dsc_0023.jpg
16 Feb 2020

Iarna prin cătunele din Munții Cernei – Ineleț, Cracu Mare, Prisăcina și Dobraia

Distribuie pe:
Circuit prin cătunele din Munții Cernei. Valea Cernei și abruptul Munților Mehedinți reprezintă o sursă inepuizabilă de priveliști extrem de spectaculoase, locuri unicat și oameni faini.

Celebra scară de la Ineleț? Valea Cernei? Băile Herculane?

Probabil că de toate acestea ai auzit, dar noi am vrut să ajungem în cătunele din Munții Cernei.

Am pornit de jos din Valea Cernei, am urcat pe celebra scară la Ineleț, apoi au urmat pe rând Cracu Mare, Prisăcina și Dobraia.

Nu că ar exista vreun indicator sau semn care să ne edifice asupra cătunului în care ne aflam.

 dsc_0010-1.jpg

Scara din Ineleț și traseul spre Ineleț

Pornim de la crucea de lemn de pe marginea DN 67D aflată la aprox. 20 km depărtare de Băile Herculane.

Traversăm râul Cerna peste podul suspendat (imagine mai jos) și începem urcușul susținut.

În aprox. 20 minute ajungem la scările din lemn care facilitează trecerea de un perete de stâncă, altfel destul de greu de abordat.

Deja începem să avem primele priveliști frumoase cu Valea Cernei și cu abruptul stâncos al Munților Mehedinți aflați de cealaltă partea văii.

SFAT: Acest traseu nu este un circuit prin urmare recomandăm să aveți mașini în ambele capete ale traseului fiindcă distanța dintre ele e semnificativă (aprox. 7 km).

 dsc_0002-1.jpg

 dsc_0004-1.jpg

 dsc_0013.jpg

Priveliști de Ineleț

După o oră de traseu ajungem la biserica din Ineleț.

Până aici am urcat susținut, iar când ieșim în aceste poieni panta se mai domolește.

Biserica e una modestă, mică, dar într-o stare destul bună.

Din păcate biserica a fost încuiată și nu am putut intra înăuntru.

În curtea bisericii se află și un cimitir, iar priveliștea de aici e una de milioane.

Așa da loc de veci.

 dsc_0023.jpg

Apoi intrăm din nou în pădure și după 30 de minute ajungem la școala din Ineleț.

Aici ne-am întâlnit cu un localnic care ne-a spus că toți copiii din aceste cătune învață acum în Băile Herculane.

Încet – încet aceste cătune se golesc pentru că toți cei tineri pleacă de aici.

E lesne de înțes că aici sus e o viață grea, nu e chiar viața boemă și umplută de priveliști extraordinare cum vedem noi pentru câteva ore în calitate de turiști trecători.

 dsc_0028-1.jpg

 dsc_0026-1.jpg

Până în cătunul Cracu Mare avem constant priveliști foarte frumoase cu pereții stâncoși ai Munților Mehedinți, cu Valea Cernei și cu Munții Godeanu în depărtare.

Cum știam în care cătun suntem?

Păi nu există vreun semn de intrare în localitate ca să zic așa.

Doar întrebând localnicii și uitându-ne pe hartă.

 dsc_0029-1.jpg

 dsc_0033-1.jpg

Marele ocol spre Prisăcina și Dobraia pe drumuri puțin umblate

În Cracu Mare traseul virează spre dreapta și începem un ocol mare al unei văi frumoase care ne scoate într-un final la Prisăcina.

Dar până la Prisăcina intrăm iar în pădure și pe drumuri mai puțin umblate unde ne confruntăm cu zăpadă mare.

Norocul nostru că am luat rachetele zăpadă și astfel am făcut potecă pentru cei din spate care nu aveau rachete, iar deplasarea ar fi fost mult îngreunată.

 dsc_0048.jpg

 dsc_0053.jpg

Zărim primele (și puținele) case din Prisăcina la aprox. 5 ore de la pornirea pe traseu.

De aici urcăm ușor spre stânga, iar peste o oră ajungem în Dobraia: mai întâi dăm de școală, iar apoi de biserică.

De la biserica din Dobraia avem doar coborâre până jos în Valea Cernei.

Traseul iese la DN 67D în dreptul Pensiunii Dumbrava unde vă recomandăm să vă opriți să mâncați ceva cald.

De altfel această pensiune ar fi locul ideal de cazare dacă aveți în plan să urmați traseele din Munții Mehedinți sau din Munții Cernei.

 dsc_0060.jpg

 dsc_0063.jpg

Date tehnice

Traseu: Valea Cernei (DN 67D) – Ineleț – Cracu Mare – Prisăcina – Dobraia

Marcaj:  Triunghi roșu +  Punct roșu

Distanța: 15 km

Diferență de nivel: +800 m/- 800 m

Durata: 8 ore (iarna pe zăpadă mare cu rachete, pauze incluse)

Articol de Amazing RomaniaCitește și articolul original.

MB04 - Trasee cicloturistice în munţii Maramureşului şi Rodnei

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert&Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Maramureșul istoric, din zona montană care se ridică deasupra zonelor locuite, dar și din arealul limitrof zonelor montane.

Traseele de bicicletă au fost parcurse în decursul anilor 2015 …

33,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!