Este ce-a de-a doua variantă de a ajuge la Tăul Zânelor, prima fiind traseul PA. Traseul pleacă de pe barajul Colibiţa traversând-ul, iar primul km este comun cu traseul PR. Primii 7,5 km urcă pe drum forestier, având tot timpul Lacul Colibiţa în partea stângă, până la aproximativ 1150 m altitudine. De aici începe o coborâre care pe primul km este din nou comună cu traseul PR până în Poiana Slătiniţa. Coborârea se termină la km 11 al traseului, unde intersectează perpendicular Valea Pănuleţul şi traseul TG. La această intersecţie se găseşte şi un loc de popas cu izvor cu apă potabilă. Traseul face aici dreapta, iar după 600 m face stânga, părăsind Valea Pănuleţul. Urmează 4,5 km de urcare pe drum forestier bine întreţinut, până se întâlneşte traseul PA. Aici se coteşte dreapta, se iese de pe drumul forestier, iar cele 2 trasee urcă în comun 1 km, pe potecă pe lăngă un pârâiaş, până la destinaţie, Tăul Zânelor, la aprox.1300 m altitudine.
Traseul 6 PG este o variantă de a ajunge la Tăul Zânelor pe un drum forestier ce urcă deasupra lacului Colibiţa și coboară apoi până la 700 m de Tăul Zânelor. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 800 m diferențe de nivel, în aprox. 5 h de drumeție. Iarna, accesibil în funcție de cantitatea și calitatea zăpezii.
Traversăm barajul Colibiţa, însoțiți pe primul km de marcajul PR (traseul 7) -care urcă la Piatra lui Orban. Drumul urcă având tot timpul Lacul Colibiţa în partea stângă, ajunge la aprox. 1150 m alt., apoi coboară în Poiana Slătiniţa și la Valea Pănuleţ unde se găsește un loc de popas cu izvor. Urmăm valea pentru scurt timp, apoi intrăm pe un drum forestier bine întreţinut care ne conduce la intersecția cu traseul PA (traseul 5), care urcă de la coada lacului Colibița (Sat Mița). Continuăm pe potecă pe lângă un pârâiaş, printr-o pădure deasă de molid până la poienița de pe malul lacului Tăul Zânelor.
Lacul s-a format în spatele unui val de grohotiș, pornit de pe versantul N al Vârfului Ţiganca, o oază de liniște înconjurată de pădure de molid cu elemente floristice și faună specifică zonelor umede montane. Vezi legenda Tăul Zânelor (descriere traseul 5).

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Adrian_Luca
19 Mar 2026 18:31Dus întors de la baraj Colibita ai undeva la 36 de km și iti ia cu tot cam 10-12 ore. E mult... Peisajele sunt frumoase pana acolo și Tăul zanelor e un lac micuț și fotogenic, situat într-un luminis, cu pești mici în el și libelule. Recomand papuci cât mai comozi, nu ai nevoie neapărată de bocanci de tracking, mai mult de 90% din distanta e un drum forestier bine întreținut și uscat. Poate fi făcut ușor cu bicicleta.