Cozia, un munte giuvaier - mic Olimp al României

Toponimul de cozia ar fi după unele ipoteze de origine cumană. Cumanii, o populație de origine turcică, s-au așezat și au luat în stăpânire ținutul din zona Defileului Oltului în secolul XI. Acest toponim s-a impus în denumirea mănăstiri și a masivului situate în sudul defileului în dauna celui anterior de nucet (”La nucet”) de origine română.

Masivul Cozia - localizare geografică

Cozia face parte din grupa Munților Făgărașului. Aceasta cuprinde pe lângă cea mai lungă și înaltă creastă alpină din țară, Munții Făgărașului, și un aliniament de munți mai scunzi situați spre sud: Munții Cozia, Munții Frunții (Muntișoru), Munții Ghițu și Masivul Iezer-Păpușa.

Munții Cozia sunt așezați în partea de SV a grupei Făgărașului, fiind clar delimitat de alte masive prin depresiuni și prin Defileul Oltului. La vest este Defileul Oltului de la Cozia (cuprins între confluența acestuia cu pârâul Băiașul la nord și pârâul Sălătrucel la sud). La nord se află depresiunea intramontană a Loviștei iar la sud depresiunea submontană Jiblea din Subcarpații Getici. Spre est există un culoar depresionar format din sectoarele superioare ale văilor Băiașului și Sălătrucelului, care prin afluenții de obârșie Meretul și Valea Robaia formează înșeuarea numită Șaua Gresiilor (738 m).

Vedere asupra Oltului spre Râmnicu Vâlcea

Vedere asupra Oltului spre Depresiunea Loviștei

Masivul Cozia are un farmec aparte pentru că îmbină atribute ale munților cu altitudini mici cu cele ale munților cu altitudini mari. Au altitudinea maximă în Vârful Ciuha Mare (Cozia) de 1667 metri, fiind așadar un munte cu altitudine mijlocie, care nu are un gol alpin natural. Se știe că în Carpați golul alpin începe în mod obișnuit în jurul altitudinii de 1800 m, probabil puțin mai coborât spre versanții sau masivele nordice și mai ridicat spre cele sudice.

Există câteva atribute care dau farmec acestui masiv. Printre ele pot fi numite: sălbăticia lui deși este ca o insulă în mijlocul unor spații antropizate, diversitatea vegetație sale și elevația sa față de zonele înconjurătoare, fapt care îl face un punct de belvedere unic.

Vârful Ciuha Mare (Cozia) – 1667 m

Vârful Ciuha Mică – 1629 m

Sălbăticia și-o datorează declarării sale ca parc național în anul 2000, fapt care l-a scos în afara exploatării forestiere sălbatice de către baronii pădurilor. Astfel, deși e înconjurat din toate părțile de așezări omenești, a rămas încă sălbatic. E chiar un farmec al său acela că, o dată ajuns sus, poți vedea antropizarea mediului din jur. Poți vedea localitățile, stațiunile, lacurile de acumulare, căile de comunicație. Poți auzi vuietul traficului de pe Valea Oltului până aproape de vârf.

Un munte sălbatic cu abrupturi mari și păduri seculare.

Diversitatea biogeografică și-o datorează microclimatului local, prin situarea sa în calea maselor de aer mai blânde dinspre zona submediteraneană dar și petrografiei sale. E un fapt rar să întâlnești de-a lungul unei poteci de pe care o străbați în cinci ore atâtea specii de arbori și arbuști: stejari, castani, tei, mesteceni, cireși și nuci sălbatici, fagi, arțari, corni, scoruși, pini, molizi, ienuperi, vâsc și multe altele. Aceste specii, alăturate topografiei și peisajelor sale, fac din el un mic Olimp. Pinii contorsionați, asemănători unor bonsai, turnurile și abrupturile sale te duc cu gândul la spații meridionale, mediteraneene, la legende cu zei capricioși și eroi răzvrătiți.

Diversitatea peisagistică a Masivului Cozia

Ca punct de belvedere, micul platou înalt al Coziei îl face cu adevărat magic. Deși nu atinge limita de altitudine a munților înalți Masivul Cozia te uimește cu zările care ți se deschid o dată ajuns pe vârfurile sale despădurite. După ce ajungi în apropierea vârfurilor Ciuha Mică sau Ciuha Mare, turul de orizont pe care îl poți parcurge din priviri este uimitor. De pe multe vârfuri de peste 2000 de metri nu îl poți avea atât de cuprinzător ca de aici.

Ce se vede? Buila-Vânturarița (spre SV), Munții Căpățânii (la V), iar spre nord-vest Munții Lotrului. Undeva printre aceste două grupe răsar și crestele Munților Parâng. Spre N putem vedea creasta Munților Făgărașului de la capătul ei vestic (dinspre Valea Oltului) și încă mult dincolo de Moldoveanu. La E-NE se văd Munții Iezer-Păpușa și chiar ceva din culmea Mezea-Oticu cea care îi leagă de M. Făgărașului. Spectacolul este completat de Munții Bucegi (la E), cu principalele lor vârfuri și Munții Leaota. În afara grupei Retezat-Godeanu toate celelalte din Meridional sunt vizibile de aici. 

Vedere spre Buila -Vânturarița

Vedere generală Munții Căpățânii

Vedere spre zona înaltă a Munților Lotrului

Vedere generală spre Munții Lotrului

Vedere spre Masivul Iezer -Păpușa

Vedere spre Masivul Bucegi

Vedere spre Masivul Leaota

Masivul Cozia și Buila-Vânturarița văzute de pe Vf. Viștea ( M. Făgărașului)

Fie doar cele spuse până aici și tot ar fi suficient ca să vrei să ajungi pe potecile sale. Dar mult mai mult decât atât fac din Cozia un munte îndrăgit de pasionații de drumeții. Vă invităm așadar la o călătorie imaginară pe unul dintre traseele sale, urmând ca apoi să îi calcați aievea potecile.

Vedere asupra crestei făgărășene

Vedere spre zona Ciortea – Boia din Munții Făgărașului

Vedere spre zona Negoiu – Lespezi din Munții Făgărașului

Vedere spre zona Viștea – Moldoveanu din Munții Făgărașului

Dacă ați ajuns deja pe DN7 (E81) în Defileul Oltului de la Turnu Roșu-Cozia mai trebuie doar să căutați ca și reper barajul Lacului de Acumulare Turnu.

Barajul Turnu văzut de pe platoul Coziei

Mănăstirea Turnu și Muntele Basarab

La capătul estic al acestui baraj, spre sud se găsesc ruinele castrului roman Arutela. În partea opusă, spre nord, paralel cu malul său estic, pornește o șosea care străbate două tuneluri și cotește imediat la dreapta. După doar 300 m este o parcare lângă Mănăstirea Turnu. Aici puteți lăsa mașina și urma indicatorul turistic: direcția, marcajul (bandă roșie) și timpul necesar ca să ajungeți pe Vârful Cozia (6-7 ore). Pare  puțin exagerat) sau măcar până la Mănăstirea Stănișoara (2-2½ ore). Pornind pe traseu veți avea încă de pe prima sa rampă o perspectivă superbă asupra Mănăstirii Turnu și a Muntelui Basarab, pe a cărui fundal se profilează. Poteca cotește imediat aproape 180 de grade și începe un urcuș susținut prin pădurea de fag. Ea este largă cu aspect de drum forestier ravenat de eroziunea torențială. Pe copaci este aplicat marcajul bandă roșie, dar și unul cruce roșie, alături de numeroase inscripții scrijelite de turiști. Există din loc în loc niște refugii puternic deteriorate. Le-am întâlnit și la începutul anilor 2000 în stare mult mai bună. Probabil, rostul lor a fost acela de a le oferi pelerinilor și călugărilor un refugiu de vreme rea în drumul lor spre și dinspre Mănăstirea Stânișoara. De-a lungul potecii atenția vă este atrasă de rădăcinile aeriene puternic contorsionate ale unor fagi bătrâni. Dacă veți face această drumeție toamna, culorile pădurii din jur vă vor impresiona.

Porțiunea dintre Mănăstirea Turnu și Șaua La Troiță

După aprox. 45 min ajungem într-o mică poiană cu un refugiu, o cruce și baza unui vechi monument cu o inscripție. Ca timp aici vă aflați cam la jumătatea traseului până la Mănăstirea Stânișoara. Tot aprox. 45 min se mai face de aici și până la ea. Locul se numește Șaua La Troiță. Poiana este punctul de convergență a trei poteci turistice cu marcaje. Banda roșie și crucea roșie, pe care ați venit de la Mănăstirea Turnu. Cruce galbenă care vine direct dinspre Barajul Turnu și banda albastră care urcă dinspre halta Păușa. După această poiană urcușul se mai domolește și se merge mai mult pe curbă de nivel cu ușoare urcușuri și coborâșuri. Diferența de altitudine absolută dintre Șaua La Troiță și Mănăstirea Stănișoara este de doar 100 m.

Șaua La Troiță

Punctul de separare al traseelor bandă roșie și bandă albastră

Grota din Cale

De aici, după aprox. 15 min. găsim niște indicatoare care atrag atenția că marcajele se despart din acest punct. Continuăm înainte pe cruce și bandă albastră spre Mănăstirea Stânișoara (timp dat: ½-1 oră) , iar crucea roșie urcă abrupt spre stânga spre Muchia Turneanu și Vârful Cozia (4 - 4½ ore). Pe acolo, dacă faceți un circuit, vă puteți întoarce la coborâre.

Așadar, ne îndreptăm spre Mănăstirea Stânișoara, poteca coboară ușor, apoi urcă pe lângă Grota din Cale, trece pe sub o uriașă stâncă surplombată, vizibilă la stânga în pădure, și ajungem la un impresionant punct de belvedere situat pe o stâncă de pe dreapta potecii. Aici există și o băncuță de lemn. Din punctul de belvedere puteți vedea spre sud pitoreasca vale a Păușii iar spre nord, pereții de sub Vf. Ciuha Mică și Colții Foarfecii. Spre vest Vf. Sălbaticu ascunde privirii Poiana Stânișoarei a cărei turlă este totuși puțin vizibilă la dreapta vârfului. La baza pereților acestui vârf există săpate niște chilii la care se poate ajunge venind dinspre mănăstire pe o potecă nemarcată.

Stânca surplombată din stânga potecii

Vederea spre Valea Păușa

Vederea spre Vf. Ciuha Mică și Colții Foarfecii

Vârful Sălbaticu

De la punctul de belvedere mai rămâne de parcurs cca 15-20 min până la mănăstire, trecând peste firul Pârâului Gardului. În amonte, pe acest pârâu, există Cascada Gardului, cu debit foarte mic, spre care duce de la mănăstire marcajul punct roșu în aproximativ 45 min. Ajuns în Poiana Stânișoarei veți vedea mașini parcate, semn că se poate ajunge și motorizat până aici pe un drum forestier de 7 km dinspre halta Păușa ( timp pe jos 1½ ore).

Mănăstirea Stânișoara

Peri încărcați de rod

De pe panoul turistic de lângă mănăstire aflăm că până la Cabana Cozia mai este de urcat o diferență totală de nivel de 1053 m într-un timp dat de 5 h. Poate fi puțin exagerat având în vedere că l-am parcurs în 2 h și 15 min. Să spunem că un timp mediu de 3.5 h este rezonabil. Oricare ar fi timpul de parcurs al fiecăruia, în funcție de condiția lui fizică și stilul de a urca, un lucru este cert, de la Mănăstirea Stânișoara spre vârf lucrurile se schimbă. Poteca devine mult mai îngustă, urcușul mult mai abrupt, iar perspectivele spre peisajul din jur se vor deschide treptat. Există și două puncte de belvedere: primul este Colțul lui Damaschin situat la 1000 m alt. și la care se ajunge după aprox. 1 h de la mănăstire. De aici veți vedea pentru prima dată muchia Buila-Vânturarița spre SV, iar spre nord Pereții Gardului. Se poate vedea și Poiana Stânișoare dinspre care am urcat.

Vedere de la Colțul lui Damaschin spre Buila-Vânturarița

Vedere de la Colțul lui Damaschin spre Colții Gardului

De aici și până la următorul punct de belvedere poteca traversează cele mai abrupte porțiuni ale ei, unele dintre ele amenajate cu cabluri de asigurare. Se urcă pe mici hornuri, se trec mici brâne, iar pădurea trece de la fag la conifere. Dacă aveți un ritm bun în mai puțin de 1 h puteți ajunge la următoarea belvedere, una amețitoare. Se recunoaște ușor după o băncuță de lemn lipită de un trunchi de pin. Sub acest punct abrupturile sunt nerecomandate celor cu rău de înălțime și e bine să fiți prudenți în apropiere de ele.

Vedere de la Colțul lui Damaschin spre Poiana Stânișoarei

Belvederea superioară este deasupra acelor stânci

Din acest loc și până pe platourile superioare ale Coziei mai sunt aprox. 150 m diferență de nivel. Poteca urcă prin pădure de molid, destul de abrupt. După 30 – 45 min. (în funcție de condiția fizică) puteți face un popas pe platourile deschise ale unor vârfuri situate deasupra pădurii prin care ați urcat. De aici nu vă mai povestesc ce veți vedea, pentru că va trebui să veniți personal să vă convingeți. E magnific! Buila-Vânturarița, Munții Căpățânii, Munții Lotrului, Făgărașul, Bucegii, Iezer-Păpușa, Leaota, Parângul, Valea Oltului dinspre Turnu Roșu până spre Râmnicu Vâlcea, sunt registrele frescei care vă pot face să folosiți multe expresii de uimire. Totul este să prindeți o zi cu claritate atmosferică.

Vârful Ciuha Mică

Belvedere spre Munții Făgărașului

Dacă nu ai mai fost în Cozia, după ce ai ajuns sus, având în vedere abrupturile sălbatice pe unde ați urcat, poți avea surpriza să vezi turiști în sandale așezați confortabil la terasele Cabanei Cozia. Asta pentru că până în șaua dintre vârfurile Ciuha Mică și Ciuha Mare (Cozia) se poate ajunge și motorizat pe un drum forestier ce urcă dinspre SE din localitatea Dângești. Cât de accesibil este, nu știu, dar se pare că suficient încât în parcarea cabanei se fie și mașini fără tracțiune 4x4.

Cabana Cozia este situată la 1573 m, are două corpuri de clădire cu mai multe zeci de locuri de cazare și funcționează tot timpul anului. De la cabană până pe Vârful Cozia mai aveți de urcat aproape 100 m diferență de altitudine. Vârful este ocupat aproape în întregime de o rețea de relee înconjurate cu garduri de sârmă, pe care trebuie să le ocoliți, și este în cea mai mare parte împădurit. Puteți găsi totuși câteva perspective mai ales spre SV și ceva mai greu spre N și E.

Cabana Cozia și Vf. Ciuha Mică

Vedere de pe Vf Cozia spre Depresiunea Loviștei

După un ceai cald pe terasa cabenei, este timpul să vă gândiți și la coborâre. Până jos la Mănăstirea Turnu puteți face încă 3½-4 ore.

Puteți coborî pe altă potecă decât cea pe care ați urcat pentru a evita monotonia. Vă propunem ca traseu de coborâre poteca marcată cu bandă roșie, pe Muchia Turneanu, cea care trece pe lângă refugiul omonim, aflat în stare bună. Poteca are o dificultate medie, un ”gram” mai ușoară decât cea pe care am descris-o la urcare, dar puternic descendentă. Străbate la început păduri de conifere ”asezonate” cu mesteceni, poieni cu frumoase perspective spre vest și sud, iar după Refugiul Turneanu predominant pădure de fag. Din loc în loc există poieni cu frumoase perspective asupra unor abrupturi și turnuri care domină pădurile Coziei. Există și pe această potecă două vechi refugii deteriorate și un izvor.

Coborârea pe Muchia Turneanu

Din această potecă se vor desprinde succesiv alte două: prima este pe bandă roșie, spre gara Lotru (4-5 ore), iar a doua este doar o variată mai directă a celei pe care mergem, pe triunghi roșu, care duce spre Mănăstirea Turnu și gara Turnu. După mai bine de 2h de coborâre abruptă, ajungem la punctul de convergență cu poteca marcată cu banda albastră și cruce roșie, cea pe care ați urcat mai devreme dinspre Mănăstirea Turnu spre Mănăstirea Stânișoara.

De aici și până la Mănăstirea Turnu, ajungem în mai puțin de 1h. Coborârea prin pădure vă poate bucura cu ultimele raze de soare care mângâie versanții Muntelui Basarab.

Soarele aproape apune, iar nouă ne-a rămas de parcurs mai bine de o oră până la Mănăstirea Turnu.

Acest traseu se poate parcurge, mai lejer, în două zile. Prima de urcare spre Cabana Cozia, iar a doua zi de coborâre. Va trebui să vă asigurați înainte că există locuri de cazare libere. Noi am ales să îl parcurgem într-o singură zi. Am făcut în total 9 h, cu multe pauze de odihnă, mâncare și făcut fotografii, am urcat o diferență de nivel totală de 1364 m și o lungime totală a traseului de aproape 10 km.

Lumina apusului reflectată de norii aurii transformă pădurea într-un tărâm fantastic, aproape mitic, iar înserarea ne prinde aproape de finalul traseului.

În final tragem concluzia că Masivul Cozia este frumos în toate anotimpurile, dar mai ales toamna. Trebuie abordat cu atenție, cu bună pregătire fizică și echipament corespunzător. Vă transmitem îndemnul să îl vizitați atunci când timpul vă permite, să respectați natura pentru ca toți să ne putem bucura de ea. Poteci însorite!

În afara traseului prezentat de noi, Masivul Cozia are și alte trasee turistice pe care vă invităm să le descoperiți cu Harta de drumeție MN18 a Masivului Cozia