Traseu accesibil pentru cicloturism. De la intrarea în satul Câinenii Mici, mergem pe un drum sătesc pe malul estic al Oltului, până la ieşirea din sat, în amonte, de unde continuăm pe un drum comunal ce urcă pe deal în direcţia unor stâlpi de înaltă tensiune. Urmărim drumul comunal principal pe lângă coamă şi trecem pe lângă numeroase stâne. Atenţie la câini! Drumul merge spre NE prin apropierea coamei. Din când în când, se traversează zone de pădure. Există surse de apă în această zonă. Se trece printr-o poiană largă. De aici, se poate merge în continuare pe drumul forestier pe versantul estic sau matematic pe creastă. Pe creastă, poteca se pierde şi se intră în zona de desiş, zonă sălbatică, greu de străbătut, cu urme de urs. Pe drumul forestier, se ajunge într-o zonă cu defrişări masive, cu o ţesătură de drumuri forestiere, de unde se poate coborî pe Valea Satului spre Câinenii Mici. La ieşirea din pădure, este o şa cu o poiană, punct de belvedere, iar spre est, în vale, se poate coborî spre stâne. Se continuă pe creastă până la intersecţia cu creasta principală, creastă cu un caracter montan mai stâncos decât coama domoală pe care am urcat. Traseul intersectează creasta principală la 1780 m altitudine, în preajma Vf. Chica Fedeleşului.
Traseul 3 CR face legătura între Câinenii Mici și capătul vestic al crestei principale, pe un parcurs ce poate fi abordat și cu o bicicletă de munte. Un traseu dificil (lipsă marcaje!), cu peste 2000 m diferențe de nivel, în cca 6 - 8 h de drumeție.
Urmăm drumul sătesc pe malul estic al Oltului până la ieşirea din sat, apoi drumul comunal ce urcă pe deal în direcţia unor stâlpi de înaltă tensiune. După ce trecem pe lângă câteva stâne, străbatem sectoare scurte de pădure, întâlnim câteva izvoare și o poiană largă. De aici poteca poate fi străbătută fie pe versantul estic (MTB), fie matematic. Notă: pe creastă, poteca se pierde şi intră în zona de desiş, o zonă greu de străbătut, ce poate pune probleme la orientare. Drumul străbate o zonă cu tăieri masive, cu multe drumuri forestiere, care coboară la Valea Satului. Se poate coborî pe această vale, urmând apoi marcajul PA (traseul 4) înapoi în satul Câinenii Mici, încheind astfel un circuit MTB frumos.
Poteca CR depășește o şa cu o poiană, punct de belvedere cu perspective frumoase spre culmile ce se desprind din creasta principală și continuă pe coama Muntelui Zănoaga până la intersecţia cu creasta principală (traseul 1), care apare mai stâncoasă decât coama domoală pe care am urcat. Intersectăm creasta principală (1780 m), în preajma Vf. Chica Fedeleşului. Efortul depus este răsplătit de perspectiva asupra văilor înconjurătoare și asupra vârfurilor ce câștigă altitudine până spre Vârful Suru.
Fără marcaj. Iarna recomandat până în Pasul Prislop.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!