Traseul porneşte de la DN 22, din centrul comunei Cerna, unde întâlnim două indicatoare. Prima parte a traseului fiind comună cu traseul Crapcea. Traseul merge pe str. Panait Cerna, trece pe lângă biserică şi apoi pe lânga Casa Memorială Panait Cerna, trece peste pârâul Cerna şi mai parcurge prin comună aproximativ 600 de metri. Iese din sat, apoi continuă pe drum de pământ aproximativ 2 kilometri, unde găsim un indicator şi unde traseul se desparte de traseul Crapcea, ajungând la colţul pădurii la baza Vf. Arsu, unde întâlnim un panou informativ. Mergând pe traseu în 500 de metri găsim o băncuţă pentru odihnă, apoi mergând pe câmp 1 km ajungem la bariera de la intrarea în pădure. De la marginea comunei şi până la intrarea în pădure lipsesc marcajele. De la intrarea în pădure traseul continuă spre nord est, iar după aproximativ 1 km găsim un loc de campare care este urmat în 500 de metri de un izvor. Pe traseu alternează zonele impădurite cu poieni, trece pe la baza Vf. Cardonului, trece pe Vf. Vinului şi Cardanu pentru ca apoi să ajungă în comuna Hamcearca.
Traseul 9 BG este traseul tematic Valea Vinului, pornind dinspre Valea Cernei spre Hamcearca. Este un traseu relativ ușor, cu aprox. 500 m diferențe de nivel, în cca. 4.5 h.
Din centrul comunei Cerna pornim spre N, trecem de Casa Memorială Panait Cern și lăsăm apoi la scurt timp traseul Cetății Troesmis la stânga. Traseul tematic Valea Vinului trece Cerna și urmează Drumul Cernei alături de traseul Dealul Crapcea cca. 2 km până la un stâlp indicator situat la baza pădurii de sub Vf. Arsu. La scurt găsim un panou informativ, apoi o băncuță și continuăm până la bariera de la intrarea în pădure.
În funcţie de pantă şi expoziţia culmilor, pe traseu găsim păduri de gorun, carpen şi tei argintiu, cu rarişti de stejar pufos, mojdrean şi corn, iar pe pajiştile de stepă de pe vârfuri putem întâlni specii de floră și faună specifice: Brânduşe aurii, Dediţei, Codiţa şoricelului, Şopârliţa de frunzar, Şopârla de stepă, păsări protejate la nivel internaţional - Prigorii, Porumbelul de scorbură, Vânturel roşu, cerbi carpatini, lupi etc. (info).
Poteca urcă pe Cărarea Cernei pe sub Culmea Stâna Oancei, trece de un loc de campare și un izvor, apoi ține Creasta Cardonului, cu zone unde poienile cu pajişti şi stâncărie alternează cu porţiuni vaste de păduri umbroase şi rarişti cu priveliști spre celelalte piscuri sudice (Cheiu, Cardanu, Ciuhla etc). După ce trecem de Vf. Vinului şi Cardanu, coborâm în comuna Hamcearca, cu priveliști spre Depresiunea Taița și Dealul Coșlugea.
De la marginea comunei Cerna până la intrarea în parc, cât şi de la Hamcearca până la colţul pădurii nu sunt marcaje.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
GeorgelM
19 Mar 2026 14:31Traseului i s-a schimbat marcajul din bandă galbenă în bandă albastră (verifică traseul pe harta Parcului Național Munții Măcinului).
muntii nostri
19 Mar 2026 14:31Multumim pentru observatie. Verificam!
Carari cu soare!