6:45 h
12.20 km
850 m
800 m
1468 m
6:15 - 6:45 h
Durată
12.20 km
Lungime
850 m
Urcare
800 m
Coborâre
1468 m
Varf
Profil altitudinal
triunghi rosu
Plaiul Foii - Crucea Grănicerului - Cojocaru (Valea Dâmboviţei) (02MN04 )
Grupa montană: Munţii Piatra Craiului
Județe: Argeş , Braşov
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 12.20 km
Durată: 6:45 h
Urcare: 850 m
Coborâre: 800 m
Vârf: 1468 m

Traseul porneşte de la cabana Plaiul Foii (849 m) şi este comun cu traseele BR, BA şi TA până la intersecţia Bârsei Tămaşului cu Pârâul Runcului (circa doi kilometri pe drum auto pe Bârsa Tămaşului). La bariera de intrare spre valea Şpirlea lăsăm în stânga traseul BR şi continuăm pe Plaiul Mare (situat între Bârsa Tămaşului şi Pârâul Runcului) spre Curmătura Foii (comun cu traseele BA şi TA).

Urcăm câţiva zeci de metri pe drumul de TAF până într-o mică poiană şi apoi ne angajăm într-un urcuş lung şi obositor pe drumul de TAF prin pădurea de foioase de pe Plaiul Mare. Urmăm curbele drumului din ce în ce mai îngust şi după 200 de metri diferenţă de nivel ajungem la un drum forestier mai larg (circa 1100 m). Pe acest drum larg urcăm în continuu pe culmea Plaiului Mare până la 1335 m unde lăsăm traseul BA în dreapta pe drumul de TAF şi continuăm (comun cu traseul TA) de-a coasta către stânga spre Curmătura Foii (10-15 minute). În Curmătura Foii (1367 m) lăsăm în dreapta traseul BR (traseu de legătură cu Munţii Făgăraş), în faţă traseul TG spre Valea Tămaşului şi continuăm spre sud (comun cu traseele TA şi BR) spre vârful Capu Tămaşului (1507 m). Depăşim o zonă cu copaci căzuţi, mergem pe versantul vestic al vârfului menţionat mai sus şi ajungem sub Curmătura Oţeţelea, la Izvorul Oţeţelea (sursă de apă importantă!) (circa 40 de minute din Curmătura Foii). Pe curbă de nivel uşor ascendentă urcăm circa 30 de metri diferenţă de nivel (circa 30 de minute) până în Poiana Tămăşel (1437 m).

Lăsăm în dreapta (pe Piciorul Tămăşel) traseul PG spre cabana Garofiţa Pietrei Craiului şi în stânga traseele TA şi BR spre Umerii Pietrei Craiului. Pe curbă de nivel ocolim căldarea Văii Seci a Tămăşelului până la originea firului văii unde găsim un izvor temporar. Pe versantul stâng (sudic) al văii trecem printr-o zonă cu vegetaţie abundentă şi marcaje rare, ocolim căldarea Văii Seci a Tămăşelului, traversăm Piscul Padinei Lăncii şi apoi firul Padinei Lăncii şi ajungem la intersecţia cu traseul CG la altitudinea de 1358 m. Traseul CG vine dinspre cabana Garofiţa Pietrei Craiului pe firul Padinei Lăncii. Mergem o porţiune în comun cu traseul CG (circa 230 de metri) şi lăsăm spre stânga traseul CG care urcă prin pădure spre capătul sudic al Marelui Grohotiş (circa 1380 m). Urcăm puţin pe curbă de nivel uşor ascendentă circa 50 de metri diferenţă de nivel, apoi coborâm circa 20 de minute şi întâlnim traseul CA care vine de la Marele Grohotiş peste Piscul cu Brazi. Coborâm câteva serpentine şi apoi pe curbă de nivel, uşor ascendentă spre final, ajungem la Crucea Grănicerului (intersecţie cu traseul CR). De aici coborâm continuu pe valea dintre Piscul Grănicerilor şi Muchia Valea lui Ivan spre Valea Urzicii (circa 600 metri distanţă, 150 de metri diferenţă de nivel descendentă). Ieşim într-o poiană mare de pe firul Văii Urzicii.

De la stâlpul de marcaj din mijlocul poienii cotim stânga spre pădure, coborâm la un observator de vânătoare şi apoi pe un drum larg ajungem lângă Pensiunea Dragoş Băjan (fostă Valea lui Ivan) (1090 m). De la pensiune cotim spre vest în aval, coborâm în direcţia dată de un stâlp indicator şi prin pădure coborâm pe drumul forestier ce vine de pe Valea Urzicii până la drumul forestier mai mare care coboară pe Valea cu Apă până la o barieră închisă şi apoi la podul de la Valea Dâmboviţei (sat Cojocaru) (legătură cu munţii Iezer-Păpuşa).

Plaiul Foii - Curmătura Foii - Crucea Grănicerului - Cojocaru (Valea Dâmboviţei)

Traseul TR traversează culmile vestice de la poalele Pietrei Craiului, între Cabana Plaiul Foii și Cabana Dragoș Blăjan. Un traseu solicitant, cu peste 800 m diferențe de nivel, în cca. 7-8 h de drumeție, cu pauze foto. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.

Cabana Plaiul Foii este principala bază către multe din traseele de pe flancul vestic al Pietrei Craiului, în esență, un fost adăpost pentru grăniceri. Cabana a suferit în timp o transformare demnă de toată admirația. Aici lemnul este la mare preţ, cu camere călduroase, dichisită, cu terasă pe malul râului, modernizată cu bun gust, dar care nu şi-a uitat istoria de cabană montană. Pentru mulți, însăși cabana este un loc de destinație, așadar trebuie avut în vedere acest aspect dacă doriți să înnoptați aici. Sunați pentru rezervare.

Traseul străbate drumul auto Bârsa Tămaşului, alături de traseul BR - ce urcă în creastă pe „La Lanţuri”, BA - ce urcă pe Culmea Tămașului și TA - ce vizitează Umerii Pietrei Craiului, Marele Grohotiș, Cerdacul Stanciului și Peștera Stanciului. Urcăm prin pădurea de foioase de pe Plaiul Mare spre Curmătura Foii și mai departe pe sub Curmătura Oţețelea (cu izvor). 

În capătul Poienii Tămăşel întâlnim la dreapta poteca traseul PG - spre cabana Garofiţa Pietrei Craiului, variantă de retragere din traseu la nevoie. Tot aici lăsăm la stânga indicatoarele TA și BR spre Umerii Pietrei Craiului, respectiv Zaplaz. TR ocolește pe curbă de nivel căldarea Văii Seci a Tămăşelului (cu un izvor temporar.), apoi traversează Piscul Padinei Lăncii și izvoarele Padinei Lăncii și ajungem la intersecţia cu traseul CG -  dinspre cabana Garofiţa Pietrei Craiului și se îndreaptă spre Marele Grohotiș.

Coborâm câteva serpentine pe la obârșia Văii lui Ivan apoi ajungem pe curbă de nivel uşor ascendentă la Crucea Grănicerului (1368 m), unde întâlnim traseul CR - legătura cu zona La Prepeleac (sub Creasta Sudică). De aici coborâm continuu pe valea dintre Piscul Grănicerilor şi Muchia Valea lui Ivan până ieşim într-o poiană mare de pe firul Văii Urzicii. Trecem apoi de un observator de vânătoare și ajungem lângă Cabana Dragoş Băjan (1090 m). De aici ni se înalță în față creasta Pietrei Craiului, iar "peste gard", Păpușa 

Dacă aveți de gând să poposiți aici, trebuie să știți că spre deosebire de alte cabane clasice de munte, Cabana Dragoş Băjan funcționează în regim hotelier. Nu se servește mâncare, bucătăria fiind la dispoziția turiștilor. Poteca coboară pe Valea cu Apă până la podul de la Valea Dâmboviţei (sat Cojocaru) - legătură cu munţii Iezer-Păpuşa. Putem reveni spre Cabana Garofița Pietrei Craiului pe drumul de pe Valea Dragoslăvenilor (traseul CG).

Traseu omologat.

Galerie

Statistici traseu

3
Vizualizări
40
Favorite
11
Parcurs
0
Recenzii
11 Aug 2020
Creat la
02 Apr 2026
Actualizat

MN02 - Harta de drumeţie a Munților PIATRA CRAIULUI ediția a 4-a

Munţii Piatra Craiului, sau doar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat în sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, situându-se în nord-estul acestora.

Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebește geologic şi geomorfologic de masivele şi grupele muntoase înconjurătoare, formate aproape exclusiv din roci cristaline, …

25,00 LEI

Cele mai bune sezoane

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură! Fiecare rută este atent recomandată pentru a-ți oferi experiențe unice și sigure, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Zărnești
Joi

2 Aprilie 2026

2,0° / 2,0°
Click pentru detalii
Vineri

3 Aprilie 2026

2,0° / 7,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

3,0° / 8,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

1,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

2,0° / 13,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
PityokaLover69
19 Mar 2026 14:33

Until you reach the forest part it only has a few signs and we got lost on a field. After that in the forest it is marked very well and beautifull