel mai mare dintre cele șase sate unde cehii sunt majoritari, deși sunt mai puțini de la an la an. Tot în Gârnic există câteva mori de apă, vechi de sute de ani, care deși funcționale, nu prea mai macină, dar atrag turiști. La Gârnic ajung anual în jur de 6000 de turiști, majoritatea cehi. Mulţi dintre ei şi-au cumpărat case de vacanţă în Gârnic şi în celelalte cinci sate ceheşti: Sfânta Elena, Ravensca, Bigăr, Eibenthal sau Şumiţa (sursa).
Așadar, pornim din Cârnic spre Ravensca, un sat de munte aşezat pe culmea dealurilor, parte din comuna Sicheviţa, una dintre cele mai vechi aşezări din Clisura Dunării, la hotarul dintre Munţii Locvei şi Munţii Almăjului. Traversăm păduri de fag cu o biodiversitate importantă și ajungem la Ravensca, cel mai mic sat din salba satelor ceheşti din Banat, unde cei care nu au emigrat în Cehia, se ocupă cu agroturismul şi fabricarea varului. Ravensca este puțin cunoscută de români, dar reprezintă o bijuterie turistică pentru cehi. Simțul artizanal și bunul gust contrastează teribil cu pustietatea locului (sursa).
Nu trebuie ratată nici Moara cu buşniţă a lui Brăilă (Macu) din Liborajdea. Vălaiele sau „buşniţele”, cum le spun localnicii, sunt precursoarele maşinilor de spălat, în care ţesăturile de lână sau de in se spală într-o pâlnie. Prin căderea apei şi orientarea laterală a jetului de apă, se creează curenţi turbionari în interior şi se realizează spălarea.
Din Ravensca coborâm la Dunăre pâna la Sicheviţa, pe coama golaşă ce leagă cele 2 localităţi. Locurile de belvedere oferă peisaje frumoase spre Munţii Aninei şi spre Defileul Dunării. Sicheviţa oferă o experienţa unică: case tradiţionale şi mâncare ca la ţară. A rămas un sat bănăţean tradiţional, cu una dintre cele mai căutate atracţii turistice tradiţionale ale Clisurii Dunării: Ansamblul de mori cu ciutură şi butoni din Sicheviţa (sursa)

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!