Drumeția incepe de pe drum forestier si parcurge o bucată mică de pădure ca mai apoi să iasă intr-o poiană unde, cândva erau două stâne. Se merge lejer, urcușul incepând imediat după un releu.
Pădurea mai ține racoare o bună bucată de drum, ca mai apoi golul alpin și formațiunile stancoase să ne fure privirea și să ne poarte pe poteca ce merge mai mult pe curbă de nivel.
Peisajele sunt spectaculoase oriunde ai privi.
E o plimbare in natură, urcușuri solicitante nu se întalnesc mai deloc, doar din când in când cate o pantă puțin mai abruptă își face apariția, ultima fiind chiar cea care te aduce pe Vârful Ciucaș.
De aici perspectiva se schimbă, se vede 360 de grade iar priveliștea te lasă fară cuvinte.
Apusul e cu adevărat spectaculos, vântul bate destul de bine sus, pe creastă, dar se merită.
Dimineața incepe în culori, vânt și ceață, toate fac parte din poveste și o fac sa fie unică, frumoasă.
Coborârea o fac tot pe bandă roșie, spre cabana Ciucaș dar la intersecția cu cruce roșie, aleg poteca ce ocolește formațiunile stâncoase denumite Tigăile Mari și merg spre Șaua Tigăilor, unde reîntâlnesc marcajul bandă roșie pe care am mers cu o zi înainte.
De aici cobor pe aceeași potecă pe care am urcat și constat că deși sunt pe același drum, peisajele sunt altele, mereu altele. Până la urmă ăsta e farmecul muntelui si al Naturii in Sine.
Cărări cu Soare in Suflet!
Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke SRL este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă dintr-un areal mare din jurul Brașovului, spaţiu montan prin definiţie, cu veche tradiţie în practicarea drumeţiilor, alpinismului și sporturilor de iarnă.
În jurul Brașovului …
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!