Traseul 15 CA face legătura între Cheile Mănăstirii și Depresiunea Sălciua, traversând sălbaticele chei ale Râmețului și cătunele aproape izolate ale Trascăului: Cheia, Brădești și Valea Poienii. Este un traseu lung, destul de solicitant, cu peste 1000 m diferențe de nivel, în cca. 9 - 10 h de drumeție. Accesibil cu precădere vara (se traversează prin apă).

Pornim în traseu de la Cabana Râmeţ, accesibilă pe drumul dinspre Teiuș care însoțește pârâul Geoagiului și trece de Cheile Mănăstirii, ce se ivesc ca o poartă de intrare în Munții Trascău. Aspectul zimţat, ca nişte colţi şi ace, mărginite de versanţi care se continuă spre bază cu grohotiş, i-au oferit în anii ’80, dreptul de desfășurare a câtorva finale ale CM de Alpinism. Suntem însoțiți de marcajele TA (traseul 16) - spre Cheile Întregalde și CG (traseul 17) - spre Poiana cu narcise Tecșești. La cca 3 km de Mănăstirea Râmeț, una dintre cele mai vechi așezăminte de acest fel din Transilvania, trecem de ultimele cabane, câteva case vechi și intrăm în tărâmul sălbatic al Cheilor Râmețului. TA urcă abrupt pe Brâna Caprei. 

Cheile Râmețului, o rezervație naturală ce se întinde pe o suprafață de 150 ha, îi răsplăteşte pe cei ce se încumetă să o străbată, cu privelişti de o măreţie unică şi cu impresia unei călătorii de basm. Cheile iau forma unui „canion” strâmt, greu de străbătut, pe alocuri primejdios, o trecătoare îngustă tăiată în stâncă, prin arcade de piatră între două masive săpate în calcare jurasice - Uzmezeu la N și Fundoi la S.

CA urmează cursul râului Geoagiu sau Stremţ, care pe cursul său superior poartă şi numele de Râul Râmeţ, printre pereţii de piatră, și folosim pe alocuri mânere de oțel fixate în stâncă, scoabe și cabluri. După ce trecem de renumita “Poartă a Râmețului”, înaltă de circa 5 m, lată de 3 m și lungă de 8 m, intrăm, pentru cca 350- 400 m, efectiv prin apă, când până Ia genunchi, când până Ia brâu.  Nu e un drum uşor, ci pe un râu de munte rece și iute, şi, de aceea, se recomandă să fie parcurs pe timp de vară.

La ieșirea din chei ne așteaptă satul izolat Cheia, unde doi tineri inimoși au demarat un proiect de reamenajare și recondiționare a caselor tradiționale, cu obiecte vechi, în care se poate locui la fel cum se trăia aici în urmă cu 100 de ani. Proiectul a fost denumit de inițiatori situl de conservare etnografică ”Satul Cheia”.

În continuare, poteca își schimbă direcția spre N, de-a lungul văii Brădeștilor, urcă în satul Brădești, pe culmea dealului, apoi continuă pe un drumeag de-a lungul satului răsfirat Valea Poieni, până deasupra rezervației Vânătările Ponorului, lângă o troiță unde întâlnim BA (traseul 5) - care străbate dolinele Bedeleului și Cheile Siloșului spre Colțești (cu Cetatea Trascăului). Numele de vânătări provine de la fâșiile vinete de pe stâncă, desenate de apele cascadei care se revarsă deasupra depresiunii (Cascada Dalbina), drenată subteran cu un fund plat pe care curge permanent sau temporar o reţea de ape. La ploi puternice, apa nu poate fi drenată rapid şi se formează un lac temporar, motiv pentru care aici este amenajat un balcon suspendat de belvedere.

Revenim la troiță și coborâm prin pădure până aproape de peștera Huda lui Papară, înaltă de 35 m și lată de 4-5 m (peștera are o lungime măsurată de 2200 m). Sifonul de Ia capăt a împiedicat traversarea până Ia Vânătare, ponorul unde 3 pâraie sunt înghițite de peștera Dâlbina. (vezi descriere traseul 2 TR).

Peștera Huda lui Papară, înaltă de 35 m și lată de 4-5 m, are o lungime măsurată de peste 2000 m, fiind cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran din România, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa. În 2013 peștera a fost închisă cu poartă metalică și vizitarea a fost interzisă publicului care rămânea adesea blocat în peșteră și salvarea lor era problematică. Vechea pasarelă de acces a fost luată de viituri. 

De la Peștera Huda lui Papară, trecem de centrul de informare și coborâm la drumul de acces spre Mănăstirea sub Piatră, drum care ne conduce apoi de-a lungul defileului Valea Morilor, printre mai multe pensiuni, cabane și case vechi, locuite de moți din cele mai vechi timpuri. În cele din urmă ajungem în localitatea Sălciua de Jos, un alt sat specific Țării Moților.