1:45 h
4.98 km
260 m
260 m
1336 m
1:30 - 1:45 h
Durată
4.98 km
Lungime
260 m
Urcare
260 m
Coborâre
1336 m
Varf
Profil altitudinal
cerc rosu
Circuitul Cheilor Someşului Cald (17MN23 )
Distribuie pe:
Dificultate: dificil
Distanță: 4.98 km
Durată: 1:45 h
Urcare: 260 m
Coborâre: 260 m
Vârf: 1336 m

“Traseu închis” - afectat de doborâturi de vânt / furtuni.

Traseul începe de pe Valea Someşului Cald, de la intersecţia cu traseului CG care duce la Poiana Onceasa. Înaintăm pe drumul forestier de-a lungul văii şi după circa 20 de minute de la plecare traversăm prin apa Someşului Cald. Urcăm puţin prin pădure după care poteca se înscrie pe curba de nivel. În scurt timp ajungem la un sector cu potecă abruptă cu grohotiş instabil şi cu porţiuni cu pământ alunecos, pe care îl urcăm în serpentine. Trecem de formaţiunea stâncoasă numită Cuptorul şi de două puncte de belvedre şi coborâm până în vale, în Poiana Rădesei. De aici urcăm până la baza abruptului Cuciulata, trecem pe lângă Peştera Honu şi apoi coborâm abrupt prin pădure, pe lapiezuri acoperite cu sol alunecos şi vegetaţie ierboasă, până la drumul forestier pe care am venit. Atenţie, datorită pasajelor abrupte şi instabile se recomandă parcurgerea în sensul descris!

Circuitul Cheilor Someşului Cald: Valea Someşului Cald - Căpiţa - belvedere - Poaiana Rădesei - sub Peretele Cuciulatei - Peştera Honu - Valea Someşului Cald

Traseul 23 PR este traseul ce vizitează Cheile Someşului Cald, într-un circuit printre formațiunile stâncoase și peșterile din zonă. Este un traseu dificil, ce necesită atenție sporită pe zonele cu sol alunecos şi vegetație ierboasă sau grohotișuri, accesibil în cca. 3-4 h de drumeție. Traseu nerecomandat iarna! 

Recomandarea Salvamont Bihor este ca traseul să fie parcurs dinspre Poiana Onceasa, datorită pasajelor abrupte şi instabile ce pun probleme dacă se abordează varianta dinspre Poiana Rădesei. Mare parte din sectorul amonte este afectat de doborâturi.

Așadar, de pe Valea Someşului Cald, pornind din traseului CG (traseul 34 MN Vlădeasa), pe drumul forestier de-a lungul văii cca. 20 min și ajungem la un izbuc cu apă bună de băut. Aici facem stânga, trecem apa, apoi urcăm în serpentine prin pădure ocolind un pilon de calcar numit Căpiţa, ajungând la un sector de potecă abruptă cu grohotiş instabil și sol alunecos. Aceasta ne conduce deasupra unei formaţiuni stâncoase - Cuptorul, cu o crăpătură în stâncă, numită impropriu, Peştera Cuptorul. Există și o derivație spre un punct de belvedere spectaculos de unde se poate admira firul îngust al Someşului Cald, unduind printre pereţii de calcar. Locul se află la o diferenţă de altit. de cca 120 m - așadar, atenție!

Următorul sector duce la un al doilea punct de belvedere spectaculos, apoi traseul coboară prin pădurea de molid, pe deasupra la Cascada Moloch (care nu se vede de aici), tot mai departe de firul văii, în Poiana Rădesei, de unde se poate urca (cu încălțări adecvate!), pe lanțuri, până la Peştera Cetăţile Rădesei (traseul 22).

Din Poiana Rădesei, circuitul Cheile Someşului Cald urcă pe la baza abruptului Cuciulata și trece în primă fază pe la derivația spre Peștera Tunelul Mic, ce drenează apele văii Cuciulata. O altă derivație ne duce la un balcon natural de unde se văd cheile înguste Moloh, cu frumoasa cascada Moloh, cu o cădere de 10 m. Exista și o derivație care cobora pe malul Someșului Cald pentru a admira firul și cheile înguste ale văii de pe patul apei.

Circuitul Cheile Someşului Cald continuă pe curba de nivel până la gura peșterii Honu, un culoar de 75 m fără formaţiuni deosebite care se termină cu un horn înfundat. De la peşteră, traseul coboară abrupt prin pădure, pe lapiezuri acoperite cu sol alunecos, înapoi la drumul forestier, valea Someşului Cald.

Traseu omologat. Impracticabil iarna.

Galerie

Statistici traseu

2
Vizualizări
99
Favorite
56
Parcurs
0
Recenzii
12 Dec 2018
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN17 - Harta de drumeție a Munţilor BIHOR - PLATOUL PADIȘ - ediţia a 2-a

Munţii Bihorului se desfăşoară in zona centrală a Munţilor Apuseni, fiind delimitaţi în partea nordică de Munţii Vlădeasa, în partea nord-estică de Munţii Gilău, în partea estică de Muntele Mare, în partea sudică şi sud-estică de Munţii Metaliferi, în partea vestică de Munţii Codru Moma, iar în nord-vest de Depresiunea …

25,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Budureasa
Vineri

3 Aprilie 2026

3,0° / 5,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

0,0° / 7,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

2,0° / 9,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

2,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

0,0° / 0,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
Frincu alin
19 Mar 2026 18:38

Este deschis si partea de copaci care se suprapune cu poteca a fost taiata (cu drujba). L-am parcurs integral in 03.07.2025

User Avatar
Andrei Andrej
19 Mar 2026 18:38

Nu e deschis, e dificil din cauza copacilor doborati, peste care trebuie sa te cateri sau sa te bagi pe sub. Sunt portiuni unde se poate aluneca foarte usor.Fara harta nici vorba sa te incumeti. Chiar si cu harta trebuie multa atentie. In afara de cascada si punctul de belvedere traseul e dezolant. Copaci cazuti, copaci bolnavi. E de experimentat odata in viata si cam atat.

User Avatar
vladubog
19 Mar 2026 18:38

A fost deschis traseul?

User Avatar
Daniela2021
19 Mar 2026 18:38

Am parcurs tot circuitul in 30 oct.2021. Dinspre Poiana Onceasa, urcare pe dreapta (recomand urcare prin stanga, este mult mai abrupt si mi s-a parut mai greu la coborat). Traseul este inca plin de copaci doborati in poteca, uneori marcajul se pierde, dar cu harta si atentie, se poate parcurge tot circuitul.

User Avatar
Gisca Horea
19 Mar 2026 18:38

Datorita doboraturilor traseul este dificil de urmat pe unele portiuni, ( marcajul nu este vizibil, poteca este acoperita de copaci), desi in general poteca este clara 

User Avatar
Pirosca Anamaria
19 Mar 2026 18:38

Buna ziua. Ati reusit sa parcurgeti traseul pana la capat?