Traseul urmărește un drum de-a lungul pârâului Cricău, până sub Piatra Craivii, unde întâlnește traseul 1 (BR).
Traseul 20 TA face legătura între localitatea Cricău și magistrala Apusenilor (sub Piatra Craivii), folosind un drum de-a lungul pârâului Cricău. Este un traseu relativ ușor, cu aprox 400 m diferențe de nivel, în cca. 3-4 h de drumeție, care poate fi parcurs și cu MTB.
În satul Cricău, situat pe vechiul Drum al Vinului, puteți alege să vizitați două obiective turistice: Biserica Reformată Calvină, cu incinta fortificată, ce datează din secolul al XIII-lea și conacul San Benedictus, denumit după patronul spiritual al bisericii din apropiere. Clădirea conacului a aparținut unui veritabil grof al vinului, Burger Adalbert, care deținea mari suprafețe de teren viticol. De câțiva ani, conacul a fost transformat în pensiune. De altfel, multe din casele din Bucerdea Vinoasa și Cricău poartă cu mândrie însemnul “pivniță de vinuri”.
Din sat urcăm de-a lungul pârâului Cricău, prin Defileul Cricăului și la capătul a 3 h de drumeție, întâlnim magistrala BR a Apusenilor - sectorul Trascăului (traseul 1), pe care o putem urma până sub Vf. Piatra Craivii. Folosind potecile TR (traseul 19) și PA (traseul 21) putem urca pe vârf. Piatra Craivii domină prin poziţia și înălţimea sa toată zona înconjurătoare. De la crucea din vârf (cota 1.078 m), se poate admira în apropiere silueta fotogenică a Pietrei Bulzului. Orizontul larg cuprinde Cheile Turzii, Piatra Cetii, văile Munților Trascău, Culoarul Mureșului, Alba Iulia, Sebeș, Munții Șureanu, chiar și crestele Făgărașilor. Dacă mulți urcă pe Piatra Craivii strict pentru priveliști, există, totuși, câțiva care merg acolo doar pentru că le place istoria cetății dacice Apoulon. (vezi descriere articol)

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!