De la Cabana Buta, împreună cu traseul PG trecem pârâul şi ocolim îngrăditura stânei Buta prin dreapta, apoi urcăm pe un picior înierbat şi intrăm în pădure. Urmează un parcurs uşor pe curba de nivel până într-o poiană mare, cu un stâlp de marcaj în mijloc. La marginea poienii traversăm Pârâul Buta Mică (alimentare cu apă!) şi intrăm din nou în pădure, unde ne aşteaptă un urcuş uşor. Ne apropiem de baza abruptului Gurganul, unde pădurea lasă loc tufelor de jnepeni, arini şi alte tufărişuri. Aici, după un stâlp indicator vechi traseul are două variante. În una din variante schimbăm direcţia spre dreapta și urcăm pe grohotiș, apoi printre jnepeni în Şaua Scorota (Iepei), unde din nou întâlnim un indicator ruginit cu săgeţi. Traseul PG coboară spre Stâna Scorota, iar noi urcăm spre stânga, trecând mai multe vârfuri mici, până în Vârful Piule, maximul de altitudine din acest traseu, marcat cu un stâlp metalic. Cealaltă variantă - nerecomandată iarna sau pe coborâre - urcă direct în Vârful Piule printr-un vâlcel abrupt. De pe Vârful Piule urmăm Creasta Piule-Pleşa spre SE. Primul vârf nu-l urcăm, ci îl ocolim spre stânga pe la baza unui abrupt mare de calcar (Piatra Albă). Apoi ne angajăm în parcurgerea unei custuri înguste, pe care sunt tufe de jnepeni până într-un vârf ca o spinare lungă de 100 m. După o coborâre abruptă urmează o nouă custură acoperită de vegetaţie luxuriantă care pare înspăimântătoare, dar care poate fi parcursă în bune condiţii, la început pe vârf, iar apoi, în ocolire prin dreapta, pe nişte brâne înierbate. Un pâlc mare de jnepeni îl ocolim prin dreapta, creasta devine mai blândă cu largi pajişti pe care le traversăm cu uşurinţă, chiar dacă marcajul este mai rar. Ultimul vârf al crestei este Vârful Pleşa, marcat cu o momâie mare şi de pe care avem o largă panoramă asupra Văii Jiului de Vest. După Vârful Pleşa creasta "cade" brusc şi noi coborâm prin pajişti frumoase în care molizi rari iau treptat locul tufelor de jnepeni până la o stână părăsită. Aici cotim cu 90 de grade spre dreapta şi intrăm în pădure, angajându-ne în coborârea finală. După aproximativ 350 m de la intrarea în pădure întâlnim o poiană la capătul căreia este un izvor amenajat. După poiană urmează o coborâre accentuată prin pădurea de molid care lasă treptat locul foioaselor. Ajungem într-o altă poiană în care întâlnim Schitul Dâlma Mare. De la schit e drum forestier şi întâlnim din loc în loc câte o troiţă cu acoperiş - închisă (sunt 5 troiţe până jos). Ultima troiţă este la DN66A, lângă un pod, unde se termină traseul şi poate fi folosită ca reper pentru cei care parcurg traseul în sens invers, săgeata indicatoare de marcaj nefiind foarte vizibilă.