7:30 h
19.00 km
672 m
672 m
1174 m
7:00 - 7:30 h
Durată
19.00 km
Lungime
672 m
Urcare
672 m
Coborâre
1174 m
Varf
Profil altitudinal
cerc rosu
Estelnic - Vf. Răchitiș - Estelnic (27MN16 )
Grupa montană: Munţii Nemira
Județ: Covasna
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 19.00 km
Durată: 7:30 h
Urcare: 672 m
Coborâre: 672 m
Vârf: 1174 m

Traseul pornește (alături de traseul CR) din marginea nordică a localităţii Estelnic, de lângă o fântână. Urmează pentru 1 kilometru drumul pietruit ce înaintează pe valea Pârâului Estelnic, până la confluenţa acestuia cu Pârâul Matiș. Din acest loc continuă pe drumul de exploatare ce trece pe lângă o cabană forestieră, înscriindu-se pe Dealul Clopoţelului. Continuă alături de traseul CR cale de 4,8 kilometri, până în zona Obârșia Apa Lină. Din acest loc urmează traseul BR, despârţindu-se spre est de traseul CR. Dublează pe următorii 2,4 kilometri traseul BR, apoi se desparte spre nord de acesta, în zona unei poieni. Înaintează 1,2 kilometri prin pădure, iese într-o poiană în care se găsește o stână și câteva gospodării pastorale, apoi ajunge în dreptul Pietrei Astag (Stogul de Piatră), un frumos punct de panoramă spre creasta principală a Nemirei. După alţi 400 metri intersectează traseele CR și TR în Șaua de sub Piatra Astag. Din acest punct coboară în localitatea Estelnic, dublând traseul CR pe ultimii 9,2 kilometri.

Estelnic - Culmea de Mijloc - Dl. Clopoţelului - Vf. Răchitiș - Poiana Varga - Piatra Astag - Obârșia Apa Lină - Culmea de Miljoc - Estelnic

Traseul 16 PR favorizează accesul în partea vestică a Munţilor Nemira (cu Piatra Astag) pornind dinspre localitatea Estelnic. Un traseu lung, destul de solicitant, cu aprox. 700 m diferențe de nivel, în cca. 7-7.5 h. Iarna, poteca nebătută adaugă timp suplimentar.

Estelnic se situează în partea NE a fostului scaun secuiesc Kezdi şi al judeţului Covasna de azi. Aici se pot vizita Mănăstirea Franciscană și Biserica Romano catolică și se poate porni spre Mlaştinile de turbă de la Apa Roşie şi de la Apa Lină. 

Primul segment al traseului urmează drumul comunal 2C, Estelnic - Cărpineni, la început pietruit (până la confluența cu Pârâul Matiș), apoi urcă într-o zonă de exploatare pe Dealul Clopoţelului. De pe culme distingem Vârful lui Paul către NE, la care vom ajunge. 

Suntem însoțiți de marcajele rare și șterse CR (traseul 17) - care conduc tocmai până la Vârful Şandru Mare (1640 m) - în zona înaltă a crestei principale din Munții Nemira. În zona Obârșia Apa Lină, întâlnim traseul de creastă principal al Carpaților, lăsăm CR la stânga și urmăm BR (traseul 13) pe culmea plată, urcând domol prin gol montan și tufe de copaci prin stânga Vf. lui Paul (1.179 m). Spre V se zăresc cele câteva gospodării care au mai rămas din fostul cătun de ceangăi de pe câmpul larg al Apei Line. 

Continuăm spre N, pe o culme care desparte bazinul Apa Lină de Apa Roşie. Tinovul Apa Roșie conservă 3 specii de turbărie de interes comunitar și populații din două specii de plante rare, curechii de munte şi angelica de baltă. Într-o poiană găsim o stână și câteva gospodării pastorale, apoi ajungem lângă Piatra Astag (Stogul de Piatră), un punct panoramic spre creasta principală a Nemirei. 

În Șaua de sub Piatra Astag întâlnim traseele CR (traseul 17) - care continuă spre Vârful Şandru Mare, poteca TR (traseul 18) - care coboară în cca. 1 h la rezervația Tinovul Apa Lina-Honcsok și ruta de pelerinaj Via Mariae - un drum spiritual turistic din județele Harghita și Covasna. Situl natural este complex, în alcătuirea sa găsim rariști de tinov cu pin silvestru, molid și mesteacăn pufos, care alternează cu turbării. Prin amenajamentul silvic arboretelor din fondul forestier li s-au atribuit funcția speciala de protectie fiind supuse regimului de conservare deosebită. 

Din șa coborâm înapoi în zona Obârșia Apa Lină și la Pasul Cărpineni, de unde revenim pe drumul de exploatare, la localitatea Estelnic, încheind circuitul.

Marcaj foarte rar și deteriorat.

Galerie

Statistici traseu

2
Vizualizări
0
Favorite
0
Parcurs
0
Recenzii
16 Sep 2021
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN27 - Harta de drumeţie a Munţilor NEMIRA

Munţii Nemira sunt delimitaţi la nord de Munţii Ciucului prin Valea Uzului; la est de Munţii Berzunţi prin Râul Trotuş; la sud de Munţii Vrancei prin Valea Oituz, Pasul Oituz şi partea nordică a Depresiunii Râului Negru; la vest de Munţii Bodoc prin Pârâul Casin şi de Munţii Ciucului prin …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Estelnic
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

4,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

2,0° / 13,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

4,0° / 15,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

1,0° / 8,0°
Click pentru detalii
Miercuri

8 Aprilie 2026

0,0° / 5,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!